Ultimul recensământ al populației României a fost realizat de către Institutul Național de Statistică în anul 2011. Rezultatele finale au fost date publicității în 2013. Următorul recensământ este programat pentru anul 2021.
Practic, autoritățile au acum la dispoziție o radiografie a populației țării din data de 20 octombrie 2011. De atunci, însă, datele, care ne-ar fi fost acum utile pentru calibrarea și nuanțarea măsurilor pentru combaterea pandemiei de coronavirus, s-au schimbat mult.
Coroborând ce știm despre transmiterea și efectele virusului pe categorii de populație, cu datele privind structura populației, am putea lua măsuri punctuale, chirurgicale, pentru protejarea sănătății celor mai vulnerabili, dar și a economiei, care ar putea merge înainte prin munca celor mai puțin expuși față de efectele grave ale infecției cu coronavirus (de exemplu, tinerii fără afecțiuni cronice).
Pentru a nu se adopta numai măsuri cu caracter general, care pot genera inconfort inutil și eventuale victime colaterale, ci și măsuri punctuale, țintite chirurgical pentru a preveni îmbolnăvirea grupelor de risc, ne-ar fi fost util acum să știm care e structura populației pe grupe de vârstă, pe medii de rezidență, structura confesională (în contextul apropierii sărbătorilor Pascale), nivelul de instruire, de educație, structura social-economică (pentru calibrarea măsurilor de susținere a economiei, de acordare a asistenței sociale), ar fi fost necesar să știm câți mai suntem în țară și care e structura diasporei (număr de oameni, distribuiți pe țări, ocupații ș.a.), am fi avut nevoie să știm în ce fel de locuințe se izolează românii (număr de camere, accesul la utilități, curte etc.).
Dacă autoritățile știu doar câți și cum eram în 2011, este firesc să adopte măsuri cu caracter general, care pot duce la frustrare și la o complianță insuficientă a populației, în special în rândul tinerilor activi, sănătoși, care acum se simt mai amenințați de criza economică ce se întrevede, decât de cea sanitară.
Dacă am ști exact numărul de vârstnici, categoria cea mai expusă în fața coronavirusului, poate am putea impune măsuri țintite pentru protejarea vârstnicilor, tinerii putând să meargă la muncă, cu respectarea unor reguli profilactice, care să nu ducă totuși la sistarea completă a unor întregi ramuri economice.
Dacă am ști exact, procentual, de ce afecțiuni suferă populația României, am putea dimensiona și reorganiza mai eficient spitalele, în așa fel încât pacienții uzuali să nu trebuiască să își amâne tratarea bolilor care nu reprezintă urgențe, iar categoria de risc, cu comorbidități periculoase în contextul pandemiei de coronavirus, să beneficieze de spitale suport pregătite pentru numărul real de pacienți cu COVID-19 care ar putea avea nevoie de ATI și de intubare.
Dacă am ști exact câți suntem în țară și câți români sunt plecați în alte țări pe termen lung, mediu și scurt, am ști exact cum să gestionăm fenomenul celor care acum se întorc acasă, în ciuda rugăminților autorităților către aceștia, de a rămâne acolo unde sunt, pentru a-și proteja familia și prietenii din România de o eventuală infectare cu noul coronavirus.
Dacă am ști acum, procentual, ce studii au românii, ce ocupații, ce meserii, ce joburi, ne-ar fi mai ușor să adoptăm măsuri de protecție socială și de susținere a economiei, fără risipă de resurse bugetare și cu o maximă eficiență.
Dacă am ști câți au veceu în curte și câți stau câte 4 într-o garsonieră confort III, am putea lua măsuri de izolare socială cu o eficiență reală, nu statistică și declarativă.
Dar, nu știm. Să vedem însă ce ne spun datele pe care le știm, de la recensământul din 2011 (sursa – recensamantromania.ro):
„La 20 octombrie 2011 populaţia stabilă a României era de 20.121.641 persoane, din care 10.333.064 femei (51,4%). Faţă de situaţia existentă la recensământul anterior, populaţia stabilă a scăzut cu 1.559,3 mii persoane (din care, 779,2 mii femei).
Primele 6 judeţe, cu excepţia Municipiului Bucureşti (1.883,4 mii), ca număr de populaţie stabilă sunt: Iaşi (772,3 mii), Prahova (762,9 mii), Cluj (691,1 mii), Constanţa (684,0 mii), Timiş (683,5 mii) şi Dolj (660,5 mii persoane). Covasna (210,2 mii), Tulcea (213,1 mii), Sălaj (224,4 mii), Mehedinţi (265,4 mii), Ialomiţa (274,1 mii) şi Giurgiu (281,4 mii) sunt judeţele cu cel mai mic număr de persoane ce fac parte din populaţia stabilă.
Faţă de situaţia existentă la recensământul anterior, populaţia stabilă a scăzut cu 1.559.333 persoane (7,2%). Cele mai mari reduceri ale populaţiei stabile, de peste 15%, s-au înregistrat în judeţele Tulcea şi Neamţ. Scăderi semnificative, de peste 12%, au avut loc în cea mai mare parte a judeţelor din Moldova – Vaslui, Bacău, Vrancea – dar şi în Brăila, Galaţi, Hunedoara, Mehedinţi şi Teleorman.
În Municipiul Bucureşti populaţia stabilă a scăzut cu 2,2% faţă de precedentul recensământ. Ilfovul reprezintă singurul judeţ în care s-a înregistrat o creştere semnificativă a populaţiei stabile (cu 29,5%), unul dintre motivele principale reprezentându-l migraţia populaţiei dinspre Municipiul Bucureşti înspre localităţile limitrofe acestuia din cadrul judeţului Ilfov. Şi judeţul Timiş a înregistrat o creştere faţă de 2002, dar nesemnificativă (0,8%). Femeile reprezintă 51,4% din totalul populaţiei stabile (10.333.064 persoane). Scăderea populaţiei faţă de recensământul anterior a afectat ambele sexe în egală măsură, structura pe sexe rămânând aproape identică între cele două recensăminte: 48,6% bărbaţi şi 51,4% femei.
În judeţul Vaslui s-a înregistrat cea mai mică diferenţă între bărbaţi şi femei, acestea din urmă fiind cu 91 persoane mai numeroase decât bărbaţii. La polul opus se află Municipiul Bucureşti, unde s-a înregistrat cea mai mică pondere a bărbaţilor, de 46,3%, ecartul între numărul femeilor şi cel al bărbaţilor fiind de 140,4 mii persoane.
Distribuţia populaţiei stabile pe medii de rezidenţă
În municipii şi oraşe trăiesc 10.859 mii persoane, reprezentând 54,0% din totalul populaţiei stabile. Judeţele cu cel mai mare procent al populaţiei stabile care locuieşte în mediul urban sunt: Hunedoara (75,0%), Braşov (72,3%), Constanţa (68,8%), Cluj (66,3%), Sibiu (66,2%), Brăila (62,5%) şi Timiş (61,8%).
În 11 judeţe ale ţării, comunele deţin peste două treimi din populaţia stabilă a judeţului. În această situaţie se află judeţele: Dâmboviţa (71,1%), Giurgiu (70,8%), Teleorman (67,6%), Neamţ (64,0%), Vrancea (63,8%), Călăraşi (63,8%), Bistriţa-Năsăud (63,3%), Buzău (61,4%), Vaslui (61,3%), Olt (60,9%) şi Sălaj (60,7%). Cea mai apropiată diferenţă între ponderile populaţiei stabile care trăieşte în municipii şi oraşe şi, respectiv, în comune, s-a înregistrat în judeţele Mureş, Bihor şi Prahova (50,2%, respectiv 49,2% şi 49,1% din populaţia stabilă a acestor judeţe locuieşte în mediul urban).
Faţă de situaţia de la penultimul recensământ, ponderea populaţiei stabile din mediul urban a crescut cu 1,3 puncte procentuale în detrimentul mediului rural. Numărul judeţelor în care ponderea populaţiei stabile din mediul urban a crescut este aproape egal cu numărul celor în care s-a petrecut fenomenul invers. Cele mai mari creşteri procentuale ale populaţiei din mediul urban s-au înregistrat în judeţele Suceava (+8,0 puncte procentuale), Vâlcea (+5,1 pp), Ialomiţa (+4,9 pp), Maramureş (+4,9 pp), Arad (4,7 pp), Botoşani (4,0 pp) şi Gorj (3,2 pp).
Un caz special îl reprezintă judeţul Ilfov, unde localităţile urbane au atras 136,5 mii persoane, ceea ce a făcut ca ponderea populaţiei stabile din mediul urban al acestui judeţ să crească cu 32,8 puncte procentuale comparativ cu situaţia de la recensământul din 2002.
Cea mai mare scădere a ponderii populaţiei stabile din mediul urban s-a înregistrat în judeţele Bacău (-2,8 pp) şi Covasna (-2,3 pp). Scăderea numărului populaţiei faţă de anul 2002 este mai accentuată în mediul rural (cu 9,6% faţă de o reducere cu 5,0% în mediul urban). Dacă în majoritatea judeţelor scăderea a afectat ambele medii de rezidenţă, în judeţul Cluj numărul populaţiei stabile s-a redus în mediul urban (cu 14 mii) şi a crescut în mediul rural (cu 2,6 mii). Fenomenul invers, de creştere a numărului populaţiei stabile din mediul urban şi de reducere a numărului persoanelor din mediul rural s-a înregistrat în judeţele Arad, Botoşani, Ilfov, Suceava, Timiş şi Vâlcea.
Structura populaţiei pe grupe de vârstă
La 20 octombrie 2011, copiii (0 -14 ani) deţin o pondere de 15,9% în totalul populaţiei stabile, populaţia tânără (15 – 24 ani) reprezintă 12,3%, persoanele mature (25 – 64 ani) formează majoritatea (55,7%), iar persoanele în vârstă de 65 ani şi peste reprezintă 16,1% din total. Persoanele în vârstă de 85 ani şi peste deţin o pondere de 1,3% în totalul populaţiei stabile.
Comparativ cu anul 2002, distribuţia populaţiei stabile pe grupe de vârstă arată clar fenomenul de îmbătrânire al populaţiei.
Astfel, grupele de vârstă 10 – 14 ani, 15 -19 ani şi 20 – 24 ani s-au redus ca pondere în total populaţie stabilă, ca urmare a scăderii continue a numărului de naşteri după anul 2002.
Grupele de vârstă 25 – 29 ani, 30 – 34 ani şi 35 – 39 ani au o pondere mai ridicată decât în 2002 ca urmare a fenomenului de îmbătrânire a generaţiilor de 15 – 29 ani, iar grupa de vârstă a “decreţeilor”, mai exact 40 – 44 ani, deţine cea mai mare pondere, de 8,7% în total.
Totodată, grupele de vârstă 75 -79 ani, 80 – 84 ani şi respectiv 85 ani şi peste totalizează 7,2% din populaţia stabilă, faţă de 4,9% cât deţineau în 2002.
În profil teritorial se constată disparităţi ale distribuţiei populaţiei stabile pe grupe de vârstă. Judeţele din nordul Moldovei se caracterizează printr-o pondere semnificativ mai ridicată, în comparaţie cu alte judeţe, a grupei de vârstă 0 – 14 ani: Vaslui (19,9%), Suceava (19,3%), Bacău (18,0%), Botoşani (19,0%), Iaşi (18,7%) şi Neamţ (17,1%). Ceea ce este surprinzător este faptul că în aceste judeţe (cu excepţia judeţului Iaşi), ponderea populaţiei de 65 ani şi peste nu este inferioară celei pe ţară, ci ponderea grupei de vârstă 25 – 64 ani este inferioară valorii naţionale de 55,7%, ceea ce întăreşte ipoteza că aceste judeţe reprezintă bazine importante pentru migraţia externă.
Ponderi superioare ale grupei de vârstă 0 – 14 ani s-au înregistrat şi în judeţele Bistriţa-Năsăud (18,3%) şi Covasna (17,5%). La polul opus se află Municipiul Bucureşti şi judeţele Cluj şi Timiş, unde ponderea grupei de vârstă 0 – 14 ani în totalul populaţiei stabile este de 12,4%, 13,4% şi respectiv 13,8%. Tinerii (15 – 24 ani) deţin ponderi mai ridicate (de circa 15,0%) faţă de ponderea pe ţară în populaţia stabilă a judeţelor Iaşi, Cluj şi Timiş. Ei reprezintă circa o zecime din totalul populaţiei în Brăila, Buzău, Teleorman şi Tulcea.
Grupa de vârstă 25 – 64 ani reprezintă resursele de muncă ale unei ţări şi o premisă a dezvoltării economice a judeţelor. Nu întâmplător, judeţele cu potenţialul economic cel mai mare deţin ponderi superioare ale acestei grupe de vârstă în totalul populaţiei stabile. Este vorba despre Municipiul Bucureşti (61,1%), Ilfov (58,3%), Constanţa (58,2%), Braşov (57,9%), Timiş (57,4%), dar şi de Argeş (57,5%), Tulcea (57,1%) şi Satu-Mare (56,7%). Ponderi mai mici decât valoarea naţională ale acestei grupe de vârstă, pe lângă judeţele din regiunea Nord-Est precizate mai sus, s-au înregistrat şi în Călăraşi (52,8%) şi Giurgiu (52,6%).
Dacă la nivel naţional una din 6 persoane (16,1%) care fac parte din populaţia stabilă este în vârstă de 65 ani sau peste, în judeţul Teleorman această grupă de persoane reprezintă circa un sfert din populaţia stabilă. În judeţele Buzău şi Giurgiu grupa de vârstă de 65 ani şi peste reprezintă 20,0% din total, iar în Vrancea, Neamţ, Brăila, Olt, Vâlcea şi Călăraşi ea deţine circa 18% din totalul populaţiei stabile. Ponderea cea mai mică a acestei grupe de vârstă s-a înregistrat în judeţul Ilfov (12,9%), precum şi în Satu-Mare (13,3%) şi Timiş (13,5%).
Structura confesională a populaţiei stabile a României
Structura confesională a fost declarată de 18.861,9 mii persoane din totalul populaţiei stabile şi arată că 86,5% dintre persoanele care au declarat religia sunt de religie ortodoxă; 4,6% s-au declarat de religie romano-catolică, 3,2% de religie reformată, iar 1,9% penticostală. Ponderi între 0,4% – 0,8% au înregistrat următoarele religii: greco-catolică (0,8%), baptistă (0,6%) şi adventistă de ziua a şaptea (0,4%). Persoanele de altă religie decât cele prezentate mai sus reprezintă 1,8% din total.
S-au declarat „fără religie” sau atei un procent de 0,2% din totalul populaţiei.
Nu există diferenţe semnificative între distribuţia femeilor şi bărbaţilor după religia declarată. Se pot observa însă unele diferenţe în ceea ce priveşte distribuţia pe medii de rezidenţă. Ponderea persoanelor de religie ortodoxă este uşor mai mare între persoanele din municipii şi oraşe (87,1%) faţă de cei care trăiesc în comune (85,7%). În schimb, în rândul populaţiei stabile rurale se întâlnesc mai frecvent decât în urban persoane care au declarat că sunt de religie romano-catolică (4,9% faţă de 4,3%), penticostală (2,5% faţă de 1,4%) sau de religie adventistă de ziua a şaptea (0,6% faţă de 0,3%).
Proporţii de peste 97,0% din totalul populaţiei stabile a persoanelor de religie ortodoxă s-au înregistrat în judeţele Olt (99,4%), Vâlcea (99,1%), Dolj (98,9%), Gorj (98,4%), Buzău (98,5%), Brăila (98,2%), Călăraşi, Giurgiu şi Teleorman (98,3%), Argeş şi Ialomiţa (97,9%), Mehedinţi (97,3%), Prahova (97,2%) şi Galaţi (97,1%).
Cele mai mici ponderi ale persoanelor de religie ortodoxă s-au înregistrat în Harghita (12,5%), Covasna (21,3%), Satu-Mare (49,6%), Mureş (53,5%), Bihor (59,0%) şi Sălaj (64,4%).
Persoanele de religie romano-catolică sunt majoritare în judeţul Harghita (66,4%) şi deţin ponderi superioare celor înregistrate în alte judeţe, în Covasna (36,2%), Satu-Mare (18,4%), Bacău (16,7%) şi Neamţ (10,1%).
Structura după nivelul de instruire absolvit
Din totalul populaţiei stabile de 10 ani şi peste, 44,2% au nivel scăzut de educaţie (primar, gimnazial sau fără şcoală absolvită), 41,4% nivel mediu (posticeal, liceal, profesional sau tehnic de maiştri) şi 14,4% nivel superior.
La 20 octombrie 2011 erau 245,4 mii persoane analfabete. Numărul persoanelor analfabete s-a redus la jumătate faţă de cel înregistrat la recensământul din anul 2002.
În perioada dintre ultimele 2 recensăminte se poate constata o creştere a nivelului de instruire a populaţiei stabile. Astfel, ponderea persoanelor în vârstă de 10 ani şi peste cu nivel de instruire superior (exclusiv masterat sau doctorat) a crescut de la 7,1% la 12,6%, a celor care au absolvit liceul a crescut de la 21,4% la 24,4%, concomitent cu scăderea ponderii persoanelor care au absolvit nivel primar (de la 20,1% la 14,2%). Persoanele fără şcoală absolvită reprezintă 3,0% din populaţia stabilă de 10 ani şi peste, în timp ce în anul 2002 acestea deţineau o pondere de 5,6%.
Femeile deţin cu o frecvenţă mai ridicată o diplomă de studii superioare decât în urmă cu 10 ani (ponderea femeilor cu studii superioare a fost în 2011 de două ori mai mare decât cea înregistrată la recensământul din 2002). Un sfert dintre bărbaţi au absolvit studii liceale sau gimnaziale.
Studiile superioare se întâlnesc mai frecvent între persoanele din mediul urban (22,4% din populaţia stabilă de 10 ani şi peste care trăieşte în municipii şi oraşe deţine o diplomă de studii superioare, faţă de 4,7% dintre locuitorii comunelor).
În schimb, în mediul rural sunt mai frecvente persoanele cu nivel gimnazial de instruire (36,6% faţă de 19,0% în mediul urban) şi cu studii primare (20,9% faţă de 8,5%).
Persoane plecate pe perioadă îndelungată în străinătate
Unul dintre segmentele de populaţie observată la recensământul din octombrie 2011, dar care nu face parte din populaţia stabilă, îl reprezintă categoria persoanelor plecate în străinătate pentru o perioadă de cel puţin un an. Numărul persoanelor din această categorie este de 727,5 mii şi, evident, nu cuprinde decât o parte a numărului de emigranţi externi.
Sub-înregistrarea semnificativă a fost cauzată de faptul că, la momentul critic al recensământului, mare parte dintre aceste persoane erau plecate cu întreaga familie în străinătate şi nici nu au existat alte persoane (în ţară) care să declare informaţiile solicitate despre aceştia.
Chiar dacă datele privind emigranţii sunt sensibil subînregistrate, totuşi, oferă informaţii pertinente asupra structurii demografice a acestui segment de populaţie, precum şi asupra principalelor ţări de destinaţie şi bazinelor geografice de unde se emigrează. Erau plecaţi pentru cel puţin un an, aproape în egală măsură, atât bărbaţi, cât şi femei (364,8 mii, respectiv, 362,7 mii), dar mai mulţi din mediul urban comparativ cu mediul rural (54,0% faţă de 46,0%).
Spre alte ţări, se îndreaptă, mai ales, persoanele din categoria în vârstă de muncă: 46,2% de 20 – 34 ani şi încă 24,8% de 35 – 44 ani. Dintre persoanele plecate din ţară pe perioadă îndelungată în vârstă de 30-39 ani, circa 54% sunt bărbaţi. Femeile predomină, mai ales, în grupele mari de vârstă şi, în special, după 45 ani (de la 55,1% pentru grupa de vârstă 45 – 49 ani până la 66,8% pentru femeile de 65 ani şi peste).
Sunt plecaţi din ţară în special copii şi tineri până în 25 ani din mediul rural (55,5% din persoanele plecate pe perioadă îndelungată de 0 – 24 ani) şi adulţi şi vârstnici de 50 ani şi mai mult din oraşe şi municipii (69,6% din totalul persoanelor plecate pe perioadă îndelungată în vârstă de 50 ani peste).
Deloc surprinzător, principalele ţări de destinaţie sunt: Italia – 46,9% din totalul celor 727,5 mii şi Spania – 23,5%. În Regatul Unit se regăsesc 5,5% dintre cei plecaţi pe perioadă îndelungată, în Germania 4,5 %, în Franţa 3,2%, iar în Grecia 2,2%.
Principalul bazin geografic de emigrare se conturează în estul ţării (zona Moldovei şi vecinătăţi) unde se regăsesc primele 5 judeţe din topul ierarhizat după ponderile pe care le deţin în totalul celor 727,5 mii persoane plecate pe perioadă îndelungată în străinătate: Bacău, Neamţ, Suceava, Iaşi, Galaţi. Împreună reprezintă 31,2%.
La polul opus, însumând numai 2,8% din acelaşi total, se plasează judeţele Covasna, Călăraşi, Giurgiu, Harghita şi Ilfov.”
Acestea au fost, pe scurt, datele recensământului din 2011.
Respectați toate recomandările autorităților în această perioadă, pentru a trece cu toții mai repede peste pandemia de coronavirus.
Dar, și autoritățile ar trebui să adopte măsuri mai țintite, mai adecvate specificului de manifestare clinică a noului coronavirus, în funcție și de specificul populației, mai ales când va fi vorba despre o relaxare treptată a măsurilor restrictive, când categoriile de populație mai puțin expuse ar putea fi lăsate să repornească economia, pentru a nu se ajunge la drame și tragedii din cauze economice.
Datele statistice pe care le avem sunt din 2011, însă cu toții stăm în casă și majoritatea avem internet. Un nou referendum online le-ar putea arăta decidenților care este structura actuală a populației, pe cine trebuie să protejeze prioritar față de efectele grave ale infecției cu coronavirus, pe cine să ajute cu predilecție economic și social, pe cine să lase să meargă la muncă și pe cine să izoleze la domiciliu. Cu cât măsurile generale sunt mai generale, cu atât implică și „victime” colaterale mai multe. Cu cât sunt mai bine țintite, cu atât numărul celor afectați negativ scade.
Cum societatea umană nu este una de pustnici, mai devreme sau mai târziu oricum va trebui să se ajungă la măsuri punctuale, diferențiate pe grupe de vârstă, de ocupație ș.a., pentru ca omenirea să poată merge mai departe, cu o economie funcțională, care să le asigure mâncare, utilități și sănătate tuturor. Poate că ar fi mai eficient să distrugem coronavirusul cu „bisturiul”, și nu cu „barda”.