Faima primarului din comuna Bonțida, Emil Cârhaț, este adusă în atenția publicului de un raport al Curții de Conturi pentru anul 2016, unde principalele constatări vizează inexactități cu privire la realitatea datelor reflectate în situațiile financiare sau modul în care, în perioada 2013-2016, nu au fost realizate în cuantumul legal venituri la bugetul local al comunei Bonțida, reprezentând impozit pe spectacole.
Mai exact, dacă coroborăm datele privind veniturile și cheluielile primăriei, atunci deficitul semnalat în raport este de – 3.649.000 de lei. În total, suma abaterilor financiare se ridică la cifra de 2.049.000 de lei. Aceste date se referă la diverse nereguli cuprinse în raport, precum:
efectuarea înregistrărilor în contabilitate privind creanțele bugetare, fără să existe la bază documente justificative pentru operațiunile efectuate;
înregistrarea eronată a unor operațiuni economice
în perioada 2013-2016 nu au fost realizate în cuantumul legal venituri la bugetul local al comunei Bonțida, reprezentând impozit pe spectacole, datorat de către organizatorii de spectacole;
au fost efectuate plăți pentru servicii mai mari decât cele cuvenite;
contractele de închiriere a suprafețelor de pajiști aflate în domeniul public nu conțin condițiile minime obligatorii, potrivit prevederilor legale;
au fost efectuate plăți nelegale de natura accizelor, aferente consumului de energie (gaz natural) utilizat pentru încălzirea spațiilor în care se desfășoară activitatea unității de învățământ.
Raportul nu se termină aici, iar lista continuă. Concluzia în acest caz nu este deloc deplasată: nu este de mirare faptul că, în sfârșit, ies la iveală prejudiciile și operațiunile de tip mafiot-contabil care au loc în Primăria din Bonțida.
Primarul din Bonțida, Emil Cârhaț, care stă la cârma primăriei bonțidene din anul 2010 este deja un personaj notoriu, cunoscut pentru modul în care a fost huiduit de public pe scena de la Elcetric Castle.
De ce oare? Să fie din cauză că infrastructura din comună e cum e? Sau că nu a putut să pună o vorbă bună la Consiliul Județean ca să asfalteze cei 4 kilometri de drum care arată ca după război?
Chiar în vara anului 2016, Cârhaț se declara incântat de Electric Castle și de conditiile de care au beneficiat festivalierii. Nu i-a păsat de noroiul in care s-au scaldat, la propriu, aproape 33 de mii de oameni într-o singură seară de sâmbătă. Sau aproximativ 100.000, in cele 4 zile de festival. Festivalul, conform spuselor primarului, nu este organizat pe terenul său, ci pe cel al fundației care administrează castelul, motiv pentru care, edilul s-a spălat pe mâini.
Nici pe site-ul primăriei nu prea găsesti ce te interesează despre cum se cheltuie banul public. Lipsa CV-ului, a declarației de avere sau de interese, lipsesc cu desavarsire in ultimii 6 ani, de pe site-ul Primariei. Ultima declarație de avere datează din 2012 și primarul declara senin acum doi ani că secretara trebuie sa se ocupe de site, nu el. De asemenea, pe site nu pot fi identificate informatii despre investiții.
Aceste aspecte, privite în lumina raportului Curții de Conturi pentru 2016, explică de ce datele, care din punct de vedere legal ar fi trebuit să fie publice pe adresa primăriei, lipsesc cu desăvârșire; de ce Castelul Banffy – care nu intră, cică, sub autoritatea Primăriei din Bonțida – se degradează de la un an la altul, iar festivalierii care vin cu consecvență la Electric Castle se bălăcesc în același noroi de nedescris.