În cadrul ședinței Consiliului Local Cluj-Napoca din data de 14 iulie, se va vota „alocarea sumei de 75.000 de lei de la bugetul local pe anul 2021, pentru Asociația Victor Babeș 172 Cluj, în vederea realizării proiectului «“LAUDATIO” – Spectacol extraordinar, în onoarea instituțiilor și personalităților implicate în lupta anticovid din Cluj-Napoca».”
Potrivit proiectului de hotărâre, spectacolul va avea loc „cu respectarea măsurilor stabilite pentru prevenirea și combaterea pandemiei de COVID-19, în vigoare la momentul organizării/desfășurării acestuia”. Cu alte cuvinte, evenimentul extraordinar ar putea să nu aibă loc, tocmai datorită luptei anticovid, care ar putea însemna în viitor noi măsuri restrictive, în perspectiva unui al patrulea val.
Fără doar și poate, instituțiile și personalitățile implicate în lupta anticovid din Cluj-Napoca trebuie respectate, însă, la urma urmei, acești profesioniști și-au făcut datoria remunerată conform fișei postului, fiind puțin probabil că ar avea nevoie sau că i-ar ajuta cumva spectacole elogioase de tipul ”LAUDATIO”.
Până la urmă, 75 000 de lei (adică aproximativ 15 000 de euro) din bugetul public puteau fi folosiți, chiar pentru lupta anticovid, într-un mod mult mai eficient decât pentru finanțarea unui spectacol omagial, care nu se raliază deloc modului în care lupta anticovid a fost dusă până acum: cu distanțare socială, cu restricționarea evenimentelor ce ar putea favoriza transmiterea virusului, care pare a deveni din ce în ce mai contagios.
Fiindcă în proiectul de hotărâre nu se precizează datele concrete ale proiectului (când, unde, în ce va consta spectacolul), Ziar de Cluj ar fi dorit să îi contacteze pe reprezentanții Asociației Victor Babeș 172 Cluj, pentru a afla mai multe detalii despre proiectul bugetat de Primărie. Datele de contact ale asociației sunt însă de negăsit în mediul online, asociația fiind, din câte se pare, una foarte discretă.