„3000 de judecatori noi in ultimii zece ani, 3000 de judecatori care stiu carte”, apasa pe cuvinte Traian basescu privindu-i pe cei din studioul e la B1 TV. Facand referire la Mateut, inca presedintele Romaniei insinueaza ca acesti 3000 de judecatori ale caror decretele le-a semnat el insusi sunt judecatorii in fata carora lui Mateut nu ii va mai merge de acum inainte.
Sa ne oprim putin. Faptul ca un jurnalist de provincie precum Liviu Alexa scrie despre esecurile lui Mateut este una, dar ca profesorul Mateut sa fie ironizat si tabacit de Basescu ca si cum ar fi dusmanul Justitiei numai pentru ca il apara pe Voiculescu, mi se pare de foarte prost gust. Daca ai ajuns sa ataci, in numele luptei personale cu dusmanii tai politici, pana si numele avocatilor lor, mi-e clar de ce Romania traieste sub presiune de atatia ani.
Mateut ramane un avocat important al Romaniei, nimeni nu poate sa ii anuleze munca de zeci de ani. Basescu face un abuz de putere cand il da drept prost exemplu in fata natiunii, e o hartuire mediatica nedreapta facuta de un om ce deja a intrat intr-o stare de „stefancelmare” si ne serveste lectii de moralitate, avertizand imperial ca, la final de mandat, el nu mai are nicio miza, nu mai vrea decat asanarea totala. E insa doar asanarea lui, o asanare care sa curete dusmanii politici si fostii colegi care i se opun acum. In rest, il doare in cot.
As putea si eu sa spun multe despre ziua de ieri. E evident ca Varanul a fost demonizat de ani de zile prin intermediul televiziunilor de casa basiste si ca acest lucru a avut un efect imagistic demn de luat in seama: moaca lui ne provoaca repulsie. Il privesti cum isi trece limba ecuatorial peste buze, bronzat si ridat, iti vine sa il scuipi: e puternic, e mai bogat decat tine, si tu, cetateanul din fata televiziorului, aflat undeva in Alexandria sau Zalau sau Brasov ai dat deja verdictul: la parnaie cu el! Dar nu asa trebuie sa se intample lucrurile, nu intr-o tara ce a recuperat mult pe partea de demnitate a Justitiei. Varanul trebuie judecat nu dupa moaca, ci dupa probe. Si doar ele conteaza sau… ar trebui sa conteze.
Privatizari ca cea din dosarul ICA vom mai gasi cu sutele. Daca Voiculescu nu il avea ca dusman pe insusi presedintele tarii, privatizarea asta ar fi trecut neosbervata. Dan Voiculescu a avut sange in instalatie cand si l-a pus pe rabojul adversarilor pe insusi Traian Basescu. Nu stiu cata parnaie va lua sau daca nu cumva va scapa liber, dar sa se noteze un lucru foarte important: daca nu era Voiculescu, nu ati fi stiut nimic despre golaniile imaculatului Basescu.
Marii basisti care scuipa pe facebook si care injura prin piete sa tina minte ca inca nu ne-am dat seama de ce Puiu Popoviciu a vandut un penthouse la pret de nimic unui membru al familiei prezidentiale, ca nu iese fum fara fratele presedintelui ce a pus mana pe banii unui interlop nespalat s.a.m.d.
Om mai gasi noi privatizari precum cea de la Ica cu sutele, dar presedinte ca al nostru rar mai vom mai gasi in urmatorii 50 de ani. Fin cunoscator al artei manipularii, Basescu taie slanina de unde ii convine. Ieri, a scos pe gatul ars de atatea sute de whisky o aberatie terifianta, insinuand ca tura noua de judecatori – 3000 – ajunsi pe post in ultimii 10 ani – cum ar veni „judecatorii” sai – sunt magistratii care conteaza, iar cei de dinaintea lor ar fi aia de care nu mai avem nevoie, insinuand ca sunt perimati, nestiutori de carte, cretacici.
E o rusine ce a facut ieri Basescu. Fiindca scuipa pe munca judecatorilor cu varste cuprinse intre 35 si 50 de ani, care au intrat in pita inainte de mandatul sau si care nu merita sub nicio forma o asemenea demonizare! In lipsa sa de ratiune, Basescu arunca peste noi o otrava verbala ce se va insinua in sufletele pulimii facand-o sa creada ca, daca va fi judecata pe viitor, de juzi mai in varsta de 35-38 de ani, va fi judecata de niste nevolnici profesionali, de niste nestiutori de carte.
El, marinarul care a „citit” etichete de blugi, de tigari long filter si de bourbon-uri, el arunca la cos munca unor intelectuali ce si-au pierdut mii de ore ca sa ajunga judecatori si care, fara prea multe posibilitati sa riposteze, caci meseria le impune o anumita retinere, isi vad acum munca noroita cu lejeritate de insusi presedintele tarii (nu mai pot scrie cu P mare, nu mai am nimic in inima).
Meseria de judecator nu e una oarecare. Eu, personal, am o mare problema cu generatia foarte tanara de judecatori la care face referire Basescu. Fiindca, in teorie, un student absolvent de Drept si de Institut de Magistratura, poate ajunge chiar la 24 de ani sa imparta dreptatea. Are el, in afara de carte, experienta necesara de viata sa priveasca din mai multe perspective divortul din fata lui, procesul de calomnie de pe masa, cazul de evaziune ce i se aduce spre judecare, abuzul in serviciu reclamat de un petent? Are judecatorul de 24 de ani maturitatea si paletarul de concluzii experentiale indestul de larg incat sa poata sa decida cu inima curata si cu legea respectata cine are dreptate? E de discutat.
Asa ca mesajul acestui text e simplu: sa nu care cumva sa creada cei 3000 de judecatori de dupa 2004 ca sunt ceva Dumnezei. O vorba otravita de-a lui Basescu are un singur antidot: bunul simt.
Alt mesaj pe care il transmit ca cetatean, nu ca jurnalist, catre ceilalti judecatori, alte mii, ce au fost stersi profesional inainte de pensionare de un presedinte iresponsabil: eu am incredere in dumneavoastra. Nu sunt presedinte de tara, sunt cetatean, si faptul ca va transmit asta ar trebui sa conteze mai mult.
Tara asta plina de puroi mai are mult pana sa se ridice in picioare. Unii vad cresteri economice, altii vad o dinamica pozitiva a libertatii Justitiei, altii vad revirimente sociale. Eu vad o Moldova saracita, o Dobroge uscata de neputinta, o Transilvanie ingamfata, o Muntenie imbracata in straie lucitoare si cu chiloti rupti in cur.
Il intrebam pe profesorul Vasile Dancu nu demult printr-un SMS, fiindca, la cat de ocupati suntem ca oameni, azi maine ne vom casatori sau muri prin sms-uri, l-am intrebat ce trebuie sa se intample cu tara asta ca noi, astia ce traim in ea, sa ne dam mana si sa ne ajutam impreuna ca sa ne ridicam de pe jos.
Si zice Profu’: „Liviu, e doar o impresie ca suntem jos. Se intampla atat de multe lucruri rele incat noi, romanii ce inca mai privim spre cer, ne amagim spunandu-ne ca mai jos de atata nu putem sa ajungem. Eu cred ca Romania inca nu a cazut atat de jos ca sa isi dea seama ca trebuie sa se ridice”.
Iar cand Profu’ zice, si mi-a mai zis din astea de multe ori in ultimii zece ani, mi se inchide gura si mi se deschide mintea.
Va urez minti deschise si inimi roditoare. Poate ca nu am ajuns, ca tara, cel mai jos, dar voi, cei ce inca mai aveti aripi, zburati cat puteti.