Din oras

7 MILIOANE LEI pentru dezinfecția blocurilor și a spațiilor publice din Cluj-Napoca

18,8 milioane lei au fost alocați astăzi pentru îndeplinirea, în Cluj-Napoca, a măsurilor dispuse de Ordonanța Militară 4. O parte din bani, mai exact 9.300.000 lei provin din fonduri guvernamentale și vor fi folosiți pentru plata tuturor cheltuielilor pentru persoanele aflate în carantină și 7 milioane lei din bugetul local vor fi utilizați pentru dezinfectarea spațiilor publice și a scărilor de bloc din tot orașul. Dezinfecția va începe marți, 31 martie, la ora 09.00.

Într-o ședință extraordinară de Consiliu Local, astăzi, a fost aprobată alocarea celor 18,8 milioane lei, prin rectificare bugetară.

„9.300.000 lei sunt alocați pentru plata persoanelor aflate în carantină din Cluj-Napoca. Această sumă va proveni de la Guvern, prin Ministerul Sănătății, noi fiind aceia care asigurăm doar plata respectivă. Plata se face prin bugetul local și nu provine din bugetul local. Avem 7.000.000 lei care sunt alocați pentru dezinfectarea spațiilor publice, a blocurilor și a spațiilor comune din cadrul blocurilor. În acest moment, în Cluj-Napoca, avem 2030 de blocuri care au cel puțin 20 de apartamente și avem 3795 de blocuri care au minim 6 apartamente. Aceasta este situația pe care o avem în orașul nostru și toate aceste blocuri fac obiectul dezinfecției, care înseamnă scara blocului, casa blocului și tot ce înseamnă părți comune. Costul unei operațiuni este în jur de 1 milion lei și durează între 8 și 10 zile pentru a se face în tot orașul”, a declarat primarul Emil Boc.

Dezinfecția va începe în cele mai mari cartiere: Mănăștur, Mărăști, Gheorgheni, Grigorescu, Zorilor șamd.

Fiecare asociație de proprietari va fi anunțată în prealabil, dezinfecția se va face în prezența unui reprezentant al asociației de proprietari și unul al Primăriei.

Mâine la ora 09.00 începe dezinfecția în Cluj-Napoca, pe site-ul Primăriei va fi afișat astăzi orarul exact al zilei de mâine.

De asemenea, oamenii trebuie să știe că este recomandat să nu iasă din casă cel puțin două ore pentru a fi eficientă dezinfecția.

A doua măsură vizează montarea de dezinfectanți la intrarea în bloc, care presupune achiziția de către Primărie de dispozitive în care se pune dezinfectantul și de dezinfectant.

„Dacă în materie de dezinfectanți lucrurile sunt bune, nu am reușit încă să achiziționăm dispozitive pentru că nu se găsesc pe piață. Începând de mâine și în limita stocurilor pe care le vom primi, facem și această măsură din ordonanța militară. Primăria pune la dispoziție dispozitivul și substanța dezinfectantă, iar asociațiile de proprietari le vor monta acolo unde consideră că este cazul”, a mai spus Emil Boc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version