Din oras

Orașul care a declarat război copacilor: Un nuc a fost tăiat pentru a face loc unor locuri de parcare

 

În orașul în care războiul împotriva copacilor începe chiar de la primar, nu e de mirare că și alții îi urmează exemplul. În Mărăști, un dezvoltator imobiliar care construiește un bloc a tăiat un nuc aflat în proximitate, deoarece trebuie betonat și marcate locuri de parcare.

„Dezvoltatorul imobilului de pe Aurel Vlaicu 76 a tăiat în data de 06.11.2023 un nuc ce avea înălțimea până la nivelul 3 al blocurilor din preajmă. Copacul nu se clatina, nu era bolnav, era casa multor păsări. Acum a dispărut și ultimul copac mare din zonă, pentru a face loc unor locuri de parcare. Îmi puteți spune care a fost motivația d-voastra pentru a autoriza tăierea unui copac mare, protejat, doar pentru niște locuri de parcare?”, se întreabă un clujean.

Clujenii vor să știe, pe bună dreptate, dacă a existat autorizație pentru tăierea unui copac protejat de lege.

„Pe str. Slatina nr.8, în spatele garajelor existente, în curtea blocului nou construit exista un nuc ce a fost tăiat ieri. Nucul este protejat prin lege. Se poate face o verificare a acestei tăieri?”, sesizează un alt clujean.

În orașul lui DrujBOC, copacii nu pot sta în calea progresului, nici măcar cei protejați de lege. Nucul ce a căzut victimă intereselor unui dezvoltator a fost cu siguranță bolnav și uscat și reprezenta un pericol. Acesta va fi cu siguranță răspunsul Primăriei. Doar clujenii nu știu să deosebească un copac sănătos de unul uscat.

 

Exit mobile version