
Datele publicate duminică de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Cluj arată o incidență de 7.34 cazuri la o mie de locuitori în Cluj-Napoca. În celelalte orașe din județ este mult mai redusă: 1.18 în Dej, 2.32 în Gherla, 2.23 în Turda, 1.96 în Câmpia Turzii și 1.59 în Huedin.
În comunele din zona metropolitan incidența este de 2.30 în Apahida, 3.13 în Baciu și 4.65 în Florești.
În județ, incidența cazurilor de COVID-19 este de 4.42.
Nu demult, viceprimarul Dan Tarcea îndemna populația să nu renunțe la măsurile de protecție față de COVID-19, odată cu ridicarea restricțiilor boala transmițându-se mai ușor.
“Eu îi îndemn pe clujeni ca încă să mai aibă răbdare și să se protejeze pentru că nu am scăpat, din nefericire, de acest virus. Cu răbdare și cu protecție din partea fiecăruia dintre noi vom putea să trecem cu bine peste această pandemie.
Este și un lucru îmbucurător că nu mai sunt cazuri grave fiindcă oamenii, chiar dacă se îmbolnăvesc de Covid, nu mai ajung, în marea lor majoritate, mai ales dacă discutăm de persoane vaccinate, nu ajung la terapie intensivă și nu ajung să fie internați în spital. De aceea cred că vaccinarea rămâne singura șansă pentru noi ca să putem trece cu bine și să fim protejați, fiecare dintre noi de Covid, și, până la urmă, să avem grijă atunci când suntem în locuri aglomerate, să ne și protejăm. Acuma, cred că, după 2 ani de zile, oamenii știu cum trebuie să se protejeze și care sunt condiționalitățile, astfel încât să nu iei boala”, declara Tarcea.