In vizor

Ziar de Cluj ”și-a spart” concurența în ultima săptămână, cu mult peste falsul ”nr 1” Știri de Cluj, de 11 ori mai mult trafic ca Actual de Cluj

 Orătăniile din APPC Cluj, asociația aia condusă de gângavul Remus Florescu (serios e gângav) l-au pârât pe Alexa azi dimineață Vioricăi Dăncilă pentru atacurile la adresa presei. În fapt, Liviu Alexa nu a făcut altceva de-a lungul anilor decât să arate cine sunt acești boschetari de presă: Vasile Măgrădean – un hoț de exclusivități, CASHmina Fernoagă, o frustrată incompetentă profesional ce nu e în stare să își dezvolte ziarul la mai mult de 3000 de cititori in medie pe zi, dar care facturează diverșilor actori politici, Cosmin Puriș un netănău rușinat de chiar DNA că primea bani din șpăgi luate de Ioan Petran, Horia Șoica ziaristul solitar, adică el și redacția, fără nicio realizare în viață, Vasile Manu, încă virgin, Tiberiu Fărcaș, analfabet, Mihai Bacalu, gunoier de presă, Horea Xanax Cristea, bipolarul care săptămâna trecută îl suna pe Alexa să îi spună cât îl iubește și admiră și care azi îl înjură din nou fiindcă iar nu și-a luat pilulele. Această Asociație compusă din șapte oameni, toți cu realizări profesionale zero, trebuie să trăiască zi de zi cu gândul că impertinentul de Liviu Alexa a reușit performanța să clădească o redacție compusă nu din fantome ca la Știri de Cluj ci din jurnaliști adevărați, precum; Gabriela Dragotă, Mihaela Trif, Dana Țîrlea, Florin Moldovan, Victor Lungu, Flaviu Popa și Oleg Ghilas, care ce să vezi fac audiențe săptămână de săptămână, audiențe care îi fac să dețină locul I nu doar la trafic ci și la influență.

În săptămâna care a trecut, ziarul Fefernoagei a reușit performanța să fie de zece ori mai slab ca Ziar de Cluj, ba chiar ieri, duminică, să fie de 25 de ori mai slab ca Ziar de Cluj. Vă dați seama, galina aceasta conduce un domeniu.ro care nici 2000 de cititori pe zi nu face. Ca să nu vă mai zicem că marele ziar Stiri de Cluj, care își cosmetizează traficul, ia oricum bătaie cu zeci de mii de unici de la noi, lucru care îl freacă la lingrică pe Horică

Deci, ați înțeles boschetarilor de presă: Ziar de Cluj e numărul 1!

 

 

 

                     

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *