Din oras

2,7 milioane lei pentru extinderea skatepark-ului din Parcul Rozelor. Lucrările taie din zona verde

2.667.369 lei costă lucrările de extindere a skatepark-ului din Parcul Rozelor. Acest proiect a fost declarat câștigător în cadrul concursului de bugetare participativă din anul 2018. Acum câteva zile au fost scoase la licitație lucrările de execuție. Parcul Rozelor are însă o poveste cu cântec. O bună parte din acest parc a fost pierdută prin asocierea Primăriei cu Tehnofrig SA, fără ca administrația să obțină vreun ban. Mai mult, municipalitatea a decis să extindă skatepark-ul pe spațiul verde.

Data limită de depunere a ofertelor pentru extinderea skatepark-ului este 27 februarie. Potrivit caietului de sarcini, lucrările sunt necesare pentru că în prezent, Parcul Rozelor este un parc cu arbori îmbătrâniți, ramuri uscate, debilitați și înclinați, mobilier urban vechi (rampe de skate board pentru copii, bănci deteriorate etc) care nu se încadrează în normele de estetică urbană modernă. De asemenea, în zonă este înregistrat un mare deficit de spațiu verde.

„Investiția care se dorește a fi realizată are ca scop principal redarea Parcului Rozelor și a tineretului practicant de sporturi extreme din municipiul Cluj-Napoca, a unui skatepark modern cu acces rapid din centrul orașului. Prin reabilitarea și extinderea skateparkului existent, se propune a se amenaja un spațiu adecvat, upgradat la cerințele de competiție olimpică, dat fiind faptul că începând cu anul 2020 acest sport este introdus în competițiile olimpice internaționale. Pornind de la numărul mare de locatari din zonă, a lipsei locurilor pentru practicarea și antrenarea tinerilor iubitori de sporturi extreme, se distinge necesitatea reabilitării și extinderii skateparkului Rozelor, din incinta Parcului Rozelor situat în cartierul Plopilor”, scrie în documentul citat.

Prin realizarea acestui obiectiv de investiții se propun următoarele lucrări:

– reabilitarea skateparkului existent;

– extinderea skateparkului existent prin cu elemente ludice prefabricate din beton și elemente monolite turnate în șantier împreună cu infrastructura și dotări;

– realizarea circuitului instalațiilor electrice cât și furnizarea și montarea de stâlpi pentru iluminat arhitectural și iluminat sportiv ce vor asigura lumina pe întregul amplasament;

– furnizarea și instalarea de mobilier urban modern care se încadrează în mediul înconjurător (bănci, coșuri de gunoi etc.)

– amenjarea vecinătății cu alei și platforme pietonale și zone de șezut;

– amenajarea spațiilor verzi.

În cazul skatepark-ului este mai degrabă vorba despre o uzură morală a aparatelor, decât de una fizică. Cel puțin așa este precizat în caietul de sarcini.

„Uzura fizică a componentelor skatepark-ului existent este redusă, limitată la fisuri ale plăcilor de beton armat turnate în monolit în afara rosturilor de turnare/dilatare. Sunt bine conservate componentele prefabricate și cele din oțel (balustradele). Uzura menționată mai sus este însoțită de un grad ridicat de uzură morală, materializată de finisajele exterioare, zugrăvite neadecat și murdărite cu diverse desene și/sau înscrisuri de tip grafitti cu aspect dezagreabil. Pe latura sudică, skateparkul existent prezintă băltiri locale datorate evacuării defectuoase a apelor din precipitațiile atmosferice”, scrie în caietul de sarcini.

Extinderea va fi executată cu elemente componente similare celor ale skateparkului existent, diferența fiind categoria de dificultate a lor. Lucrările de extindere vor folosi tehnologii și materiale moderne identice celor folosite la realizarea skateparkului în 2011 upgradate la tehnologiile și materialele similare ale anului 2020.

Termenul de execuție este de un an de la data predării ordinului de începere a lucrărilor.

Lucrările de extindere a skatepark-ului vor fi realizate o spațiul verde, cu toate că în caietul de sarcini este scoasă în evidență tocmai această lipsă a zonelor verzi din zonă. Skatepark-ul Rozelor are o suprafață de 3.100 metri pătrați, din care 1.050 mp suprafață skatepark existent, 1.007 mp extindere skatepark, 730 mp spații verzi amenajate și 296 mp alei.

Ultima investiție a avut loc în Parcul Rozelor cu aproape zece ani în urmă, iar în anul 2007 Primăria punea la dispoziția firmei SC Tehnofrig Parcul Rozelor SA, 1,7 ha de teren situate în vecinătatea Parcului Rozelor din cartierul Mănăștur.

Citește și:

După ce a scos două treimi din Parcul Rozelor din domeniul public, administrația clujeană extinde skatepark-ul pe zona verde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *