In vizor

JAFUL CU FACTURA explicat de ofilialii ANRE: Românii ar putea primi DOUĂ facturi la energie electrică în decembrie

Iarna nu-i ca vara şi asta are să usture buzunarele românilor. Vor fi facturi cu preţuri tot mai mari, iar românii care nu au primit facturi la energia electrică și la gaz luna aceasta este posibil să primească două facturi în luna decembrie. Să se bucure de Sărbători.

Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), a justificat, la Digi24, mizeria făcută cu facturile din luna noiembrie care întârzie să apară, inclusiv că este vorba despre companiile mari, sau cele mai mici ale băieţilor deştepţi din energie. Guvernanţii au dat o OUG (privind compensaţiile), parlamentarii au trecut-o prin Parlament, apoi s-au apucat de ciolaniadă şi nimeni nu s-a mai ostenit să respecte legea şi, în termen de 15 zile de la aprobare, să elaboreze şi normele de aprobare. Acesta este respectul guvernanţilor faţă de români: ZERO!

„Facturile nu vin la gaze și nici la energia electrică din păcate, pentru că la sfârșitul lunii octombrie s-a aprobat s-a aprobat în Parlament acea OUG 118 care s-a dat de către guvern pentru compensarea facturilor la energie electrica și gaze. S-a completat în Parlament și s-a dispus și plafonarea.

Deși legea prevedea termen de 15 zile în care trebuia să se elaboreze normele de aplicare a acestei legi, acest lucru încă nu s-a întâmplat. N-avem încă norme, suntem în 24 noiembrie, și în lipsa normelor furnizorii nu știu cum să factureze și cum să aplice această lege și unii au preferat în loc să factureze la valoarea normală prevăzută din contract încălcând legea au preferat să amâne emiterea facturilor.

 

Sper că cel târziu săptămâna viitoare aceste norme să apară”, a declarat vicepreședintele ANRE.

Potrivit vicepreședintelui ANRE, persoanele care nu au primit factură în luna aceasta ar trebui să se aștepte să primească două facturi în luna decembrie

„Problema e că ar trebui să se aștepte acești clienți cărora nu le-a venit factură că în decembrie să primească chiar două facturi. Într-o săptămână… două să vină două facturi că să recupereze acest decalaj din cauza amânării emiterii facturilor”, a declarat Zoltan Nagy.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *