Din oras

Strategia municipiului pentru 2014-2020, gata pana in martie

Dupa mai multe luni in care aproape 300 de specialisti pe diferite domenii au muncit in 27 de grupuri de lucru Strategia municipiului Cluj-Napoca pentru perioada 2014-2020 se apropie de final. Cei care se ocupa de coordonare spun ca in aproximativ doua luni documentul final ar putea intra in Consiliul Local, pentru a fi aprobat.

Specialistii clujeni, organizati in sapte domenii si in 27 de grupuri de lucru au avut prima intalnire in luna septembrie a anului trecut.

“Conceptul principal al strategiei pe urmatorii sapte ani nu e sa construim un drum sau un pod, nu e sa construim o centura sau un stadion, ci sa crestem calitatea vietii in orasul Cluj-Napoca. De la chestiuni simple pana la “indexul fericirii” – o chestie care arata cat de confortabil te simti in comunitate, daca iti face placere sa traiesti in ea, te simti bine…Conceptul a fost dezvoltat acum vreo 20-30 de ani in Bhutan – ei au spus ca fericirea  nu se poate masura prin PIB. La inceput au ras de ei, dar acum toti fac calcule pe calitatea vietii. Am vrut sa vedem daca strategia Clujului poate merge pe asta, pe calitatea vietii”, a subliniat Calin Hintea, decanul Facultatii de Stiinte Politice, Administrative si ale Comunicarii (FSPAC), cea care coordoneaza proiectul de planificare strategica a Clujului pentru urmatorii sapte ani.

Fiecare grup elaboreaza o strategie proprie, care are in vedere o analiza a problemelor, dar si maxim cinci proiecte ordonate in functie de prioritati. Sunt grupuri care si-au finalizat deja strategia, altii mai au de organizat dezbateri sau asteapta sugestii pana la predarea documentului la FSPAC.

“Grupul nostru in mare si-a terminat treaba, materialul e in faza de consultari. Termenul pentru observatii este in 8 ianuarie, dupa care finalizam materialul, saptamana viitoare mai facem o dezbatere, dupa care il predam”, a explicat Levente Salat, prodecan al FSPAC si coordonator al Grupului Multiculturalism.
“Cel tarziu la sfarsitul saptamanii viitoate si Grupul de Tineret isi va putea livra documentul”, a explicat coordonatorul Andras Farkas de la Federatia Share.
“Strategia de Cultura este deja finalizata, asteptam opinii pana in 12 ianuarie, dupa care o predam”, a subliniat si Florin Morosanu, presedintele Asociatiei Cluj Capitala Culturala 2021.
“Pana la sfarsitul lunii ianuarie toate grupurile vor preda strategiile, dupa care noi vom sintetiza. Ne trebuie aproximativ 30-40 de zile ca sa facem analiza finala care e foarte grea si volumul imens de lucru, estimarea mea este sfarsitul lui februarie, inceputul lui martie. Dupa ce avem Strategia finala o vom preda Consiliului Local”, a aratat Hintea.

In ceea ce priveste diferentele dintre strategia care a expirat anul trecut si cea noua, coordonatorul Hintea spune ca va reflecta mult mai bine dorinta comunitatii.

“De data asta va fi mult mai apropiata de ceea ce vrea comunitatea, cred ca e foarte important ca implicam pe cat posibil oamenii care sunt buni si pot sa spuna ceva si cred ca asta ne-a ajutat foarte mult, cred ca vom da o lista de programe care o sa fie operationale si care pot fi utilizate. Vrem sa mai avem o discutie cu Asociatia Metropolitana dupa ce avem documentul final structurat, pentru ca nu poti discuta Clujul in limitele geografice ale Clujului, vrem sa primim feedback si de la Zona Metropolitana si am luat in calcul si strategia nationala, pana in 2013”, a spus Hintea.

Acesta mai spune ca nu avem nimic de pierdut chiar daca inca nu este definitivata Strategia pentru urmatorii sapte ani.

“Nu avem inca stabilite zonele, trebuie sa avem sapte zone in care se vor rula fondurile europene, cum a fost data trecuta, agriculturam resurse umane, etc. Nu avem inca, nu au iesit codurile pentru proiecte. Puteam sa grabim, dar ne-am gandit ca e mai importanta valoarea calitativa a documentului decat faptul ca am terminat cu 20 de zile mai repede. Cel mai important este sa incercam sa definim Clujul pe urmatorii 7-10 – 15 ani ori ca este oras industrial, ori spunem ca este un oras axat pe creativitate, inovatie, resurse umane, calitatea vietii, sau spunem, hai sa atragem investitori care sa faca…nu stiu, macarale la Cluj”, a subliniat decanul.

Strategia Municipiului va trasa directiile de dezvoltare a Clujului pentru perioada 2014-2020.

Foto:www.ucluj.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *