In vizor

Băieții care au provocat incendiul de la Iulius Mall, obligați de instanță să plătească despăgubiri de 1,1 milioane de lei

Cei doi minori care au provocat incendiul de la Iulius Mall când au fost distruși mai mulți paleți aflați în curtea depozitului Auchan au fost condamnați la măsura educativă a asistării zilnice pentru 6 luni pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, să urmeze un curs de pregătire ori formare profesională și să nu comunice cu celălalt inculpat. De asemenea, ei sunt nevoiți să achite despăgubiri în valoare de 1,1 milioane de lei.

Au fost identificați doi autori ai incendiului puternic din mall-ul din Gheorgheni de la sfârșitul anului trecut, de 16 și 17 ani, care în 9 decembrie în jurul orei 18 , s-au deplasat împreună în parcarea supraterană a complexului comercial de unde au aruncat în depozitul exterior al magazinului Auchan obiecte pirotehnice activate cu flacără, care au produs un incendiu, prin aprinderea materialelor depozitate în acel loc, fapt ce a cauzat distrugerea și degradarea a mai multor bunuri și a structurilor din acel spațiu, cauzând un prejudiciu material, respectiv: degradarea a 150 metri pătrați din fațada exterioară a centrului comercial și a unei părți a sistemului de termoficare, distrugerea a aproximativ zece geamuri de tâmplărie PVC și două uși, degradarea tubulaturii de ventilație și a reflectoarelor de pe fațadă și deteriorarea gardului împrejmuitor din proximitatea incendiului, plus cel puțin o mașină unde o parte din plasticuri s-au topit.

Conform actelor de la dosar, cei doi plus o suspectă faţă de care s-a dispus clasarea prin rechizitoriu, au mers la complexul comercial  din Gheorgheni, au intrat în magazinul Auchan, de unde cei doi şi-au însuşit două cutii cu artificii titirez, respectiv artificii scânteietoare, iar în jurul orei 18 au mers pe acoperişul complexului, unde se află parcarea supraterană, pentru a fuma. S-au apropiat de parapetul parcării, în zona de deasupra depozitului, curţii ce este folosită de magazinul Auchan. Acolo, inculpaţii au arătat că au observat un spaţiu cu cutii și paleţi. Cei trei au decis să se distreze, au aprins artificiile de tip titirez, respectiv scânteietoare şi le-au aruncat peste parapet. După izbucnirea incendiului cei doi au fugit, părăsind complexul comercial. Ulterior incendiul a fost stins de pompieri dar nu înainte de evacuare complexului comercial. În cauză s-a produs deteriorarea unei suprafeţe mari a faţadei clădirii complexului, s-au deteriorat geamuri cu tâmplărie PVC, corpuri de iluminat, tubulatură ventilaţie, rafturi, s-au deteriorat bunurile depozitate, electrocasnice, paleţi, carton și altele. Inculpaţii au recunoscut comiterea infracţiunii în faţa instanţei de judecată. În cursul urmăririi penale au arătat că nu au dorit să provoace un incendiu, că s-au distrat.

 

”Totodată, inculpaţii au cunoscut că acele produse sunt apte să provoace arsuri, să ardă căci steluţele scânteietoare l-au ars pe inculpatul (…) Astfel, amândoi inculpaţii au observat materiale care pot arde (lemn, carton), au utilizat produse care produc flăcări, scântei, aruncându-le în direcţia produselor care pot arde. Astfel, pe lângă urmarea principală dorită (distracţia), inculpaţii au putut prevedea urmarea secundară (aprinderea unor bunuri). Inculpaţii nu au indicat împrejurări obiective care să arate că întemeiat nu au acceptat producerea urmării secundare, anume a posibilităţii producerii unui incendiu. Inculpaţii au arătat că au dorit să arunce artificiile dincolo de gardul depozitului, dar nu au menţionat niciun element care să arate că acest lucru se va întâmpla”, a arătat instanța în motivarea deciziei. Ca urmare, instanţa a constatat că inculpaţii au comis infracţiunea cu intenţie indirectă, căci au prevăzut posibilitatea ca acele produse inflamabile – carton, paleţi – să se aprindă de la artificiile cu flacără, scântei pe care le aruncau către ele şi au acceptat această urmare.

Cei doi au fost condamnați la măsura educativă a asistării zilnice pentru 6 luni pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere , să urmeze un curs de pregătire ori formare profesională și să nu comunice cu celălalt inculpat. Decizia a fost luată în 1 martie de Judecătoria Cluj-Napoca și e atacabilă cu apel. Cei doi s-au aflat în arest la domiciliu de la data identificării, în 14 decembrie, și până la data pronunțării instanței, în 1 martie.

Soluția pe scurt: Conform art 113 aliniat 3 Cod penal, art 114 aliniat 1 Cod penal, art 115 aliniat 1 pct 1 litera d Cod penal, art 120 Cod penal, art 121 Cod penal aplică inculpatului NL-– măsura educativă a asistării zilnice pentru 6 luni pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere prevăzută de art 253 aliniat 4 Cod penal, cu aplicarea art 113 aliniat 3 Cod penal, art 374 aliniat 4 Cod de procedură penală. Potrivit art 121 aliniat 1 litera a, d, e Cod penal obligă pe inculpate: – la un curs de pregătire ori formare profesională – să nu comunice cu inculpatul NFT şi cu NRL în nicio modalitate, direct, indirect – să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Cluj, la datele fixate de acesta. Supravegherea se face sub coordonarea Serviciului de Probaţiune Cluj. În baza art 399 Cod de procedură penală, art 241 aliniat 1 indice 1 litera a Cod de procedură penală constată încetată măsura arestării la domiciliu a inculpatului la data pronunţării prezentei hotărâri. În temeiul art 72 Cod penal deduce durata reţinerii de 24 de ore, din 13.12.2023, ora 15,36 la 14.12.2023, ora 15,36 şi a arestării la domiciliu, din data de 14.12.2023 la data de 01.03.2024 inclusiv. Conform art 113 aliniat 3 Cod penal, art 114 aliniat 1 Cod penal, art 115 aliniat 1 pct 1 litera d Cod penal, art 120 Cod penal, art 121 Cod penal aplică inculpatului NFT măsura educativă a asistării zilnice pentru 6 luni pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere prevăzută de art 253 aliniat 4 Cod penal, cu aplicarea art 113 aliniat 3 Cod penal, art 374 aliniat 4 Cod de procedură penală. Potrivit art 121 aliniat 1 litera a, d, e Cod penal obligă pe inculpate: – la un curs de pregătire ori formare profesională – să nu comunice cu inculpatul NL , în nicio modalitate, direct, indirect – să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Cluj, la datele fixate de acesta. Supravegherea se face sub coordonarea Serviciului de Probaţiune Cluj. În baza art 399 Cod de procedură penală, art 241 aliniat 1 indice 1 litera a Cod de procedură penală constată încetată măsura arestării la domiciliu a inculpatului la data pronunţării prezentei hotărâri. În temeiul art 72 Cod penal deduce durata reţinerii de 24 de ore, din 13.12.2023, ora 17,31 la 14.12.2023, ora 17,31 şi a arestării la domiciliu, din data de 14.12.2023 la data de 01.03.2024 inclusiv. Constată că persoana vătămată CCM nu s-a constituit parte civilă. În baza art 397 Cod de procedură penală, art 25 Cod de procedură penală, art 1349 Cod civil, art 1372 Cod civil, art 1382 Cod civil, obligă pe inculpaţi în solidar între ei, precum şi pe inculpatul NL în solidar cu partea responsabilă civilmente, mama ARG şi pe inculpatul NFT în solidar cu partea responsabilă civilmente, mama JV , la despăgubiri civile: – de 1.136.737 lei către partea civilă Auchan SA şi respinge ca neîntemeiate celelalte pretenţii civile formulate în cauză de către partea civilă Auchan SA, Lele Fivia Alexandra şi Iulius Mall Cluj SRL În baza art 274 aliniat 1, 2, 3 Cod de procedură penală obligă pe fiecare inculpat la câte 589 lei cheltuieli judiciare către stat (din care câte 214 lei de la urmărire penală), inculpatul NL în solidar cu partea responsabilă civilmente, mama ARG şi pe inculpatul NFT în solidar cu partea responsabilă civilmente, mama JV Onorariul de 1805 lei, av Nicoleta Dreglea şi de 1805 lei, av Encian Irina se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu apel în 10 zile de la comunicare.

sursa: actualdecluj.ro

Exit mobile version