Rautacisme

ZGUDUITOR! Cluj-Napoca nu mai e orașul de cinci stele. E orașul de cinci popice. Aventurile lui Șurubi la Mondialele de Popice din cartierul Gheorgheni

“Popicele e viața mea”, “Dacă popice nu e, nimic nu e”, “Fără popice viața e pustiu”, “Popicele îmi curg prin vene”. Acestea sunt doar câteva din dictoanele după care se ghidează sitimenejerul Gheorghe Șurubaru. Probabil așa își spune zi de zi, minut de minut, secundă de secundă, atunci când gândește o strategie de dezvoltare a orașului, atunci când își tunde mustața, atunci când își vopsește părul, atunci când se întoarce de pe o parte pe alta, noaptea în somn. Respiră popice, mănâncă popice, visează popice. Viața e zero barat fără popice.  

Când popicele e viața ta, nu îți pasă de nimic în lumea asta, nici măcar de faptul că tu ai de administrat un oraș. Dacă municipiul de cinci popice….pardon, de cinci stele, ar fi un mare popic, poate Cluj-Napoca ar fi mai ușor de administrat. Toți știm că altfel muncești când ești plin de pasiune. E greu, dom’le, să te ocupi de lucruri plictisitoare precum dezvoltarea unui oraș, proiecte, documente, licitații, firme. Astea te obosește, te stoarce de vlagă de nu mai ești bun de nimic când în oraș e sfântul Campionat Mondial de Popice. Și iată cum am spulberat misterul letargiei administrative a lui Șurubi – nu a muncit mai nimic de când a câștigat “concursul” pentru postul de sitimenejer ca să fie apt pentru Mondialele de Popice. Ce, credeți că e ușor să mergi zilnic la meciurile de popice, să îți curgă prin toate celulele și țesuturile, din vârful mustăcioariei până în călcâie, adrenalina jocurilor de popice? Credeți că e simplu să pui toată ziua bună ziua, pe Facebook, poze și scurte relatări de la ditai Campionatul Mondial de Popice? Păi nu e!

Iată ce face sitimenejerul orașului de vreo două zile de când orașul e zguduit din temelii de meciurile de popice: postează pozici, postări, program. E plin Facebook-ul lui Gheorghe Șurubaru. Și e numai începutul. Până hăt încolo, după 21 mai tot așa o va ține. Că atunci când popicele e totul, problemele orașului le dai dreq, să se ocupe Boc, Tarcea, Olah, consilierii și cine o mai dori. O dată în viață ai la tine acasă, cei mai mari popicari ai lumii.

“În perioada 12-27 mai 2018,se desfășoară la sala de popice din Baza sportiva și de agrement Gheorgheni , CM de popice . Vor participa aproximativ 18 tari , cu reprezentanți la categoriile de varsta U18, U23 si seniori masculin și feminin . Competiția se anunta deosebit de interesantă . Va așteptăm .” – prima postare a lui Șurubaru.

“Campionatul mondial de popice este in plină desfășurare la Baza sportiva și de agrement din Gheorgheni . In perioada 14-15 mai au avut loc meciurile la categoria de vârsta U18 , iar de azi au început cele la categoria U23 . Din data de 21 mai vor începe cele de seniori masculin și feminin .” – a doua postare a lui Șurubaru.

Menționăm că greșelile de redactare îi aparțin administratorului orașului. Când ești orbit de pasiunea popicelor, nu te mai poți concentra nici la scris. E grele hobby-urile.

Dacă cumva ați uitat, vă aducem noi aminte că tăticuțul Boc i-a dat bănuți de joacă lui Șurubi, adică a alocat fonduri din bugetul local pentru Campionatul Mondial de Popice.

Citește și:

De ce tresaltă de bucurie mustăcioara popicarului șef, Gheorghe Șurubaru? Aflați ce surpriză de proporții i-a făcut “tăticuțul” Boc

La final, o dedicație animată pentru domnul sitimenejer. În loc de ghindă, vă imaginați un popic.

Așteptăm cu interes următoarele relatări de la Campionatul Mondial de Popice!

P.S. Abia acum înțelegem de ce a fost atât de aglomerat orașul astăzi. Din cauza fanilor veniți din toate colțurile lumii să vadă meciurile de popice. Pe la hoteluri și pensiuni, ce știți, mai sunt locuri?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *