In vizor

85 de drogați, depistați în ultima zi de Electric Castle la Bonțida

În urma acțiunilor de prevenire și de combatere desfășurate de jandarmi și polițiști la Electric Castle, au fost depistate 85 de persoane care consumaseră droguri.

Efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca au constatat un număr de 42 infracțiuni care vizează încălcări ale Legii 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri și 6 sancțiuni contravenționale aplicate la Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj și cei din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate au constatat 43 fapte penale care vizează încălcări ale Legii 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

Pe linie contravențională, polițiștii au aplicat 82 sancțiuni contravenționale pentru încălcări ale legislaţiei rutiere în conformitate cu prevederile O.U.G. 195/2002, cât și pentru încălcări ale O.U.G. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.

De asemenea, ca măsuri complementare, au fost reținute 36 permise de conducere.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Avram Iancu” al județului Cluj a monitorizat tipurile de risc aflate în domeniul de competență pe timpul desfășurării festivalului de muzică și a asigurat răspunsul operativ în cazul situațiilor de urgență.

Astfel, personalul ISU și SMURD Cluj a acordat prim ajutor calificat și asistență medicală de urgență unui număr de 125 de persoane, nu au fost transportate persoane la unitățile spitalicești.

Activitățile pentru asigurarea ordinii publice și de control, cât şi cele pentru prevenirea situațiilor de urgență vor continua și în zilele următoare, în centrul orașului Cluj-Napoca, unde se mută festivalul Electric Castle, astfel încât participanții să fie în siguranță.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *