Afacerea zilei

3,6 milioane euro profit, anul trecut, pentru americanii de la Property Shark, subsidiara din România a companiei Yardi

Property Shark Cluj-Napoca, dezvoltator de soluții software, una din cele două subsidiare din România ale companiei americane Yardi, a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 21,1 milioane euro, cea mai mare din ultimii zece ani. Compania a fost înființată în 2006 și a fost pe creștere constantă de atunci.

În 2009, Property Shark Cluj-Napoca a avut o cifră de afaceri de aproape 456.000 euro, trei ani mai târziu a crescut la peste 4,2 milioane euro, în 2016 a rulat o cifră de afaceri de 12,1 milioane euro, ca să ajungă anul trecut la 21,1 milioane euro.

Americanii stau foarte bine și în ceea ce privește profitul. În 2019, compania IT a declarat un profit net de aproape 3,6 milioane euro, în creștere cu peste 315.000 față de anul anterior. În urmă cu zece ani, Property Shark a avut un profit de 9.700 euro, peste trei ani a crescut la 448.000 euro, iar în 2016 a avut un plus de peste 2 milioane euro.

Anul trecut, numărul mediu de angajați pe care îi avea Property Shark era de 459, în creștere față de anul 2018, când avea 415 salariați.

Yardi Systems INC (SUA), furnizor de soluții IT pentru domeniul imobiliar, este asociat unic al Property Shark Cluj-Napoca, administrată de Gordon Morrell (SUA). Property Shark a fost înființată în 2003 de Matthew Haines ca un serviciu de prezentare de rapoarte din domeniul imobiliar, listare a proprietăților executate silit șo hărți imobiliare. Inițial a avut acoperire doar pentru New York. Doi ani mai târziu s-a extins în California, Pennsylvania și Florida. În 2007, companii importante din real estate au început să colaboreze cu site-ul Property Shark. În anii următori, compania a avut un succes tot mai mare, ceea e a dus la cumpărarea companiei de către Yardi, în 2010, cu scopul extinderii serviciilor la nivel național.

În 2011, serviciile Property Shark acopereau deja 46 de state americane. În 2013, Property Shark avea 1 milion de membri. Acum, acoperă peste 110 milioane de proprietăți din SUA, New York fiind acoperit atât în ceea ce privește imobilele rezidențiale cât și imobilele comerciale.

Americanii de la Yardi mai dețin în Cluj-Napoca și Yardi Call Center.

sursa foto: propertyshark.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *