In vizor

24 de ore mai târziu şi fără să ni se spună în mod transparent care sunt unităţile de alimentaţie publică care trag în piept consumatorii, a sosit şi comunicatul OPC Cluj. Ziar de Cluj a scris ieri că Restaurantul Pizzerie D’Autore a fost închis temporar, dar că OPC Cluj se ascunde după fustele Bucureştiului

Ziar de Cluj scria ieri: „Restaurantul Pizzerie D’Autore, închis temporar de Protecţia Consumatorului Cluj. Inspectorii însă ascund acţiunea, pitindu-se după fustele Bucureştiului”. În material ceream: „opinia publică merită să ştie care dintre agenţii economici îşi bate joc de ea. În timp util. Că de aceea suntem în era comunicaţiilor.” 24 de ore mai târziu, după ce inspectorii s-or fi scărpinat după idei, au dat o comunicare cu ce au găsit ca urmare a inspecţieii tematice, NU ŞI LA CINE. De ce?

„În urma acțiunilor tematice de control si cercetarea unor reclamații,  echipe de control din cadrul Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Nord-Vest (CRPC RNV) Cluj au verificat, în perioada de 22-27.07.2022, respectarea prevederilor legale în domeniul Horeca, de către 5 operatori economici de pe raza municipiului Cluj-Napoca.

Inspectorii CRPC RNV Cluj au identificat mai multe probleme, după cum urmează:

  • Comercializarea unor produse cu data limită de consum și termen de valabilitate depășit
  • Schimbarea stării termice a unor produse și preparate
  • Depozitarea unor produse și preparate fără elemente de identificare-caracterizare
  • Folosirea unor spații de depozitare insalubre, aferente depozitarii produselor refrigerate sau congelate, băuturi răcoritoare, legume și fructe (prezenta mucegai pe rafturi, glilaje agregate)
  • Preparate congelate fără a deține abatitor (congelator rapid) și, implicit, document de sanitar veterinar
  • Utilizarea unor aparate frigorifice insalubre, improprii depozitării produselor expuse la comercializare
  • Zona aferentă barului insalubră
  • Comercializarea peștelui vechi, cu ochi retractați și la care se desprindea carnea de pe os
  • Prezența muștelor în blocurile alimentare
  • Utilizarea unor cântare neverificate metrologic sau neomologate conform prevederilor legale
  • Existența unui bloc alimentar cu igrasie
  • Utilizarea unor capete de produse fără elemente de identificare, cu modificări organoleptice
  • Semipreparate (paste diverse) cu data limită de consum 4 zile
  • Utilizarea unor bureți și mănuși cu inserție metalică
  • Utilizarea unor frigidere cu  chedere rupte, cu depuneri de resturi
  • Existența unor zone cu aglomerări de mucegai sub plitele de gătit
  • Utilizarea unor agregate cu ventilatoare îmbâcsite cu praf

În urma acestor acțiuni, au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale dintre care cu amenzi în cuantum de 155.000 lei și unul cu avertisment. De asemenea, au fost dispuse măsuri de oprire definitivă de la comercializare a unor produse și preparate în valoare de circa 3.500 de lei, iar pentru 4 operatori economici a fost dispusă măsura de oprire temporară a prestării de servicii pană la remedierea deficiențelor.” – se arată în comunicatl Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Nord-Vest (ce inutil de pompos sună!).

  1. Dacă nu scria Ziar de Cluj, se mai făcea vreo comunicare?
  2. Dacă tot s-a făcut comunicarea de ce, ÎN CIUDA a ceea ce a cerut Ziar de Cluj, comisarul-comuniator Lucian Rusu a considerat că opinia publică merită NU MERTITĂ să ştie care dintre agenţii economici îşi bate joc de ea? Cum sunt servite interesele consumatorilor dacă NU li se comunică agenţii economici care încalcă normele de protecţie a consumatorilor de aşa manieră după cum rezultă din comunicat?
  3. Trecem peste faptul că Ziar de Cluj a fost omis de la comunicare, dar întrebăm: bă, chiar nu vă e ruşine?

opc 1

opc 5

 

opc 4