Focus

TOPUL consilierilor județeni suficient de bogați pentru a acorda bani cu împrumut. Discrepanțe între venituri și credite. Sumele se apropie de 1 milion euro

Consilierii județeni au acordat împrumuturi în nume personal în valoare de peste 3,7 milioane lei (850.000 euro). Unii au adunat adevărate averi de-a lungul anilor, fie înainte de a prelua mandatele de consilieri județeni, fie în această perioadă. Au terenuri, case, apartamente, bijuterii, bani în bănci. O parte au reușit să dea și bani cu împrumut, deși există o discrepanță mare între veniturile din declarațiile de avere și sumele pe care le-au dat cu împrumut unor persoane fizice sau firme. Sumele pe care le-au împrumutat variază între 46.000 lei și 2,2 milioane lei.

1. Ioan Haiduc (PNL) are conturi bancare în valoare de peste 63.000 lei, acțiuni și părți sociale la societăți comerciale în valoare de 1.300 lei. La capitolul venituri, Haiduc a declarat salarii în valoare de aproape 27.000 lei, bani obținuți din funcția de director al unei societăți comerciale și din indemnizația de consilier județean. Cu toate că nu are venituri foarte mari, consilierul liberal a acordat împrumuturi în nume personal în valoare de peste 2,2 milioane lei.

2. Remus Lăpușan (PSD) are conturi, depozite, fonduri de investiții în valoare totală de aproape 680.000 lei. Veniturile din declarația de avere aferentă anului 2017 sunt în valoare de 481.270 lei (președinte Uniqa Asigurări), 8.000 lei (indemnizație consilier județean) și 20.000 lei (membru CA Transgaz). Social democratul a acordat patru împrumuturi în nume personal: unul în valoare de 453.826 lei (creditare firmă), altul în valoare de 209.618 lei (creditare firmă) și două împrumuturi pentru două persoane fizice: 9.000 lei, respectiv 2.750 lei.

3. Iuliu Sămărtean (PNL) nu are niciun leu în conturi, are un credit în valoare de 40.000 lei și venituri anuale totale de 65.000 lei din funcția de director comercial la Electrica SA, șef serviciu și consilier județean. În ultima sa declarație de avere figurează două împrumuturi acordate unor persoane fizice. Unul dintre împrumuturi este în valoare de 69.353 euro, iar celălalt este în valoare de 23.000 euro.

4. Vasile Sălătioan (PSD) are conturi curente și fonduri de investiții sau echivalente în valoare de peste 71.000 lei. Veniturile anuale pe care le-a declarat Sălătioan sunt de aproximativ 17.400 lei din două contracte de muncă, 49.000 lei din dividende și 23.000 lei din indemnizația de la Consiliul Județean. Consilierul județean social democrat a dat două împrumuturi în nume personal: unul în valoare de 181.605 lei și unul în valoare de 62.180 lei.

5. Valentin Cuibus (PSD) are conturi și depozite bancare în valoare de 47.000 euro, respectiv 177.000 lei. La capitolul venituri, în declarația de avere a consilierului social democrat apare o sumă totală de aproape 85.000 lei. Șeful Inspectoratului Școlar Județean Cluj a acordat împrumuturi în nume personal în valoare de 180.000 lei, unei persoane fizice.

6. Alin Tișe (președintele Consiliului Județean) are conturi și plasamente în valoare de 721.000 lei și venituri în valoare de 103.000 lei din indemnizația de șef al forului județean. Tișe a reușit să dea și bani cu împrumut: 10.000 euro pentru o persoană fizică, cel mai probabil fratele său.

Ceilalți consilieri județeni nu au acordat împrumuturi, dar au reușit să adune bani frumoși în conturi. Cum au reușit acest lucru? În niciun caz din indemnizația de consilier județean.

De exemplu, Marius Blaj (PNL) are 6.700 euro și aproape 34.000 lei în conturi sau fonduri de investiții.

Dorel Secară (PNL) are aproape 370.000 lei în conturi, mare parte din bani provenind din activități din agricultură, potrivit ultimei declarații de avere publicată de consilierul județean.

Călin Tuluc (PNL) are conturi, carduri de credit și active financiare în valoare totală de peste 151.000 lei. De profesie avocat, este foarte probabil ca liberalul clujean să aibă mare parte din aceste sume din activitatea sa ca avocat.

Marinel Andro are doar 50.000 lei. Este „sărac” în comparație cu ceilalți colegi care au reușit să adune sute de mii de lei în conturi.

Nicolae Groșan (PNL) are acțiuni și părți sociale în valoare de 250.000 lei și salarii în valoare de 19.700 lei.

Dumitru Drăghici (PNL) are conturi bancare, carduri de credit în valoare de peste 52.000 lei. Nu re nici credite, nici plasamente, nici împrumuturi acordate în nume personal. Veniturile anuale declarate sunt în valoare de 28.000 lei din pensii.

Călin Felezeu (PNL) este posesorul unui cont curent în valoare de 19.000 lei și al unui depozit bancar în valoare de 61.400 lei. La capitolul venituri a declarat 160.455 lei net/an din activitatea de profesor universitar.

Vladimir Mătușan (PSD) are un depozit bancar în valoare de 25.000 euro, credite în valoare de peste 73.000 lei și venituri de aproximativ 17.000 lei/an din activitatea de profesor, 46.000 lei din avocatură și 10.600 lei din indemnizația de consilier județean.

Nati Ariton (PSD) a reușit să adune de-a lungul anilor peste 191.000 lei în conturi bancare. Nu are datorii și nici nu a acordat împrumuturi în nume personal.

Vakar Istvan, vicepreședinte al Consiliului Județean Cluj are conturi, depozite bancare și fonduri de investiții în valoare totală de peste 326.000 lei. Veniturile pe care le-a notat în declarația de avere sunt în sumă totală de 94.629 lei din funcția de vicepreședinte de CJ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *