Numele sau, mai bine spus, renumele lui Franz Kafka a vândut toate biletele pentru „Procesul” pus în scenă sau „înscenat” la Teatrul Național Cluj. Pus în scenă sau „înscenat” pentru că, cu 5 zile înainte de premiera de sâmbăta aceasta, nici actorii, nici regizorul, practic nimeni nu știe ce anume și cum va fi exact. Prin urmare, „Procesul” Naționalului clujean ar putea fi o magistrală ratare, o „înscenare” (o punere la calea teatrală de natură a aduce prejudicii operei dramatizate) sau, din contra, o piesă cu adevărat deosebită, originală, un altceva teatral demn de aplauzele furtunoase ale spectatorilor clujeni care, indiferent de valoarea artistică a spectacolului, vor aplauda frenetic oricum.
„Procesul” regizat de Mihaela Panainte este o dramatizare personalizată după Kafka, va fi un proces de Mihaela Panainte, inspirat din romanul lui Kafka. Așa că spectatorii se pot aștepta la orice, cu excepția unei oglindiri teatrale fidele scrierii originale.
Această punere în scenă beneficiază de o distribuție care promite un joc actoricesc pe măsura așteptărilor spectatorilor care, încă de acum două săptămâni, au epuizat biletele pentru premiera de sâmbătă, 29 aprilie: Ionuț Caras, Patricia Brad, Matei Rotaru, Adrian Cucu, Radu Lărgeanu, Angelica Nicoară, Elena Ivanca, dacă este să menționăm doar o parte din distribuție.
Actorii însă, prezenți la conferința de presă care anunța spectacolul, păreau complet debusolați, purtând în unanimitate o grimasă tristă pe față, declarând că încă nu știu cum anume se va desfășura „procesul” scenic, recunoscând chiar că nu le plac rolurile în care au fost distribuiți, universul kafkian dramatizat al personajului etc.
Ținând cont de faptul că actorilor nu le plac rolurile pe care le vor interpreta, care le provoacă tristețe, ne putem, pe bună dreptate, întreba dacă spectatorii vor aprecia acest spectacol care pare a fi savurat acum, înainte de premieră, doar de regizoarea Mihaela Panainte.
Pe lângă distribuția actoricească, „Procesul” mai beneficiază și de o scenografie semnată de Helmut Sturmer, reîntors la Teatrul Național Cluj după Hamlet-ul în regia lui Vlad Mugur:
Nici trailerul sinistru al spectacolului nu este în măsură a ne edifica asupra valorii artistice a reprezentației, imaginile sugerând din două, una: sau un total nonsens scenic sau o poezie teatrală plină de semnificații.
„Tema existențială propusă de autor este cea a Ființei care s-a pierdut pe sine din cauza orgoliului nemărginit, sabotate de complexul propriei superiorități, victimă a unei crize identitare și spirituale. În timpul în care trăim, omul a pierdut conștiința legăturii sale cu Universul, hipnotizat fiind de propria-i persoană. O persoană din care, până la urmă, sub greutatea unui ego exacerbat, nu mai rămân decât resturile unei identități false, fondate pe iluzie. Dacă s-ar trezi, K ar putea deveni un gândac. Așadar, visul său ar continua”, explică Mihaela Panainte un posibil nivel mai profund al spectacolului dirijat semantic sub bagheta oniricului.
„Procesul” după Kafka, de Mihaela Panainte, se anunță așadar un spectacol altfel, ieșit din comun prin joc actoricesc, scenografie, text. Dacă ieșirea de pe poteca „normalității” va duce spre sublim sau spre ridicol, rămâne de văzut. Cei care nu vor reuși să îl vadă sâmbătă, 29 aprilie, vor mai avea ocazia în 4 și în 21 mai.