De doi ani, de când cu Dragnea la cârma sa, Partidul Social Democrat este nevoit să stea în campanie electorală și “vigilent” la “dușmanii” din interior și exterior. Asta cere multă energie și mulți oameni. Plata oamenilor cere multe resurse financiare. Resursele implică riscuri. Riscurile vin la pachet cu frica de pușcărie și, implicit, de disoluție a puterii în partid. Frica de pușcărie impune o campanie electorală permanentă și un asalt concertat asupra instituțiilor democratice ale statului.
Așa închidem un prim cerc și o primă concluzie: PSD se auto-halește. Căci singurii adversari politici ai celor din PSD sunt liderii PSD. Numai ei fac posibil ca orice victorie a PSD să se transforme în catastrofă.
Dar, că există un mare dar: PSD nu ar putea face nimic din toate acestea dacă instituțiile democratice ale statului român ar fi solide și ar funcționa indiferent de cine le-ar conduce. Dacă nu s-ar confunda oamenii care le conduc cu instituțiile și dacă societatea civilă ar fi suficient de educată civic încât să priceapă că nu e cazul să se facă chip cioplit din nici una dintre personajele care vremelnic conduc câte o instituție. Instituția trebuie apărată de asaltul PSD-ALDE, nu omul. De aceea și pot cei de la PSD-ALDE să dărâme totul, că se concentrează pe om și slăbiciunile sale umane. Iar dacă omul se cramponează de instituția pe care o conduce, o va scufunda și pe aceasta odată cu el.
Acum haideți să lămurim ce înseamnă la ora aceasta PSD – după doi ani de Dragnea și trei guverne, unul mai idiot util decât celălalt.
În România reală, cea care a votat, votează și va mai vota – PSD este singurul partid care, sistematic, le mai aruncă câte o firmitură. Și le-o aruncă la modul în care să înțeleagă că trebuie să pupe mâna care-I hrănește. Pentru această Românie, DNA și cu Iohannis sunt cei răi că au ceva cu PSD-ul lor. Abuzul în funcție, corupția, furtul banilor publici șamd sunt niște lucruri abstracte, departe de nevoile lor cotidiene. Pentru ei sunt niște chestii inventate de cei care nu lasă Guvernul să lucreze, ci numai încearcă să le bage liderii (nașii, finii, cumetrii) la pușcărie.
Pentru simpatizanții PSD, OUG 13 și acțiunile ulterioare au fost și sunt obligatorii pentru că așa au spus cei de la CCR și UE – este singurul mesaj care a ajuns în clar și bine explicat la urechile lor. Iar cei care protestează în stradă sunt niște nenorociți plătiți de dușmanul din exterior: “Sssseoroșș” și multinaționalele.
În lumea din “Sud”, “eminamente agrară”, primarul este stăpânul comunității și decidentul principal, totul se află în mâna lui și depinde de el. La fel stăm și în orașele mici ale României, precum și în multe din orașele mari. Președintele de consiliu județean e perceput ca un primar mai mare cu mai multe responsabilități. Într-un mod ce se vrea și legiferat ca atare și, de când Curtea Constituțională a dezincriminat încălcarea legilor terțiare, avem o sursă de bani care se poate sifona “legal” de la stat.
În aceste zone boierul există și este stăpân peste tot ceea ce mișcă și suflă, iar corupția, abuzul, furtul banilor altora nu există ca noțiuni. Este modul natural și de bun simț de viață – de aceea toată lumea nășește pe toată lumea, să aibă protecție și de unde primi atunci când era de primit. De aceea se intră în politică: se duc oamenii acolo unde știu că sunt bani lesne de făcut. De aceea oamenii “din Sud” sunt realmente șocați că cineva le condamnă modul de viață: „Bă, eu cum îmi hrănesc familia?!” Așa că: Justiția face jocuri politice, Soros plătește, doar Udrea și cu Băsescu fură.
E România reală, cea care votează.
Buba cea mare a PSD rămâne Ardealul și numărul considerabil de votanți pro-PSD pe care-l aduce acesta, indiferent de cine câștigă alegerile. Suntem obișnuiți să vedem victoriile electorale numai după cum colorăm hărțile în albastru sau roșu în funcție de cine este pe primul loc. Dar victoriile mari sunt cele în care într-un județ mare cineva “pierde” alegerile cu 45-49%. Contorizând numărul de voturi din aceste județe obținem cheia adevăratelor victorii electorale. Că nu mai lucrăm pe uninominal, ci pe liste.
Iar aici, la cifre, Ardealul moderat de stânga câștigă. Exact ceea ce poate pierde Liviu Dragnea. De aceea îl expune din când ân când în geam pe Vasile Dâncu (ca la ultimul Congres).
Din 2014, încoace, PSD este într-un trend descendent (nu că ar sta mai bine restul partidelor politice): de la 5,2 milioane de voturi din dreptul lui Victor Ponta (prezidențialele din 2014), la 3,2 milioane în dreptul lui Liviua Dragnea (parlamentarele din 2016). Și, totuși, Dragnea a câștigat alegerile, iar Victor Ponta le-a pierdut. Frumos paradox. Dar tocmai acest paradox hrănește frustrările lui Ponta (iar amintirea faptului că a pus botul la cântecul lui Dragnea și a demisionat după #Colectiv, nu este în măsură să îl calmeze).
În Transilvania (fără Harghita și Covasna) ultimilor alegeri, PSD a reușit să mobilizeze 560.000 de voturi. Deci, un partid nou de stânga pornit dinspre Ardeal ar putea alinia 20-22% electori. Asta l-ar șubrezi pe Dragnea complet.
Deci, ce ne facem domnu’ Dragnea cu domnul Vasile Dâncu? Când acesta poate oferi posibilitatea prefigurării unui PSD ponderat, mai intelectual, un PSD care nu umblă cu pistolul mitralieră “de la Revoluție” sub pardesiu să poată băga mâna în buzunarele proștilor mai bine?
Ce ne facem dacă apare pe scenă un PSD regional cu care să poți comunica și discuta mai corect și mai onest – și care să nu considere că a câștiga alegerle înseamnă a legifera orice și numai în interesul personal al liderilor? Mai ales când acuzațiile de corupție la adresa lui Dâncu sunt mici, vorba reclamei, extrem de mici (deși se-ncearcă tot mai insistent să fie introdus în discuția despre “statul paralel” de partea cu decizia luată în subteranele puterii, la discuții la chefuri, în vie, la tăiatul porcilor șamd… Nu văd nici un motiv ca votanții tradiționali ai PSD să nu voteze un partid social-democrat mai puțin corupt. Mai ales când lupta anti-Mafia (și sus Patria) vine dinspre “ai lor” (reamintesc cazul naționaliștilor “patrioți”).
Iar România are nevoie de politci de stânga mai ales din cauza faptului că am ieșit din socialismul multilateral-dezvoltat extrem de subdezvoltați: economic, social, cultural (vulnerabili). Dar România are nevoie ca aceste politici de stânga să fie făcute în cadrul unei democrații liberale autentice, nu în cadrul unei dictaturi de tip sud-american și a unei economii de bantustan.
Cum am mai spus și acum un an (și încă mai aștept): dacă se reușește crearea unui partid social-democrat autentic, salut această inițiativă.
Chiar dacă se va face și cu aportul (aproape previzibil) al lui Dacian Cioloș. Pesedism tehnocrat, care va să zică…