Andrei Szabo are 16 ani si, ca orice adolescent, are vise. Isi doreste sa locuiasca in oras si sa nu vada rampa de gunoi din usa casei sale. Vrea sa fie sanatos, sa poata sa fie un sprijin pentru mama lui, asa cum este si acum. Viseaza la Facultatea de Drept, dar pana atunci ia viata cu pasi mici – are rezultate bune la scoala, nu o supara pe maica-sa si spera ca va lua sfarsit cosmarul de a locui in Pata Rat. Andrei este un luptator; daca il vezi pe strada, zambetul timid nu tradeaza greutatile cu care se confrunta zi de zi de trei ani incoace. Nu stii ca locuieste in 12 metri patrati alaturi de mama si de bunici. Nu ai de unde sa stii ca are bradul impodobit de doi ani si impachetat cu nailon pe frigider si ca de Craciun va manca “ce il ajuta Dumnezeu”.
Familia lui Andrei Szabo se numara printre cele izgonite la marginea orasului in urma cu trei ani de autoritati. De pe strada Coastei, au fost inghesuiti in locuintele modulare construite de Primarie. Ei, insa, au fost printre cei care nu au primit nici macar atat. S-au trezit in mijlocul iernii, inainte de Craciun, pe varful unui deal de langa Pata Rat, unde au trebuit sa ia viata de la capat.
“Aici, domnisoara unde stai dumneata, aici era zero, era pamant. Aici am stat afara si am facut un foc si am stat 3-4 familii pana dimineata”, isi aduce aminte Ernest Creta, bunicul lui Andrei, de primul lor Craciun in Pata Rat.
Micuta lor casa, de trei metri pe patru metri, este curata si primitoare. Incaperea de 12 metri patrati este si dormitor, si bucatarie, si camera de zi pentru patru oameni.
Andrei sta pe patul in care doarme cu maica-sa si butoneaza un laptop. E fericit pentru ca, de cateva zile, are si internet. Semnalul de la Pata Rat IT Cluster bate pana acolo.
“Laptopul l-a primit, eu nu imi permit sa ii iau din salariul meu”, se grabeste sa explice maica-sa, Iuliana, o femeie cu un zambet luminos.
Andrei e timid, dar incet se dezgheata si ne lasa sa ii vedem visele si sperantele. E elev in clasa a X-a la Colegiul National Pedagogic “Gheorghe Lazar” din Cluj-Napoca. “Sunt la profil uman, as opta pentru asistent social, dar nu stiu inca sigur”, spune el. Primul scop este insa sa isi ia bacalaureatul. „La romana fac deja pregatiri cu dirigintele„.
“Vedem, daca merge bine, merge mai departe la scoala, isi ia bacul merge la facultate. Vrea sa mearga la facultate”, spune mandru bunicul.
Andrei e dovada vie ca visele nu mor de la fumul inecacios al gunoiului de pe rampa, care ii gadila pleoapele adormite in drum spre scoala.
“As vrea la Facultatea de Drept. Am noroc ca nu dau BAC-ul din mate”, isi dezvaluie el planul, ca pe un mare secret. Mama il completeaza. “Deocamdata este important sa invete ca sa isi ia BAC-ul, dupa aceea… vedem. Dar nu am probleme cu el, si astazi a luat zece la teza la geografie. A vrut sa ma pacaleasca si mi-a spus ca a luat 5. Am vrut sa il pedepsesc”, arata Iuliana prietenia sugubeata dintre ea si fiul ei. “Bine, cum il pedepsesc…Il pedepsesc ca nu ii cumpar nimic si …treaba lui sa se descurce; ma supar pe el si asta e . Nu am probleme cu el, Doamne, iti multumesc, nu are reclamatii la scoala, isi face lectiile, invata”, explica femeia.
Baiatul de 16 ani este un adevarat sprijin pentru familie. In timpul verii a muncit la pepeni, iar acum contribuie la cheltuielile casei cu cele doua burse pe care le ia de la scoala.
“Acum trebuie sa primesc pe semestrul al doilea din clasa a noua”, spune Andrei.“Am noroc cu el ca aduce un venit in casa – ia doua burse, de merit si de studiu, in total vreo 160 de lei. A avut media 9.35 pe semestrul doi si media anuala 9,23”, adauga mama.
Cu notele sta bine si acum, mai putin la romana, care culmea, ii place foarte mult.
“Stiam lectia, dar cand a trebuit sa raspund, nu stiu ce s-a intamplat de am uitat-o toata. Sunt mai emotiv, de felul meu”, se disculpa baiatul. “Eu sunt fericita ca imi aduce note bune si e cuminte si ca invata. Pe mine ma bucura foarte mult, e cel mai bun cadou. Nu imi trebuie altceva de la el. Nu imi cere bani niciodata, cand am si pot, ii ofer fara sa ceara, dar el se multumeste si cu un sandvis, daca ii fac la scoala, e ok. Pentru ca el stie ce e ala greu, ce e aia saracie, si greutate”, spune Iuliana.
De Craciun nu isi fac mari planuri, micul brad sta pe frigider de doi ani, protejat de praf cu un nailon, de cand au prins primul Craciun aici. “Imi doresc sa ma mut o data de aici”, spune Andrei incet, cercetand fata de masa cu privirea.
Isi aduce aminte si acum de momentul in care au fost adusi in Pata Rat in masinile care alta data transportau gunoi.
“Chiar inainte sa ne mutam am dat teza la mate, bine ca am scapat! Cum sa spun…Am scazut dupa aia la invatatura si pe parcurs cam intr-un an am inceput sa ma redresez”, isi reaminteste el.
“Aici nu e numai el afectat, ci toti copiii au fost afectati. Nu mai puteau sa invete bine, la scoala a fost un dezastru, pentru ca profesorii nu mai erau asa cum au fost, ne urau. Au inceput sa vorbeasca urat cu copiii, pana m-am dus acolo si m-am certat”, adauga bunicul lui, referindu-se la problemele pe care le-au avut la scoala Simion Barnutiu.
Andrei e norocos si e apreciat de profesori, in special de profesoara de franceza, de la care a primit si laptopul. Femeia nu vrea sa-si vada numele in ziar, spune ca nu vrea sa se laude cu gestul ei.
“Nu dezvaluie greutatile in care traieste, Andrei este mereu vesel, mereu cu zambetul pe buze, optimist si nu da de inteles ca dincolo de masca asta este o suferinta. Il stiu din clasa a saptea, era un elev ca oricare altul, nivelul sapte-opt. In clasa a opta am aflat ca s-a intamplat, marea lor nenorocire, si de atunci am incercat sa fiu alaturi de el asa cum am putut. In momentele importante din an sa stie ca sunt alaturi de el, Craciun, Pasti, sfarsit de an scolar, in momentele acestea mai importante. Incepand din clasa a noua. Andrei este mai ambitios, este mai motivat si mai muncitor. Andrei vine intotdeauna cu temele facute, Andrei raspunde intotdeauna, el se straduieste sa fie la inaltime, el sta in prima banca. E activ, implicat si asta, evident, ca ma determina sa il apreciez. Imaginati-va ca am ajuns la 9-10, asta e nota pe care o are acum Andrei la franceza. Raspunde tuturor sarcinilor pe care le formulez, nu pot sa ma declar decat multumita de el. Pentru mine, e unul din copiii ambitiosi, muncitori, seriosi”, spune profesoara de franceza.
Laptopul pe care i l-a daruit lui Andrei sta la loc de cinste in micuta lor casa.
“La un moment dat am avut o tema despre hobby-uri si i-am intrebat pe rand. Mi-au spus ca asculta muzica, le place dansul, le place calculatorul. L-am intrebat si pe Andrei daca ii place calculatorul, stiam ca tuturor tinerilor le place, a zis : Nu am calculator. Atunci l-am intrebat: daca eu ti-as aduce calculatorul meu, care este in stare foarte buna de functionare, ai unde sa il folosesti? Si a zis da. In conditiile astea, i-am adus aparatul. L-am intrebat daca a doua zi e ok, a zis da si s-a luminat la fata ca soarele. Ce satisfactie pot sa am mai mare decat atat? Nu imi trebuie nimic altceva”, arata profesoara.
Cea mai importanta dorinta a lui Andrei este sa se mute din Pata Rat. Nu vrea imposibilul, vrea sa traiasca in oras.
“Mi-ar placea sa locuiesc oriunde, dar nu aici. In Cluj oriunde, ca e in Manastur, ca e in Zorilor sau Gruia, ca e in Marasti, oriunde, dar totusi sa am conditii mai bune”, arata baiatul. “N-ar fi rau, asa cum ne-au mutat de pe o zi pe alta atunci, sa ne mute si acum inapoi in oras. Ar fi super!”, spune si mama lui. “Ne-au mutat in 12 ore aici, sa ne mute de aici cred ca dureaza vreo 20 de ani”, da verdictul bunicul.
