De cate ori ati intrat intr-un local si v-ati simtit in alta tara? Decoruri vintage, decoruri clasice ori avangardiste asezonate cu accesorii din alta poveste, insa, de fiecare data, asamblate perfect. Totul iti da o stare, te face sa te simti in mediul tau. Artistul care sta in spatele designului spectaculos din fostul Flash, Diesel Club, Obsession, After Eight, Vertigo, Charlie sau Toulouse e Gosho, un tanar din Bulgaria care vorbeste romaneste uimitor si se simte clujean. Aici s-a maturizat, aici a cunoscut oameni care i-au luminat calea si Clujul e orasul a carei fata ar vrea sa o schimbe. Un vis de nebun pentru care nu a gasit inca intelegere si viziune.
Gosho e un tanar sic, cum s-ar spune in alta epoca. Sociabil, empatic, cu gusturi alese si multe povesti de spus, intr-o limba romana impecabila, ba chiar presarata cu expresii neaose pline de savoare. Are multi prieteni si e designer de succes. Povestea lui e cea a tinerilor atrasi si propulsati de magia Clujului, nu inainte de a cunoaste viata de camin, de chirias, de om care isi construieste o cariera artistica intr-o lume ultra-pragmatica. Mai mult decat atat, el nu a venit la facultate de la Zalau, Bistrita, Botosani sau Alexandria, ci din Bulgaria. A traversat salbaticia orientala a Bucurestiului si a ajuns intr-un oras care i s-a parut o oaza de civilizatie. Ca sa aiba bani de facultate, de concerte si calatorii a facut trafic cu benzina in Iugoslavia, a desenat chipuri de straini pe plaja.
Clujul l-a invatat meserie. Nu in pictura studiata la scoala, ci in design de localuri. Oamenii cu care a lucrat l-au crescut, l-au invatat cum se simte un business cum e acesta, fie ca e vorba de un mare club sau de o cafenea in voga. Designul unui local e cel care iti da un feeling, dar nu tendintele sunt esenta, ci felul in care impui un stil nou, un lucru pe care lumea nu il accepta din prima. Miza e sa iti educi publicul, sa poti impune un trend, nu sa te adaptezi celui citadin.
Facultate sau armata
Povestea e destul de complicata, dupa cum precizeaza artistul din capul locului.
“Partea cu decoratiunile era mai mult o pasiune de-a mea. Eu am facut pictura din clasa I. Am urmat un liceu de arta, am facut un colegiu de arta. Sistemul de invatamant universitar din Bulgaria acelor ani prevedea un examen pentru cele cele 5-6 locuri la sectia de Pictura in urma caruia primii admisi urmau cursurile facultatii, iar cei de pe urmatoarele cateva locuri faceau prima data armata si apoi scoala. Am incercat la doua facultati de arta. La una am intrat pe locul 6, iar la alta pe locul 8, asa ca am facut armata. Dupa ce am terminat cu asta am expus niste picturi in cadrul unei expozitii. Le-a vazut un tip care avea ceva legaturi cu Romania la nivel cultural si mi-a propus sa vin aici, in cadrul unui parteneriat in care tineri bulgari urmau facultatea in Romania si tinerii romani in Bulgaria”, povesteste el.
Miracolul Clujului
Nu stia mai nimic despre Romania.
“Bulgarii vedeau Romania asa cum vad si romanii Bulgaria. In afara de Revolutie si cate ceva despre Transilvania nu stiam mare lucru. Mai stiam ceva despre Nadia Comaneci. Am cerut parerea unor profesori de-ai mei si toti mi-au zis ca ar trebui sa profit de aceasta ocazie, de a urma o universitate de arte frumoase aici”, isi aminteste Gosho.
Tanarul a aterizat direct in Bucurestiul de la inceputul anilor ’90.
“Era o jungla, era vestul salbatic. Nu mi-a placut absolut deloc acolo si eram pe punctul de a renunta. Nu stiam limba, stiam doar doua cuvinte in romana. Era dezastru”, marturiseste el.
Un prieten care era student la Cluj si o vizita la invitatia acestuia au schimbat totul.
“Am venit si am ramas foarte placut impresionat. Am incercat sa fac un transfer, era multa bataie de cap, dar am reusit si m-am mutat la Cluj, la Academia de Arte Plastice “Ion Andreescu” (actualmente Universitatea de Arte si Design, n. r.), sectia Pictura. Intr-un an am invatat limba romana. Pe atunci, toti studentii invatau in romana, indiferent ce nationalitate aveau. 8 ore pe zi faceam numai romana, timp de un an. Pot sa spun ca in 6 luni vorbeam romana mult mai bine decat o vorbesc acum. Nu a fost placut la inceput, dar s-a dovedit ca a fost foarte bine asa”, zambeste el.
Parintii il ajutau dupa posibilitati, insa viata la Cluj era scumpa, motiv pentru care a recurs la metode nastrusnice de a face bani.
“Am inceput sa lucrez in localuri. Atunci am facut primele lucrari de design interior. Cochetam cu ideea de mult timp, dar pana atunci lucrurile nu s-au legat. Aveam interventii, mai o casuta, mai cate ceva in cate un local”, a adaugat el.
Prietenul carismatic
Intra in scena in acest moment un prieten bun, Cristian Craciun, un tanar de nationalitate romana care a crescut in Germania la o varsta frageda si revenit la Cluj pentru a studia medicina.
“Era o persoana foarte axata si ancorata pe ideea de a face business, de a produce bani. Eu eram artist, nu ma interesa asa ceva la vremea aceea. Cristian a decis ca trebuie sa isi deschida un local. Pe vremea aia, in Cluj erau maximum cinci cafenele. Intr-o luna a gasit un spatiu, m-a luat si pe mine, si, impreuna, am facut un local. Se numea Flash. In ’95-’96 era o chestie la un nivel foarte ridicat pentru Cluj. Se faceau chiar si cocktailuri. Era destul de elegant. In acest timp s-a deschis si Diesel Club, era principalul concurent. Faceam acolo de toate, de la pus muzica la chestii organizatorice. Eram o mana de oameni . Ca design am facut absolut totul. Nu erau caramizi, era un local mai sobru. Pentru vremea aceea a fost un local emblematic pentru Cluj”, a relatat Gosho.
Diesel Club era pe atunci un local axat pe jazz, mai sobru, in timp ce in Flash se punea muzica buna, din anii ’50, ’60, ’70 si chiar ’80, de la jazz la blues sau disco.
“Pe vremea aceea nu era muzica pe MP3. Patronul avea o colectie de cateva mii de CD-uri originale. A fost o perioada foarte frumoasa. Am invatat foarte multe de la Cristian. Avea si trupa, canta, era un foarte cunoscator al muzicii. Dupa asta, localul nu a mai functionat si a fost preluat de Mircea Butean de la Diesel Club. Eu, la pachet cu localul”, a continuat el.
Daca pana atunci decorarea unor mici localuri era mai mult un hobby, iar Gosho avea cate un proiect pentru prietenii din Bulgaria veniti cu afaceri in Romania, din acel moment totul devine serios.
“De atunci, s-au schimbat multe. Stilul unui local este, dupa parerea mea felul in care simte cel care face asta simte localul. Mie, de exemplu, imi plac foarte mult lucrurile un pic mai eclectice, in care tu iei mai multe elemente care fac parte din stiluri diferite. Nu e neaparat ca localul sa fie ancorat intr-un anumit stil de la A la Z. La inceput, pe piata era o treaba putin mai simpluta. Dieselul de la inceputuri avea, de exemplu, propria lui amprenta, era ceva ce simteai imediat de la intrare. Sau iti vine ca o manusa, sau nu”, rezuma el.
Nu vede cu ochi buni stilul comercial
Gosho Stefanov nu crede in localurile facute pentru gustul tuturor.
“Se creeaza un amalgam de stiluri si situatii foarte diferite. Asta se intampla, de exemplu, in localurile mari, de 1.500-2.000 de oameni. Ca business, trebuie sa chemi un numar foarte mare de oameni care nu pot avea acelasi stil, aceeasi gandire. Ei sunt diferiti. Unora muzica mai veche, altora electronica si altora muzica clasica. Ii aduni intr-un loc si incerci sa le dai ceva bun pentru fiecare. Asta e foarte complicat. Localurile astea devin foarte comerciale. In localurile de nisa, cum e Midi, li se adreseaza doar unora, acolo e clar cine e asteptat si totul e in regula”, a apreciat designerul.
Lectia lui Buteanu
In timpul activitatii de la Diesel, acesta a avut primele comenzi serioase .
“In 2005 s-a facut o renovare mare, dupa care au urmat multe alte lucrari. Din acest punct de vedere, Buteanu face o chestie buna. Cred ca un local trebuie crescut din multe puncte de vedere, de la personal la muzica sau servicii. Schimbarea de look a locurilor este necesara, insa pentru un anumit gen de locuri, cum ar fi cluburile mari. Acestea necesita o renovare destul de mica, la un an sau doi. Este costisitor, dar si incasarile sunt pe masura”, crede acesta.
Un exemplu in acest sens ar fi fostul club Obsession.
“Cred ca de vreo trei ori m-am ocupat de renovarea lui, se facea tot la doi-trei ani cate un upgrade. Se crea un sentiment de urmarire a unui trend, era o chestie benefica. Asa a inceput povestea mai serioasa cu munca de design interior. La un moment dat am renuntat la jobul din Diesel, dupa vreo 5 ani”, isi continua povestea.
Fara program matinal
Urmeaza proiecte alaturi de colegi, proiecte pe care le realizaeza singur si totul a crescut pana la momentul actual, in care Gosho Stefanov are proiecte in toata Romania, de la Galati la Bucuresti, Timisoara sau Brasov si chiar in Bulgaria.
“Pot spune ca in momentul de fata chestia asta este principala preocupare in viata mea. Imi place foarte mult, am renuntat la pictura, asta a ramas un hobby. Am urat mereu serviciul pentru care tebuie sa ma trezesc la 8 dimineata si sa merg la birou. Am evitat mereu asta, cu foarte mari riscuri. Mama mea e medic si a insistat mereu sa ii urmez cariera, dar nu a avut nicio sansa”, spune el.
Designerul admite ca a evitat mereu lucrurile practice.
“Mi se pare, de pilda, foarte greu sa reusesti o masina draguta, dar care sa fie practica. Eu deraiez pe foarte multe fronturi, am pasiuni cum ar fi masinile clasice, sunt niste opere de arta. Imi plac constructiile care ies din tiparul clasic de casa. Imi plac locuintele improvizate in structuri de beton, turnurile de apa. Cred ca un locru de acest fel iti antreneaza imaginatia intr-un fel in care nimic altceva nu o poate face. Asta imi da intotdeauna un impuls sa merg mai departe. De exemplu, e foarte plictisitor pentru mine sa am un spatiu care este perfect din toate punctele de vedere, curatel si aranjat. E sec. O cladire veche ce are o istorie e altceva. Are o poveste, te legi de un detaliu, stai in ea, o pipai, te inchizi, asculti muzica si te familiarizezi, ii scormonesti colturile, mi se pare mult mai interesant”, crede el.
„Dezbracarea si imbracarea unui local nu mi se pare deloc trista”
Intre localurile pe care le-a amenajat in acesti ani se numara Diesel Club, Napoca 15, Vertigo, Nuka Bistro, Vanila Cafe, Flash Club, Fashion Club, Che Guevara Pub, restaurantul Shanghai, Toulouse, Wonderful Time, SIN club, Obsession Club, restaurantul Hugo, N O A Club, People Pub, Charlie Pub, After Eight, Tabiet Cafe, Mura Steak House din Cluj, Trend Studio Club din Craiova, Heaven Club din Timisoara, Liquid Club, Karo Pub si restaurantul Serracotta din Sibiu, cluburile Play sau cluburile Play, One si Kristal din Bucuresti.
Designerul nu se intristeaza atunci cand se inchid localuri, pentru ca se deschide o noua perspectiva, o noua posibilitate de amenajare.
“Dezbracarea si imbracarea unui local nu mi se pare deloc trista, pot face ceva mai bun pentru acel loc si pot face asta mai bine”, crede el.
Reamenajarea de case nu se afla intre preferintele artistului, mai ales pentru ca toti membrii familiei care o detine pot avea cate o dorinta in privinta felului noii infatisari.
De la turnee epuizante, la limanul vietii casnice
“Acum am un bebe si o iubita si stau mult mai linistit, dar inainte aveam adevarate turnee, incepeam saptamana cu un ocol al tarii si strabateam patru orase. Fizic, eram terminat. Era atat de alert, incat nu am strans fotografii din acele locuri, ceea ce acum regret”, marturiseste el.
Reteta alegerii artistului care realizeaza designul unui local e autentic romaneasca: cei care doresc sa isi deschida un business se duc la concurenta, apreciaza infatisarea si intreaba cine a creat-o. Asa ajung la designeri. Functioneaza si acum.
La fata locului, designerul viziteaza localul si afla care e viziunea patronului.
“Asta e bine, pentru ca de multe ori locul nu se potriveste dorintei clientului. Urmeaza un releveu al spatiului, cu care noi cream un concept, o parte vizuala care nu are nici o legatura cu partea tehnica. Facem prezentari, uneori tridimensionale, in care pot intelege mai bine ce vrem sa facem. O data validat proiectul, urmeaza alegerea furnizorilor, si, dupa achizitionarea mobilelor, a accesoriilor si ce mai e nevoie. Se mai face o asistenta la executie. Asta inseamna ca merg sa verific lucrarile. Ca designer, simti mult mai bine la sfarsit unde lipseste un accent de culoare, un decor, un locsor putin mai sec care trebuie inviorat. Se pune ultima tusa si gata lucrarea”, descrie Stefanov.
Designerul este prezent la lansarile localurilor pe care le decoreaza si, in general, a fost mereu activ in viata de noapte a Clujului. Mai mult, considera asta o sarcina de serviciu, pentru a observa ce se intampla, cum evolueaza domeniul in care lucreaza, care e reactia publicului si a testa piata.
“Din pacate, multa lume vrea sa copieze, sa importe lucruri pe care le-au vazut ei in alte parti. Vor sa mute ceva care le-a placut la 300 de kilometri in locul in care activeaza ei. Nu se poate, e un amalgam care nu se functioneaza. E ca un lego”, spune el.
Cum se impaca arta cu patronii?
Despre relatia cu patronii de cluburi, Gosho spune ca ei au intotdeauna ceva de spus.
“Nu pot sa spun ca neglijez parerea lor, dar, de multe ori oamenii au cunostinte doar intr-o directie. Atunci cand le prezinti si alte directii si oportunitati, multi dintre ei inteleg. Pentru asta trebuie sa cunosti piata. Multi sunt oameni intelegatori. Nu pot spune ca in acesti ani de munca am facut un loc asa cum si-a dorit patronul. Am incercat sa ma apropii, sa fiu cat de cat pe mintea lor, dar conceptul a ramas in picioare”, a rezumat designerul situatia.
Sursele de inspiratie sunt multe.
“Nu e un domeniu in care se inventeaza ceva. Sunt lucruri care au mai fost folosite, iar meseria noastra e sa le combinam in asa fel incat sa para deosebite. Creaza o atmosfera si te fac sa te simti bine. Iei elemente din perioade de timp diferite, le pui laolalta, sa nu fie deranjante, poate folosesti un anumit stil, poate reinventezi un stil sau amesteci stilurile. In ultimul timp, sunt foarte in voga lucrurile care au ca amprenta o abordare clasica reinterpretata prin elemente moderne. Nu simti decorul ca pe ceva apasator. Din afara pare ca aruncam niste scaune, niste mese si asta e tot, dar nu e asa.
In ce masura conteaza tendintele de pe piata?
“Cateodata conteaza, cateodata nu conteaza. Nu e obligatoriu sa fie urmate. Eu cred ca mai bine creezi niste tendinte, niste exemple. Cu ani in urma, am vizitat Londra si am observat ca oamenii nu erau imbracati asa cum stiam ca se poarta: erau la moda pantalonii pana si sacoul cu doi nasturi. Acolo vedeai pe strada oameni cu pantaloni trapez si sacouri care se incheiau pana la gat. Am intrebat o prietena care se pricepe la design vestimentar care e explicatia, ce e cu oamenii astia? Mi-a spus ca e foarte simplu: ei stiu care e trendul, doar ca trendul nu mai este interesant. Ei creeaza trendul. Cand toti poarta ceva nou, ei nu mai poarta acel lucru. Asa vad lucrurile si in design. La noi era uniforma toti se straduiau sa intre in turma, sa se imbrace la fel. Ei sunt mai creativi, mai fara frica in aceasta privinta. La noi, noul aduce reticenta, e foarte greu sa dai tonul. Pentru patronii de localuri trendurile sunt importante. Ei vad ca apare ceva nou pe piata si functioneaza si vor si ei, ca sa fie in trend, doar ca poti face asta in foarte multe feluri. Poti schimba totul pana in momentul in care intri in alta poveste. Atunci, poate ai norocul de a crea un alt trend”, rezuma el.
Orasul cochet al tineretii e pe moarte
Ghosho Stefanov s-a nascut in Plovdiv, cel de-al doilea oras al Bulgariei. Familia s-a mutat apoi la Vidin.
“E un oras mic si, din pacate, in ultima vreme foarte urat. Era o frumusete atunci cand am plecat eu, in 1991, o bijuterie: cochet, curat, micut, plin de verdeata, are un parc splendid langa Dunare si o cetate. Bulgaria a intrat prin 1996 intr-o criza economica foarte puternica. Atunci a inceput dezastrul. Orasul este in momentul de fata la pamant. Toti cei din generatia mea, plus cei cu cinci ani mai mici sau mai mari au plecat in strainatate. Acum doi ani s-a construit un pod care scurteaza drumul spre Grecia, Turcia si Europa de Vest, s-a sperat ca asta va ameliora orasul, insa nu a fost asa”, spune el povestea Vidinului.
In timpul facultatii, Gosho a avut foarte multi colegi bulgari.
“Din pacate, despre Romania nu se vorbeste prea mult in Bulgaria si nici invers. Au fost mereu tari rivale. Eu le povestesc despre Cluj cand merg acasa. Clujul este un exemplu foarte, foarte bun. Am fost si in Moldova, Iasi, Galati, Slatina, pe langa Dunare, am vazut ca situatia e grava si acolo, dar Romania e o tara cu un potential mult mai mare, si prin dimensiune si prin geografie. La noi, in Bulgaria e frumos litoralul, 2-3 statiuni de schi si 2-3 orase mari. Diferenta este dezastru. Nu imi pare rau ca am venit aici. M-am gandit de multe ori sa fac o incercare si in alte tari, dar aici, la Cluj, am avut sanse mari sa imi fac meseria. Am avut mereu recomandari, am facut lucruri frumoase, am avut de lucru cat am putut sa fac. Nu am stat nici 5 minute sa nu am ce lucra si asta iti da o mare satisfactie.
Viata de student: adrenalina 100%
Ca mai toti tinerii care vin la studii in Cluj, designerul a stat in camin, in multe chirii, in fiecare cartier al Clujului si viata sa de student a fost plina de peripetii. A primit si bursa.
“In timpul studentiei am facut orice, chiar si trafic cu benzina in Iugoslavia. Imi placea sa calatoresc. Imi placea sa merg la concerte. Mergeam vara acasa si era embargoul vestic cu Iugoslavia. Nu faceam ceva ilegal, aveam dreptul sa trecem granita cu o cantitate de benzina, insa, o data ajunsi acolo, o vindeam. Faceam asta doua-trei luni, toata vara. Inchiriam masini, imi faceam banutii pe jumatate de an, mai vindeam o pictura, faceam portrete strainilor pe plaja… Eu nu ma plang niciodata dar, din punctul acesta de vedere, am trecut prin foarte multe. Singurul scop era sa imi indeplinesc un vis. Venea Lenny Kravitz la Budapesta, trebuia sa fac bani sa merg acolo.
„Eu nici nu am crezut ca orasul asta face parte din Romania”
“Clujul s-a schimbat mult sub ochii mei. Cred ca studentii sunt foarte importanti in acest oras. Toate localurile astea traiesc de pe urma lor. Mi s-a intiparit in memorie prima vizita la Cluj. Dormisem la Melody si a doua zi trebuia sa merg sa ma inscriu in anul pregatitor la Facultatea de Litere. Primul om pe care l-am oprit pe strada si l-am intrebat unde trebuie sa merg, m-a luat de mana si m-a dus la facultate. Daca se lovea cineva de tine se scuza. Eu nici nu am crezut ca orasul asta face parte din Romania”, isi aminteste el.
In antiteza cu impresia pe care a produs-o Clujul asupra lui, designerul pune experienta pe care o avusese in prealabil in Craiova.
“Craiova pe vremea aceea era plina de oameni care mancau seminte si scuipau pe jos. Totul era o coaja. Te opreai in statia de autobuz si era plin de coji. Toti erau grabiti si nervosi, pe cand la Cluj era liniste si oameni civilizati. Nu am avut niciodata probleme cu nimeni aici”, explica el.
Despre fetele din Cluj, designerul spune ca i s-au parut foarte frumoase, “si atunci, si acum”.
“Am avut si relatii mai lungi, si relatii mai scurte, unele bune, altele rele. Din acest punct de vedere, pot spune ca m-am asezat destul de tarziu la locul meu. Am 41 de ani, dar acum imi pare rau ca nu am facut mai repede un copil”, spune el.
Fetita sa are un an si poarta nume slav, se numeste Milla. Mama ei este romanca, insa Gosho spune ca nu se simt diferente culturale sau etnice in relatia lor.
“De multe ori, cand merg sa o vad pe mama ii spuneam ca stau 3-4 zile si apoi ma duc acasa. E interesant, niciodata nu m-am simtit strain aici”, remarca designerul.
Clujul i-a oferit sansa maturizarii.
“In adolescenta am trecut prin rebeliune, cu tot ce a insemnat asta: plecat de acasa, vopsit par, boncanci si ascultat tot felul de trupe underground. Eram si artisti. La scoala, nimeni nu dadea doi bani pe noi. Am facut un liceu de arte plastice, si, pe langa colegii care faceau zilnic matematica si chimie eram un fel de pasare cu aripi lungi. Treceam si nici nu ne uitam la ei. Libertatea asta a fost foarte buna, desi multi au luat-o pe drumuri gresite. Eu sunt norocos din acest punct de vedere, am lasat la o parte viciile, desi dracusorii aceia care stau pe umar sunt multi si de multe feluri”, admite el.
Cum l-a adoptat Clujul
Chiar daca nu ii plac lucrurile practice, Gosho se considera responsabil.
“Nu aveam un leu, dar nu imi putea spune nimeni sa stau intr-un loc sau altul. Dupa armata, consider ca dezvoltarea mea ca persoana, si ca iubit, si ca artist sau om care munceste si isi castiga painea s-a petrecut la Cluj. Am invatat foarte mult de la oamenii cunoscuti aici de la muzica la pictura, arte sau mod de a pune problema in business. Le datorez asta tocmai oamenilor care mi-au fost profesori de viata. Parintii mei au fost departe. M-au facut destul de tarziu si la acea vreme diferenta intre generatie a creat o ruptura destul de brusca, o prapastie intre doua generatii care ar fi trebuit sa fie destul de apropiate. Neavand parintii langa mine, eu am cautat in oamenii cu care lucram zi de zi niste maestri. Sunt oameni cu valoare si m-am folosit de asta, lucru pentru care pot sa le spun jos palaria!”, spune el.
Designerul asculta o o gama variata de genuri muzicale, muzica veche de la pop-rock, rock, la jazz, blues sau muzica electronica.
Sa schimbam fata Clujului!
Planurile de viitor ale lui Gosho Stefanov ar fi sa isi puna in practica niste vise si hobby-uri mai vechi, idei seducatoare care pana acum nu au prins la Cluj.
“Din pacate, chestiile astea se lovesc de partea financiara. Eu fac ceea ce imi permit sa fac, dar mi-ar placea sa gasesc un nebun ca mine care sa absoarba visul meu, sa fie pe aceeasi lungime de unda si sa puna in practica povestea asta. Oamenii pragmatici si practici nu fac asta. Am vrut, de pilda, sa fac un birou intr-un turn de apa. Fabricile dezafectate ale Clujului imi plac la nebunie, dar nimeni nu investeste in asa ceva. De 15 ani caut. Imi plac locuintele vechi ale Clujului, cladirile istorice, am facut eforturi enorme sa gasesc asa. Multe sunt retrocedate, altele au acte in neregula sau trebuie pusi de acord toti proprietarii. Unul a plecat, altul nu vrea, altul are pretentii financiare prea mari. Mi-ar placea sa cumpar sau sa amenajez, sa ma sau sa fac orice cu un asemenea spatiu. Cred ca sunt niste zone neexploatate in momentul de fata care au in ele o frumusete nemaipomenita”, marturiseste designerul, cu ochii in flacari.
Gandurile sale se indreapta si spre populatia tanara a Clujului, pentru care s-ar putea realiza locuinte mult mai frumoase decat cele lansate pe piata de dezvoltatori.
“Nu cunosc un om caruia nu i-ar placea sa stea intr-un spatiu spectaculor, intr-o mansarda aranjata altfel. Te lovesti, insa, de multe piedici. Sunt cladiri care se darama, e pacat. Firma la care lucrez acopera toata zona complementara meseriei mele: unii se ocupa de graphic design, altii de web design sau de artitectura. La clubul Noa a fost nevoie, de pilda, si de lucrari de arhitectura. Am luat atunci mai multe nuclee de firme care faca asta. Vad niste blocuri si niste case care pe mine nu ma entuziasmeaza cu nimic. Mai mult ti-e greata sa le vezi decat sa te miri. Mi-ar placea sa creez niste studiouri pe care tinerii sa si le poata permita, cu Prima Casa sau cu alte programe. Asta ar fi planul meu: mi-ar placea sa cunosc oameni care sa nu gandeasca in limitele astea clasice. Ei vor sa faca ceva cat de ieftin, practic si care sa scoata cat de mult bani. Am multe pasiuni de genul asta, dar incerc sa mi le astampar. Mi-ar placea, insa, sa reusesc”, a conchis designerul.