Editorial

1 an cu 5 fete

Adina,

Iti multumesc ca ai avut incredere sa calci inapoi in viata mea. Iti vei aduce aminte, desigur, ca nici tu, nici eu, nu am stiut ce sa facem si nici daca va mai merge inca o data. Acum stim: pe celelalte patru pur si simplu le-am fraierit. Nu e aniversarea primului an, ci primul an in care am reinvatat cu tine ce inseamna adevarata menire a unui ziarist: sa scrie cu destula forta incat sa il ajute chiar si pe cel ce mananca din gunoaie. Noi, si eu, si tu, intelegem de ce trebuie sa dam si mai mult pentru cei fara de sanse. In rest, te rog, nu te marita in urmatorii cinci ani.

Elza,

Esti o femeie incredibila, a fost o mare bucurie sa stiu ca vom rade din nou impreuna. Un om vesel ca tine este in fiecare zi o cafea sufleteasca. Nu puteam alege mai bine pentru un ziar romanesc decat o lumina ungureasca ce sa ne ghideze prin mlastina de barfe redactionale ce imi parvin in fiecare dimineata. Sufletul tau mare ma face mereu sa ma gandesc cat de norocos sunt sa te am alaturi la acest ziar. Esti neobosita si desteapta, o adevarata tigroaica la vanatoare de subiecte. In rest, am impresia ca Andra te sapa.

Ioana,

Noi nu am lucrat mai deloc inainte de Ziar de Cluj, nu in felul in care ne-am descoperit unul pe altul in acest an. Fiindca iti place sa cauti sub aparente, o sa imi doresc mereu de la tine sa privesti mereu cu zece ochi la lucrurile pe care altii le ignora. Esti o fata curajoasa, cam nabadaioasa, dar ai un mare ghinion caci eu am peste o suta de kilograme. Bine, 120… In rest, iti multumesc ca ai ramas chiar si cand colegele te-au prins ca ai furat din reactie 4 pungi verzi din alea de gunoi, sunt foarte mandru de tine ca iubesti maidanezii.

Florentina,

Era sa nu mai vii, ce bine ca ti-a trecut neincrederea. M-am straduit foarte mult sa te fac sa intelegi ca nu ai niciun motiv de teama, ma bucur nespus ca razi cu noi si de noi mai mult ca acum o luna, mai mult ca acum trei luni. Esti o jurnalista foarte talentata, iti poti schimba penajul foarte repede de la culorile vii ale reportajului la negrul taios al ironiei. Imi doresc sa infloresti si mai tare, iar noi sa ne bucuram de tine. In rest, sunt foarte dezamagit ca nu iti barfesti colegele, mai ales ca ele se pregatesc sa iti traga o farsa de zile mari.

Andra,

E greu mereu sa ajungi ultima intr-un cuib de vipere. Dar sunt tare bucuros ca ai reusit sa ne accepti asa cum suntem. Ai avut mult timp aripile legate, acum insa toti pot vedea ce frumos zbori peste limba romana si peste profesia asta ciudata de jurnalist. In rest, ma astept la mai multa implicare din partea ta in ceea ce priveste fotografiatul colegelor tale in posturi compromitatoare (nu uita sa schimbi in fiecare dimineata acumulatorii de la aparatul video din baie).

Liviu,

Esti norocos. In rest, ai o echipa minunata.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *