In vizor

8 elevi olimpici au fost picați la examenul de admitere la Universitatea de Arte și Design Cluj-Napoca

8 din 12 candidați olimpici au fost picați la examenul de admitere de la Universitatea de Arte și Design, după ce li s-a spus că intrarea la facultate le este asigurată, în urma participării la olimpiada de la București, scrie monitorulcj.ro.

Mai mulți elevi olimpici în arte au fost respinși de universitatea dorită cu toate că aceiași profesori universitari din Cluj, alături de alții din țară, i-au premiat în cadrul olimpiadei de la București pentru rezultatele obținute. Mai multe facultăți din țară primesc elevii olimpici pe baza rezultatelor și eforturilor depuse de-a lungul anilor de liceu și nu mai sunt nevoiți să dea examenul de admitere.

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a discutat live pe Facebook cu Ștefania Iakab, una dintre olimpicii respinși de Universitatea de Arte și Design Cluj-Napoca. Tânăra a rămas uimită și nedumerită totodată în urma răspunsului primit și a depus contestație, urmând ca în decursul zilei de astăzi, 27 iulie, să primească răspunsul.

Aceasta a fost de nenumărate ori plecată cu programul Erasmus în diferite țări, precum Letonia și Finlanda și a fost recunoscută și apreciată de artiști din Canada. Ar fi dorit să participe și la olimpiada din acest an, dar din cauza epidemiei, a fost anulată.

Sistemul care spune că fiind olimpic ești admis la facultate

Dificultatea probelor din cadrul olimpiadelor este mult mai mare decât cea a probelor de la admitere. Din acest considerent, efortul depus de către elevi ar trebui răsplătit prin asigurarea unui loc la facultate. Pe acest lucru s-au bazat și olimpicii respinși săptămâna trecută de UAD.

„Ei decid pe cine primesc și pe cine nu. Din punctul meu de vedere, olimpiadele își au rostul doar în condițiile în care se ține cont de rezultatele obținute. Se știe clar că acei copii au depus un efort extrașcolar și au fost evaluați de oameni pregătiți. În comisia olimpiadelor sunt profesori universitari din toată țara. Au această libertate, dar e moral? Din 12 olimpici, doar 4 sunt buni? ”, a declarat mama Ștefaniei.

Unde este meritul pentru eforturile depuse?

Ștefania a povestit ce presupune o pregătire pentru olimpiadă, cât timp și efort este depus și modul în care reușește să nu neglijeze școala și să aibă medii mari.

„Pregătirea pentru olimpiadă se face în felul următor: o lună de zile ești luat de la cursuri. Ajungi la ora 9 la școală, până la ora 14 ai o sesiune de 5 ore de desen, care nu este așa de ușoară precum pare. Și pentru că niciodată nu e destul, ajungeam acasă și desen, pregătire, anatomie artistică și așa mai departe. Acest efort s-a văzut la olimpiadă, unde m-am descurcat destul de bine: 95,5 din 100 de puncte la proba de creativitate”, a explicat aceasta.

În urma răspunsului primit de la facultatea dorită, aceasta a spus că s-a uitat la diploma primită la olimpiadă și nu a reușit să îi mai înțeleagă valoarea.

Ștefania dorea să fie admisă la sculptură

Din 20 de locuri la sculptură, unde își dorește Ștefania să intre, sunt 5 candidați cu dosarele depuse: 2 olimpici și 3 persoane care vor să intre pe baza examenului de admitere. Astfel, este și mai nedumerită, deoarece locuri libere mai erau suficiente pentru a fi și ea acceptată.

La mai multe secții din cadrul universității au fost respinși un total de 8 olimpici

Candidații respinși la Universitatea de Arte și Design sunt îndemnați de către deputatul USR să depună contestație și să se exprime public deoarece „nu e normal. Avem copii excepționali și ne pleacă pentru că nu știm să-i prețuim. Suntem o societate cu o doză foarte mare de analfabetism profesional, avem din ce în ce mai puține vârfuri. Când avem niște copiii deosebiți ne batem joc de ei”, a susținut deputatul USR.

Ștefania s-a dovedit optimistă și încrezătoare și și-a încurajat colegii de breaslă care au trecut prin aceeași situație, să-i urmeze exemplul și să nu renunțe la visul lor.

 „Lucrurile nu se opresc aici, eu voi continua să muncesc ca și până acum. Le transmit și colegilor mei care au fost respinși că drumul nostru nu se încheie aici. Acesta a fost valul maturizării și ne-a luat din plin”, a spus ea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *