
A început împodobirea stâlpilor și pomilor din oraș cu instalațiile de Crăciun, pe care Primăria a plătit anul acesta 1,2 milioane de lei. Cluj-Napoca se numără astfel printre orașele care cheltuie cel mai mult pe decorațiunile de Crăciun. Joi, 10 noiembrie, dis de dimineață, angajații firmei Neon Lightning (scrie mare pe maşini, dar presa de chitanţier a omis să citească), căreia primăria i-a încrerdințat contractul de iluminat festiv se aflau pe Bulevardul 21 Decembrie, unde stâlpii de iluminat public au fost „îmbrăcați” în instalații LED.
- Neon, furnizor de produse și soluții de iluminat fondat în 1994, în Cluj-Napoca are patru divizii, organizate în patru companii diferite. Una dintre acestea este Neon Lighting, care se ocupă de partea de creație și design iluminat festiv și arhitectural. Compania a crescut constant în ultimii 20 de ani.
- În ultimii 20 de ani, cifra de afaceri a companiei Neon Lighting a crescut constant. Dacă în anul 2000, veniturile totale aveau valoarea de aproximativ 1 milion euro, în urmă cu doi ani, valoarea acestora a ajuns la 11 milioane euro. În anul 2018, cifra de afaceri a firmei din Cluj era de aproape 9,9 milioane euro. În urmă cu cinci ani, compania clujeană a avut o cifră de afaceri de aproape 8,4 milioane euro.
- Profitul net declarat de Neon Lighting în anul 2019 a fost de peste 1,2 milioane euro, față de 973 mii euro în 2018 și 574 mii euro în 2017. Un profit similar cu cel din 2019 a fost înregistrat în anul 2016, acesta fiind de altfel cel mai bun profit din ultimii 20 de ani.
- În urmă cu 21 de ani, Neon Lighting avea 12 angajați. Numărul salariaților a crescut în fiecare an și a ajuns la 89 în urmă cu doi ani.
- Compania este deținută de Dorinel Augustin Cosma (50%) și Ioan Nemeth (50%). Cei doi sunt și administratori.
Neon Lighting a avut ani la rând contracte cu Primăria Cluj-Napoca pentru iluminatul de sărbători în oraș. A mai avut și un acord-cadru în valoare de 520.000 euro pentru suprailuminarea a 100 de treceri de pietoni. De asemenea, a avut un contract de 4,3 milioane euro și cu Primăria Zalău pentru iluminatul public al orașului. Cu Primăria Suceava, Neon Lighting a avut un contract de 27 milioane euro, fără TVA, pentru „furnizare materiale necesare pentru repararea instalațiilor luminoase pentru sărbătorile de iarnă”.
- În Suceava (fief PDL al PNL), în 2019, primăria a atribuit direct firmei din Cluj un contract în valoare de 128.920,30 de lei (27.134,26 euro), fără TVA, pentru „furnizare materiale necesare pentru repararea instalațiilor luminoase pentru sărbătorile de iarnă”.
- În 2018, Neon Lighting a iluminat de Crăciun un orăşel de nici 5000 de locuitori, la preţul la care a fost iluminat întreg Braşovul. Este vorba orașul Ghimbav (județul Brașov) unde primăria a plătit firmei din Cluj aproximativ 96.000 de euro pentru iluminatul pentru sărbătorile de iarnă, în condițiile în care valoarea totală a iluminatului festiv din Brașov a fost de aproximativ 100.000 de euro.
Dar, directorul administrativ al Neon Lighting SRL este Dániel Árpad Zoltán care face parte și din consiliul de administrație al Centrului Regional de Excelență pentru Industrii Creative (CREIC). Din consiliul de administrație al CREIC mai fac parte IRINA ELENA GHIȚĂ, asistent local la biroul europarlamentarului Daniel Buda, RĂZVAN RUS, Service manager la firma BT Wild Ranch, societate protejată, conform Gazeta de Cluj, de fostul șef al CJ Cluj, Marius Nicoară și de fostul șef al Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate, Toma Rus.
În 2021, Neon Lightning şi-a obţinut aprobarea pentru un al doilea proiect imobiliar în Cluj-Napoca: un bloc de birouri și un imobil de locuințe cu spații comerciale la parter, ambele de șase etaje, la intersecția străzilor Paris și Gheorghe Lazăr. La dezbaterile publice care au avut loc online nu au existat obiecții din partea vecinilor.
Neon Lighting mai are însă un proiect imobiliar în oraș, care a fost aprobat de Primărie în ciuda nemulțumirilor vecinilor. Oamenii reclamau regimul de înălțime prea mare: șase etaje, în condițiile în care zona este preponderentă de case. Acest bloc se construiește pe strada Mărășești, în vecinătatea Parcului Feroviarilor.
În februarie 2019, Neon Lighting SRL a primit aprobare pentru PUD în vederea construirii unui imobil de șase etaje pe strada Mărășești (în zona Parcului Feroviarilor). Blocul a fost contestat de clujeni care spun că pe lângă modul dubios în care a obținut autorizația de construire cu o asemenea înălțime, într-o zonă în care sunt doar case, ”este extrem de grav că s-au construit balcoanele peste trotuar care este domeniu public al municipiului”. Conform Gazeta de Cluj, firma clujeană, beneficiară a proiectului, a fost implicată în scandalul banilor publici din Suceava în plină pandemie de coronavirus.
- Primarul Sucevei, Ion Lungu, a fost acuzat că la două zile după ce președintele Klaus Iohannis a declarat starea de urgență, primăria a semnat un contract de 130.498 de lei (aproape 27.000 euro) pentru achiziționarea unor ornamente luminoase cu ocazia Sărbătorilor Pascale. Practic, în timp ce medicii de la Spitalul Județean Suceava se luptau cu COVID-19 și cereau echipamente, primăria cumpăra lumini și lumânări de Paști. Contractul a fost atribuit firmei din Cluj-Napoca, Neon Lighting SRL.
- În 18 martie, Primăria Suceava condusă de edilul liberal Ion Lungu a atribuit, prin cumpărare directă, un contract în valoare de 130.498 lei către SC Neon Lighting SRL din Cluj. Obiectul contractului este, conform anunțului publicat pe SEAP, “furnizarea de ornamente luminoase pentru sărbătorile pascale”.
Toate acestea prin cumpărare directă, ca între colegi de partid.
Dar procurorii dorm pe ei.