Clujenii din cartierul Mănăștur mai au de așteptat mult și bine până la finalizarea lucrărilor la baza sportivă La Terenuri. Mănăștureanul Dan Tarcea, viceprimarul Clujului, susține că s-a ocupat de realizarea acestui proiect „încă din fașă”. La finalul lui Decembrie 2021, mănășturenii ar fi trebuit să se poată bucura deja de facilitățile oferite de noua bază sportivă și de agrement. Însă, după cum recunoaște Tarcea, viceprimarul nu poate merge personal pentru „a da la lopată”.
„Îmi place La Terenuri, pentru că este un proiect de care m-am ocupat, să spun așa, încă din fașă.
Este un proiect la care… sau, pentru care am fost mandatat de către domnul primar să mă ocup, inclusiv de la componenta în care nu erau terenurile și situația terenurilor era extrem de complexă.
Și m-am ocupat de acest proiect, evident, până la faza de construcție că, de-acolo-ncolo, să spun, nu mai am ce să mai fac acolo.
Că nu pot să mă duc să dau eu cu lopata sau să conduc un utilaj în zonă”, a recunoscut viceprimarul Dan Tarcea în cadrul unei intervenții la un post local de radio.
„Din păcate, la acest proiect avem câteva întârzieri.
Acest proiect ar fi trebuit să fie gata, în primă etapă, la sfârșitul lunii Septembrie, s-a prelungit până la sfârșitul lunii Decembrie.
Nu cred că va fi gata la sfârșitul lunii Decembrie, pentru că stadiul fizic de realizare al lucrărilor este undeva la 65%”, a constatat Dan Tarcea.
„Dacă…”
„Dacă firma ar fi lucrat în toată perioada de vară, în lunile mai-iunie-iulie-august, la aceeași capacitate, cu aceeași determinare cu care lucrează acuma și pe care o are acuma, cu siguranță că s-ar fi încadrat în termen”, a apreciat vicele Clujului.
Autoritățile înaintează un nou termen estimativ: Iunie 2022
„Din păcate, astăzi suntem în întârziere.
Se lucrează foarte bine astăzi, de aceea cred că în prima jumătate a anului viitor acest proiect va fi gata. Pentru că, deja este realizat în proporție de 65%.
Sunt montate deja câteva aparate de joacă. Aș vrea să spun c-au ieșit cumva din pâmănt, mai trebuie anul viitor, în primăvară, să fie plantați arborii.
Sunt foarte mulți arbori, care trebuie să fie plantați acolo – peste 1000 de arbori. Urmează să fie plantați. Nu cred că-i vor planta anul acesta, dar au obligația să-i planteze măcar în luna februarie ca să prindă sezonul potrivit pentru plantarea arborilor. Februarie-Martie e o perioadă bună pentru plantarea arborilor”, a mai adăugat viceprimarul.
Reprezentanții administrației locale nu ezită să invoce cazul proiectului de modernizare a Turnului Pompierilor, unde chiar primarul Emil Boc susținea că lucrările sunt realizate în proporție de 95%, pentru ca în final să rezilieze contractul din cauza întârzierilor.
După rezilierea acordului, mai sunt de executat 15% din lucrări.
CITEȘTE ȘI: Peste 4 milioane de lei pentru revitalizarea modernizării pompieristice a Turnului Pompierilor
„Suntem, să spun așa, cu ochii pe acest proiect.
Nu avem nici un fel de problemă să reziliem contractul dacă vedem că ar fi vreun pericol ca acest proiect să nu fie gata, la fel cum am făcut-o și la Turnul Pompierilor, unde am considerat că întârzierea a fost suficient de mare sau prea mare, astfel încât am luat această decizie ca să-nchidem și să reziliem contractul.
Suntem și acolo, la Turnul Pompierilor, în faza de licitație, avem 3 oferte, suntem în faza de evaluare, astfel încât pentru cei 15% care-au mai rămas, să putem închide lucrările cât mai repede”, a conchis viceprimarul Dan Tarcea.
Lucrările de la Baza Sportivă La Terenuri sunt executate de asocierea formată din SC RoVerde Landscaping SRL Petrești, jud. Ilfov – SC Open Trans SRL Sfântu Ilie, jud. Suceava – SC Electrogrup SA Cluj-Napoca – SC Cris Garden SRL București – SC Prospect Dream SRL.
Contractul a fost semnat în 2020, la sfârșitul lunii aprilie și are valoarea de 5,5 milioane euro, fără TVA.