Din oras

DNA Cluj pierde un procuror, șef la Biroul Teritorial Baia Mare. Ulici cere să îi înceteze activitatea de la Anticorupție

Curtea Constituțională a României a prezentat ieri, 7 iunie, motivarea deciziei prin care Președintele Klaus Iohannis este obligat să valideze propunerea lui Tudorel Toader de a o revoca pe Kovesi din conducerea Direcției Naționale Anticorupție. CSM va judeca pe data de 12 iunie, primele trei cereri ale unor procurori ce au cerut, subit, să li se aprobe încetarea activității în cadrul serviciilor teritoriale DNA. 

 

Procurorii DNA Jean-Nicolae Uncheşelu, Ciprian Dominte și Ioan Ulici au solicitat Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) să îşi înceteze activitatea din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

 

Ioan Ulici este în prezent procuror șef la Biroul Teritorial Baia Mare, aflat în subordinea Direcției Naționale Anticorupție ST Cluj. Acesta a cerut CSM-ului să îi aprobe cererea prin care să se întoarcă la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș.

În luna mai, Consiliul Județean Maramureș l-a decorat pe acesta cu distincția ”Cinstea Maramureșului” la propunerea primarului din Rona de Jos. Pe lângă Ioan Ulici, din aceeași comună a fost premiat și ofițerul de la SRI București, Laurențiu Ulici.

Unul dintre dosarele importante, aflat pe rolul Tribunalului Maramureș, unde Ulici este procuror e sală e cel al foștilor șefi din cadrul IPJ Bistrița-Năsăud, trimiși în judecată în 2015, pentru fapte de corupție.

Pe parcursul carierei sale a exercitat funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Dragomirești, judecător la Judecătoria Sighetu Marmației, procuror la Parchetele de pe lângă Judecătoria Baia Mare, Judecătoria Vișeu de Sus, Tribunalul Maramureș și DIICOT – Biroul Teritorial Maramureș.

În aprilie 2011, acesta a fost numit în cadrul DNA – Serviciul Teritorial Cluj, iar la data de 7 noiembrie a fost repartizat la Biroul Teritorial Baia Mare.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *