Anchete

145 – cifra care ar trebui sa le dea fiori celor ce se stiu cu musca pe caciula in dosarul MITA la Uioreanu

Sunt foarte multe mandate de supraveghere tehnica in dosarul Mita la Uioreanu. Dintre cei interceptati, unii sunt deja la Gherla, altii, precum Mihnea Iuoras, au recunoscut faptele, altii, precum senatorul Cordos, acuzat de DNA de favorizarea infractorului, adica a finului sau, angajat al DNA, care turna din dosarele colegilor sai informatii pretioase catre pesedist, inca mai asteapta cu sufletul la gura sa vada ce se va intampla cu ei.

Mai exista si cei pentru care procurorii nu au mai cerut continuarea interceptarii telefoanelor.

Dar mai exista o categorie de personaje politice sus-puse pentru care s-au continuat interceptarile, ale caror nume au aparut deja in presa, oameni importanti care au dat declaratii pe fata presei ca nu au habar de vreo ancheta DNA, ca nu stiu daca le-au fost ascultate telefoanele, ca nu li s-a comunicat nimic in acest sens.

Nu vrem sa le stricam week-end-ul, dar avem o posibila explicatie pentru asta. Explicatia se gaseste in continutul articolului 145 din Noul Cod de Procedura Penala, care lamureste aspecte referitoare la informarea persoanei supravegheate.

 

Sa deschidem si sa citim

 

Art. 145

Informarea persoanei supravegheate

(1) După încetarea măsurii de supraveghere tehnică, procurorul informează, în scris, în cel mult 10 zile, pe fiecare subiect al unui mandat despre măsura de supraveghere tehnică ce a fost luată în privinţa sa.

(2) După momentul informării, persoana supravegheată are dreptul de a lua cunoştinţă, la cerere, de conţinutul proceselor-verbale în care sunt consemnate activităţile de supraveghere tehnică efectuate. De asemenea, procurorul trebuie să asigure, la cerere, ascultarea convorbirilor, comunicărilor sau conversaţiilor ori vizionarea imaginilor rezultate din activitatea de supraveghere tehnică.

(3) Termenul de formulare a cererii este de 20 de zile de la data comunicării informării scrise prevăzute la alin. (1).

(4) Procurorul poate să amâne motivat efectuarea informării sau a prezentării suporturilor pe care sunt stocate activităţile de supraveghere tehnică ori a proceselor-verbale de redare, dacă aceasta ar putea conduce la:

a) perturbarea sau periclitarea bunei desfăşurări a urmăririi penale în cauză;

b) punerea în pericol a siguranţei victimei, a martorilor sau a membrilor familiilor acestora;

c) dificultăţi în supravegherea tehnică asupra altor persoane implicate în cauză.

(5) Amânarea prevăzută la alin. (4) se poate dispune cel mai târziu până la terminarea urmăririi penale sau până la clasarea cauzei.

 

Trilema neinformatilor

 

Daca subiectii politici care s-au tot dat neprihaniti prin presa in ultimele doua saptamani nu au fost informati de DNA Cluj ca li s-au ascultat telefoanele, acum ca sunt 3 luni de la retinerea lui Uioreanu si cel putin 8 luni de la initierea dosarului, inseamna ca procurorii nu i-au informat pe cei interceptati ca au fost interceptati. Acum stim ca au fost interceptati si mai stim si ca nu au fost informati ca sunt interceptati.

Daca procurorii nu au gasit de cuviinta sa ii informeze, inseamna ca au MOTIVE rezonabile sa faca asta, mai ales ca legea le permite. Asta inseamna ca ancheta lor asupra subiectilor a continuat cel putin in ultimele 5 luni si ca inca mai continua.

Daca ancheta mai continua, inseamna ca mai urmeaza sa se intample lucruri importante in curtea DNA Cluj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version