Vocea ta

Copiii din Florești de la grădinița de pe strada Horea vor fi înghesuiți câte 40 într-o singură sală

O mămică semnalează condițiile deloc propice în care își vor desfășura activitățile copiii care frecventează grădinița de pe strada Horea. Deoarece clădirea grădiniței urmează să fie reabilitată, copiii vor fi înghesuiți într-un spațiu mult mai mic.

„As vrea sa semnalez o situatie incredibila existenta in comuna Floresti, jud. Cluj. Cea mai mare si mai bogata comuna din Romania. Unele gradinite de stat isi asteapta prescolarii incepand de luni in locatii in curs de renovare. Cazul specific al gradinitei in care este inscris copilul meu, respectiv gradinita de pe str. Horea administrata de d-na directoare a Scolii gimnaziale Șincai din Floresti. Este cazul unei cladiri adiacente mici (aprox 200mp in total) a carei renovare a fost inceputa cu 2 saptamani inainte de alegeri. In 3 luni de zile nu s-a finalizat, iar de luni copiii vor fi comasati intr-o sala de grupa cate 2 grupe (adica minim 40 de copii) care vor trebui sa stea in aceste conditii 8h/zi, sa aiba activitati didactice, sa manance si sa doarma. V-am scris pentru ca indolenta conducerii a ajuns la cote maxime. Parintii au semnalat nenumarate alte probleme de-a lungul timpului, dar nu s-a facut niciodata nimic”, a semnalat mămica.

Reabilitarea termică a clădirii este un proiect din fonduri europene care a fost scos la licitație în luna aprilie, ceea ce înseamnă că lucrările nu vor fi finalizate până anul viitor.

Proiectul prezintă realizarea lucrărilor de îmbunătățire a condițiilor de exploatare în grădinița existentă din strada Horea, comuna Florești, prin creșterea eficienței energetice. Valoarea estimata a achizitiei este de 1.096.508,75 lei fara TVA.

Primăria Florești a anunțat anul trecut că și clădirea grădiniței din Cetatea Fetei va beneficia de lucrări de reabilitare termică.

În aceste condiții, conducerea grădiniței a trebuit să găsească alte soluții pentru copii, soluție care însă îi nemulțumește profund pe părinți. Din păcate, lipsa spațiului în perioada cât au loc lucrările duce la astfel de improvizații care nu sunt deloc în beneficiul elevilor. Exact cu aceeași problemă se confruntă și părinții copiilor de la creșele și grădinițele din Cluj-Napoca, acolo unde șase creșe și opt grădinițe vor fi reabilitate în acest an.

Citește și:

Cum încep creșa și grădinița sute de copii clujeni? Înghesuiți în spații mici sau printre zgomotele lucrărilor de renovare