Nicolae Ciucă ne anunță: ”Azi vom aproba înființarea Băncii de Dezvoltare. Este o bancă cu capital de stat și va fi destinată mediului de afaceri. Este o bancă cu capital de stat ce va fi un partener al companiilor publice și private. Este un obiectiv asumat prin PNRR.”
Și mai vine și contabilul de la Finanțe, Adrian Câciu, să ne explice că e vorba de un proiect vechi din 2015 care va fi condus de un consiliu din șapte persoane, care vor primi o sumă de bani fixă, dar și bonusuri de performanță.
Afacerea are două bube: e de stat și pute a devalizare cu premeditare ca în cazul Bancorex.
În primul rând, de unde banii?
Bancorex, sau Banca Română de Comerț Exterior (care puțea a securitate), a fost înființată în anul 1968. Conform unor informații, niciodată recunoscute oficial, printre primii săi acționari s-au numărat și anumiți capi ai mafiei italiene din anturajul lui Licio Gelli, aflați în legatură cu gruparea Propaganda Due. Timp de peste două decenii, prin intermediul BRCE s-au derulat cele mai multe operațiuni comerciale speciale efectuate de regimul comunist. După 1989 s-a aflat că majoritatea tranzacțiilor s-au derulat prin intermediul unor întreprinderi de comerț exterior în cadrul cărora erau angajați ofițeri de securitate ai Direcției de Informații Externe. Valuta provenită din OV (operațiunile valutare), dar și din comisioanele aferente acelor tranzacții era depusă în conturi secrete deschise pe numele unor ofițeri DIE. După 1990, Bancorex și-a păstrat statutul de bancă specializată în tranzacții financiare externe, fiind considerată un fel de ”regină” a băncilor din România. Sloganul ei publicitar era ”O bancă pentru mileniul trei”, iar, la un moment dat, toate marile afaceri din România postdecembristă s-au derulat prin conturile Bancorex. Numai că ”regina” a fost violată-n conturi de toți securiștii și milițienii care au preluat puterea după 1989 și s-au transformat, brusc, în prosperi politicieni și oameni de afaceri.
Acest Capitalism de cumetrie a dus la falimentarea și desființarea băncii.
La data de 27 iunie 1999, Agenția de Valorificare a Activelor Bancare a preluat dosarele cu credite neperformante de la Bancorex, în număr de 1.022 partea ”bună” a băncii (20%) fiind preluată de BCR. Pierderile Bancorex datorate creditelor nerambursate sau ilegale, s-au ridicat la suma de 2,4 miliarde de dolari, 7% din Produsul intern brut al României dela acea vreme. Iar ce au hoțit acei nemernici (pe plozii lor îi vedem în politică și afaceri de familie acum), am plătit noi, poporul. Căci, pentru acoperirea prejudiciului a fost creeată o ”taxă de solidaritate”, colectată din prețul combustibilului pentru autovehicule, în sumă de 10 euro pe tonă de carburant.
Așa că, întrebăm, din nou: DE UNDE BANII?
Și cine ne garantează onestitatea afacerii unor politicieni conduși de un prim ministru cu CV falsificat, aflat în impostură și șantajabil. În locul lui Ciucă va veni un alt individ aflat la cheremul celor care știu că-l numesc în funcție de impostor ce este, prin urmare șantajabil. Și, din șantaj în șantajabil, și noua bancă poate avea soarta Bancorex. Până atunci, pilele, cunoștințele și relațiile politicienilor de cumetrie își vor încasa un tain comod în pita banilor publici.
Un stat bogat în afaceri, este un stat coruptibil. Și vorba lui Mark Twain: ”Un stat suficient de puternic să-ți dea totul, este suficient de puternic să-ți ia totul”.
După ce facem inventarul lipsurilor cotidiene, putem trece la inventarul celor care prisosesc acestui stat care deține monopol pe afaceri și servicii, dar se dă sărac: corupţie, corupţie şi – da, aţi ghicit: corupţie. La câtă avem, am putea face export de corupţie dacă nu ne-ar fi teamă că s-ar reîntoarce în ţară, la fel ca făina de producţie autohtonă, printr-un contingent de import proaspăt exceptat printr-o Ordonanţă de Urgenţă de la plata taxelor vamale. Majoritatea arătărilor de obraz adresate politicienilor români de către lumea civilizată se referă la acest fenomen, din păcate, instituţionalizat – de partid şi de stat cum s-ar zice. Cum citim, de altfel, și de prin telegramele străinilor scurse de la sursă: „Corupţia este un element de risc în domeniul afacerilor şi am văzut firme care au plecat din România din cauza acestui fenomen”. Păi, ai noştri încă n-au reuşit să treacă în afaceri de fenomenul Caritas şi FNI: ei încă mai cred că fiecare leuţ investit este capabil să se înmulţească de câte ori vrea muşchiul lor de afaceriști şi funcţionari publici şi politicieni şi cumetri cu nea’ X şamd. Inepuizabilitatea banului public este credinţa oricărui individ care mulge foloase necuvenite de la bietul buget.
Ăștia vor să ne mai dea o bancă!