Lucia Suciu, primarul comunei Chinteni, a anunțat ieri seară pe Facebook semnarea contractului de finanțare pentru construirea unui proiect care pentru comuna pe care o conduce poate fi definit drept megaloman, supradimensionat inutil: „Construire școală gimnazială și cantină S+P+E, Grădiniță S+P, Sală de sport D, inclusiv dotări”. Valoarea contractului este de 22 113 787 lei, iar termenul de execuție e de 24 de luni. Obiectivul este finanțat de Fondul de Dezvoltare și Investiții.
„Construirea noii şcoli, în localitatea Chinteni reprezintă o altă realizare importantă a comunităţii noastre.
S-au făcut eforturi considerabile, de-a lungul mai multor ani, pentru ca acest proiect să prindă contur. Am avut în vedere necesitatea construirii unei şcoli moderne, de talie europeană.
E adevărat, puteam edifica până acum o şcoală cu trei –patru clase, dar eu sunt adepta proiectelor mari, care să dăinuie peste timp.
Nouă şcoală are săli mari, mobilier, calculatoare în fiecare clasă, bucătărie dotată corespunzător.
Consiliul Local Chinteni a înţeles pe deplin importanţa unui astfel de proiect şi a aprobat, în unanimitate, achiziţionarea terenului în suprafaţă de 2448 mp, aflat în imediata vecinătate a Şcolii Chinteni, pentru ca acest obiectiv de investiţii să poată fi realizat”, a explicat primarul Lucia Suciu, pe pagina sa personală de Facebook.
De ce nu era necesară această nouă școală?
Comuna Chinteni are deja o rețea de unități școlare care asigură infrastructura necesară pentru ca elevii de aici să învețe în cele mai bune condiții. Iar elevii sunt, de la un an la altul, tot mai puțini, nu mai mulți.
La 6 kilometri de Chinteni se află Deușu, un sat care aparține de comună, unde există o școală mare și încăpătoare (parter plus un etaj și o curte spațioasă). Clădirea de aici are suficiente săli de clasă pentru elevii din comună și, până acum câțiva ani, la Deușu învățau elevi de clasele I-VIII. Nu știm încă din ce motive – dar i-am întrebat pe reprezentanții ISJ Cluj, și vom reveni cu precizări – școala de aici a fost ciuntită de clasele V-VIII, care au fost transferate la școala din Chinteni, ce funcționează într-o clădire care arată mai degrabă a casă particulară decât a școală.
De ce, dacă în Deușu exista deja o școală cu o clădire suficient de încăpătoare pentru elevii claselor I-VIII din comună, elevii de V-VIII au fost obligați să facă naveta cu microbuze școlare până la Chinteni, unde nu sunt condiții? Oare, pentru ca actualul proiect megalomanic al construirii unei noi școli în Chinteni să poată fi justificat? Pentru ca să se poată spune că e nevoie de o nouă școală, fiindcă în veche școală din Chinteni elevii nu mai încap?
Ziar de Cluj le-a solicitat reprezentanților Inspectoratului Școlar Cluj situația statistică a elevilor din comuna Chinteni înscriși în acest an școlar și în anul precedent – numărul de elevi de clasele I-IV și V-VIII și la ce școli din comună învață aceștia. I-am întrebat pe oficialii ISJ și care sunt școlile din comună care funcționează în prezent, ce școli sunt închise și ce clase funcționează în cadrul Școlii Deușu, de când nu mai există în cadrul acestei școli clasele V-VIII și din ce motiv s-a decis ca elevii de clasele V-VIII din Deușu să meargă la școala din Chinteni. Vom reveni cu o analiză după ce vom primi toate aceste informații. Noi bănuim că situația a fost manipulată de ani de zile de așa natură încât să se muleze pe proiectul construirii unei noi școli, pentru ca primarul în funcție să rămână în memoria comunității drept ctitor de mare clădire.
Imaginile vorbesc de la sine
Școala din Deușu, mare, încăpătoare, modernă, a fost lăsată în paragină, cu toate că aici încă mai învață elevii de clasele I-IV și cei de la gradiniță. 2-3 săli de clasă sunt folosite, în rest școala zace nefolosită și se degradează.
Parterul este acum animat de cei mici:
Dar la etajul I pică tencuiala:
Geamurile termopan sunt sparte, iar prin ele putem privi tomberoanele metalice de gunoi lăsate la ruginit în curtea unde acum câțiva ani zburdau copiii:
Sălile de clasă de la etaj sunt folosite ca spații de depozitare:
Iar din acest anunț observăm că folosirea anumitor săli este strict interzisă:
Oare la această intrare se referă anunțul directorului?
La Deușu bate vântul printr-o clădire școlară, în timp ce la Chinteni se irosesc bani pentru o alta nouă:
Școala din Chinteni, la care au fost mutați elevii mari de la Deușu, arată în felul următor:
De ce au fost mutați elevii de aici, de la Deușu?
De ce au fost mutați aici?
Dintr-o clădire modernă, de școală, într-o „casă particulară” modificată.
Pentru ca să se înghesuie toți elevii la școala din Chinteni, să poată fi justificată construirea unei clădiri noi? O clădire mare și modernă a fost lăsată să moară la Deușu, pentru ca o alta să îi ia locul la Chinteni. Pentru ca primarul să își poată ctitori un nou mandat.