Arapu Serghei(FOTO sus), șoferul care a provocat tragedia de duminică seara de pe streada Horea, din Cluj-Napoca, a fost condus la instanță cu propunerea de arest preventiv. Înainte să intre în sala de judecată, Arapu Serghei a dat câteva declarații presei:
„Vreau să îmi cer scuze celor rămași vii. Nu am mai condus niciodată băut. Este prima dată când am condus băut. Regret tot ce s-a întâmplat”, a declarat acesta.
„În baza probatoriului administrat, tânărul în vârstă de 21 de ani a fost reținut pentru 24 de ore. În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului sau modificarea/ștergerea urmelor acestuia, fapte prevăzute de Codul penal”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Cluj.
Tânărul din Republica Molodova era venit de o lună la Cluj-Napoca. Ieri seară, după ce a provocat accidentul în care și-a pierdut viața Gabriel Filip Barani(FOTO jos), un tânăr de 21 de ani din Bistrița-Năsăud, Serghei Arapu a fugit de la locul faptei, dar a fost capturat cu ajutorul unui polițist aflat în timpul liber.