Eveniment

300.000 de persoane sunt așteptate la UNTOLD! Cum explică Boc că festivalul nu este de vină dacă vor exploda cazurile de COVID în Cluj

Ediția din acest a Festivalului UNTOLD începe astăzi, 9 septembrie și se încheie duminică, 12 septembrie. Organizatorii au anunțat că sunt așteptate între 70.000 și 75.000 de persoane/zi de unde rezultă un total de aproximativ 300.000 de persoane în cele patru zile de festival. Se estimează că vin festivalieri din 100 de țări. Deși sunt impuse reguli stricte pentru participanți, există un risc crescut ca numărul de cazuri să explodeze la 10-14 zile după festival. Primarul Emil Boc nu are nicio teamă cu privire la faptul că în Cluj-Napoca ar putea fi mai multe îmbolnăviri decât în restul Europei în această perioadă.

Astăzi, într-o emisiune online, Boc a fost întrebat dacă nu se teme că după UNTOLD va fi o explozie de cazuri de COVID. Primarul a cotit-o și a dat un răspuns evaziv. A lăsat să se înțeleagă că și dacă vor crește mult îmbolnăvirile după UNTOLD, nu este de vină festivalul, ci situația din toată Europa.

„Deja au fost atâtea festivaluri la Cluj (a fost Jazz in the Park, TIFF, Electric Castle), deci Clujul nu iese în afara logicii normale de evoluție pentru că la aceste evenimente merg în primul rând oameni vaccinați, oameni care nu sunt cu pericol de a îmbolnăvi, de aceea s-au luat toate măsurile prevăzute de legile în vigoare și care sunt respectate la sânge. De aceea am insistat ca tot ceea ce scrie în lege să fie respectat până în dinți și s-a și respectat ca atare”, a declarat Boc.

Moderatorul emisiunii l-a mai întrebat și ce spun specialiștii despre creșterea cazurilor de la o zi la alta?

„Cum e în toată Europa e și în România. Este o creștere constantă a numărului de cazuri și ceea ce noi sperăm este ca dincolo la Terapie Intensivă să nu se regăsească aceeași amploare datorită faptului că procesul de vaccinare a mai ameliorat situația și nu se ajunge la forme grave. Dar, repet dacă vrei să stai în viață și să nu stai la Terapie Intensivă, nu ai altă soluție decât să te vaccinezi. Asta e tot ce vă pot spune din toate analizele științifice: că 90% din cei care fac forme grave și care ajung la deces sunt cei care nu sunt vaccinați”, a afirmat primarul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version