Din oras

25.000 de oameni asteptati in Piata Unirii la opera rock “Istvan, a Kiraly”

O adevarata desfasurare de forte pregatesc organizatorii Zilelor Culturale Maghiare din Cluj. O scena-record de 250 mp va fi amplasata in Piata Unirii, opera rock va avea zeci de protagonisti si se asteapta un public impresionat. In 19 august, maghiarii vor serba ziua Clujului prin dezvelirea statuii reconditionate a Sfantului Gheorghe de pe Kogalniceanu. Soferii vor simti sarbatoarea pe pielea lor, pentru ca se vor inchide multe strazi din centru.

Intre 19 si 25 august, Asociatia Clujul Comoara si-a propus sa “fiarba orasul” cu Zilele Culturii Maghiare, potrivit sloganului editiei a patra a manifestarii. Cel mai important moment al festivalului  este reprezentatia operei rock “Istvan, a kirali” (Regele Stefan), creatie muzicala maghiara de mare success care are ca subiect crestinarea poporului maghiar, la sfarsitul secolului al 10-lea, si urcarea pe tron a Regelui Stefan, sanctificat pentru crestinarea triburilor maghiare. Opera s-a jucat prima data la Budapesta, in 1983. A urmat un film in regia lui Gabor Koltay si un album muzical a caror succes facut ca “Istvan, a Kiraly” sa ajunga un adevarat hit in epoca.

Iata un fragment dintr-o reprezentatie recenta a operei rock:

Varianta care se va juca la Cluj are la randul sau o poveste de film. In 2007 si 2008 in Ungaria s-a facut un show national pentru casting care a fost un mare succes. Autorul montarii, Zoltan Zsufraszky, a condus ansambluri de dans din Ungaria. A montat peste 20 de spectacole de opereta sau dansuri si trei filme. Are la activ obţinut numeroase premii, între care titlul de Artist Emerit (2002), Crucea de Merit a Republicii Ungare (2006) sau Premiul Kossuth (2013).

Din distributie fac parte 20 de solisti, intre care Pal Feke, Flora Herczeg, Imre Vadkerti, Boglarka Simon, Eniko Eder, Szandra Fejes, Lajos Varga, Gyorgy Derzsi, Arpad Koroknai, Imre Aradi, Jozsef Wunderlich, Zoltan Mezo, Szilard Nagy, Agi Molnar, Andrea Toreki, Annamaria Papp, Attila Toth, 40 de membri ai corului de dans al Ansamblului Honved si nu mai putin de 30 de dansatori din Transilvania.

Opera reuneste bucati de cant gregorian si melodii de hard rock, insa nu lipsesc piese pop, folk sau sonurile simfonice, astfel ca partea muzicala e interpretata concomitent de o orchestra simfonica si o trupa rock.

„E un proiect de amploare la care tinem foarte mult si care ne-a marit bugetul cu o treime fata de anul trecut, acum e de 250.000 de euro. Scena are 250 mp, o aducem de la Sibiu si e cea mai mare care a fost pana acum la Cluj. Va fi amplasata in partea vestica a Pietei Unirii. O sa crestem nu decibelii, ci calitatea sunetului, Piata Unirii e dificila ca acustica. Asteptam un aflux mare de turisti, s-au anuntat multi clujeni plecati din tara, inca de la inceputul anului ne suna. Daca anul trecut au fost 17.000-20.000 de persoane la un spectacol, la acesta asteptam cam 25.000”, a declarat Szabo Lilla, coordonator de proiecte in cadrul festivalului.

Reprezentatia va avea loc duminica, 25 august, de la ora 19 si va marca inchiderea festivalului. Pentru cei care nu inteleg limba maghiara se va distribui un rezumat al operei si la fata locului va fi amenajat un punct de informare unde cei interesati pot primi textul integral, ambele in limba romana.

Nu mai putin de 390 de programe vor avea loc in saptamana de festival, 50 pentru copii si familie, 20 de expozitii, 30 de programe de literatura, plimbari ghidate prin oras si in Cimitirul Central, precum si traditionalul tur al orgilor, in romana si engleza. Ca noutate, vor fi si proiectii de film, la Casa TIFF, Cinema Arta si Casa Tranzit. Proiectia-eveniment a editiei este ca a filmului Ultima noapte (Utolso ejszaka) , turnat la Cluj in 1917, programata pentru miercuri, 21 august, de la ora 17, la Cinema Arta.

Vor fi angrenate 60 de locatii, intre care Piata Unirii, strada Kogalniceanu, cu targuri de mestesuguri si evenimente gastronomice, strada Universitatii, fostul hotel Continental sau platoul de la Sala Sporturilor unde vor fi concerte rock. Nu vor lipsi spectacolele de muzica populara din cadrul Festivalului Folcloric Sfantul Stefan. O alta noutate este Festivalul de Tango Argentinian care se va desfasura la Casino.

„Vom avea foarte multe strazi inchise in perioada festivalului, ne cerem scuze de pe acum pentru disconfortul pe care il vom crea in oras”, a spus Santa Levente, directorul festivalului.

Maghiarii vor marca in 19 august , la ora 17, ridicarea Clujului la rang de oras de catre regele Carol Robert de Anjou prin dezvelirea statuii Sfantului Gheorghe de pe strada Kogalniceanu, reconditionata cu sprijinul autorittailor clujene si a Ministerului de Externe al Ungariei.

Organizatorii festivalului clujean s-au ferit sa comenteze recentele declaratii ale gruparii Jobbik si ale presedintelui Basescu.

“Nu dorim sa comentam nici de o parte, nici de alta. E treaba politicienilor. Cand am inceput acest festival, acum 4 ani, am vrut sa facem o punte intre etnii, sa cunoastem fiecare cultura celorlalti. Eu cred ca am reusit cu fiecare editie sa construim cate un segment din acest pod. Peste doi ani Clujul va fi Capitala Europeana a Tineretului si speram sa contribuim si noi cu acest eveniment”, a precizat Szabo Lilla.

”Am vazut la acest festival clujeni de diferite, varste, romani, maghiari, simțindu-se bine. S-a încercat trecerea peste barierele lingvistice, prin titrare, traducere si alte mijloace si s-a facut la Cluj, dupa atatia ani, un pas spre normalitate”, a remarcat Anna Horvath, viceprimar al Clujului.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *