Aglomerație, nervi și copii nerăbdători. Cam asta este atmosfera de mai bine de două luni în curtea Serviciului de Pașapoarte Cluj, unde sute de persoane așteaptă zilnic, ore întregi să depună actele pentru eliberarea unui document cu utilitate internațională. Personalul și stațiile pe care se lucrează au devenit insuficiente pentru miile de cereri, spun șefii Serviciului de Pașapoarte.
„Am avut in luna aprilie 2016 cu 1000 de cereri in plus fata de 2017. In luna aprilie anul curent am avut 3244 de cereri . În afară de a gestiona situatia, de a prelungi programul, sa venim in ture, nu vad alta solutie, deocamdată”, a precizat Melania Ghica, Șef Serviciu Pașapoarte Cluj.
Nervoși și cu copii în brațe, în cărucioare sau de mână, clujenii, mulți dintre ei veniți din alte țări, să își facă aici pașaportul, sunt nemulțumiți că sistemul de programări online nu este eficient. Ceea ce duce la o supraaglomerare a serviciului.
“Nu am facut programare pe internet, am venit direct aici. Nu am gasit loc si eu trebuie sa plec in trei saptamani. Acuma… astept”, spune o femeie care isi tine copilasul in brate.
“Sotul a trebuit sa isi schimbe biletul, ca sa vina sa ii facem fetei pasaport. E incredibil, ne facem concediile si planurile in functie de cum le merg lor calculatoarele. Sa mai angajeze, daca sunt prea putini.”
La ora 13:00, doi părinți, împreună cu bebelușul de doar câteva luni, aveau aproape 3 ore de când așteptau în soare, să le vină rândul la ghișeul de preluare a actelor. Au venit din strainatate, unde locuiesc acum, special pentru a-i face pașaport fetiței.
„Am venit, ce sa facem? Am venit cu hartie de la ei, dar nu ne putem intoarce fara acte la copila. Stam pana vine, cat e nevoie. Ne-am saturat de asteptat, dar nu avem ce face.”
Reprezentanții Serviciului de Pașapoarte spun că din luna iunie vor mai deschide un ghișeu pentru preluarea documentelor și vor prelungi programul cu publicul până seara.