Reportaj

VIDEO REPORTAJ. Cine este bătrânul cu "pensia" de 37 de lei? Fotografia cu talonul de pensie a devenit virală pe Facebook. Beard Brothers a demarat o campanie de strângere de fonduri

Ați citit bine. 37 de lei este venitul lunar din care Gheorghe Negrea, un bătrân de 91 de ani din comuna Arieșeni județul Alba trebuie să supraviețuiască. 

Om al muntelui, bătrânul și-a lucrat toată viața petecul de pământ din apropierea casei. Însă bătrânețea l-a sleit de puteri și omul nu s-a mai putut baza pe puținul agonisit prin muncă proprie, așa că traiul greu și sărăcia l-au făcut să-și dorească ca toate astea să se termine odată. 

Necotizând niciodată în sistemul de pensii, la anii grei ai bătrâneții Gheorghe Negrea a ajuns la mila statului român, care, pentru cei trei ani munciți în armată în tinerețe, i-a oferit nici mai mult, nici mai puțin decât 37 de lei. Legea nu-i permite să primească pensia minimă garantată pentru că, în 2009, pe când Emil Boc era premier, printr-o ordonanță de urgență, legea a fost modificată în așa fel încât oamenii care n-au cotizat minimum 10 ani la sistemul de pensii nu vor putea beneficia niciodată de acest venit minim garantat. 

În această situație disperată sunt sute de mii de batrâni în toată țara. Conform statisticilor oficiale, pe lângă cei 5 milioane 200 de mii de pensionari, România mai are încă 700 de mii de persoane de peste 65 de ani care nu beneficiază de venitul minim garantat de 640 de lei.

Șansele ca acești bătrâni să primească vreodată vreun ajutor din partea statului sunt minime,, așa că mulți vor fi nevoiți să trăiască din cei câțiva lei primiți drept pensie sau din mila familiei și a rudelor.

37 de lei echivalează cu o condamnare la foame și sărăcie lucie. O situație în care niciun bătrân din România nu ar trebui sa se afle, indiferent cât a cotizat sau nu la sistemul de pensii.

Asa că NCN și Beard Brothers, celebra asociatie de voluntari clujeni, au decis sa deschidă un cont în numele bătrânului, astfel că toți cei care pot și vor să-l ajute, s-o poată face simplu și rapid. Din banii donați, Beard Brothers se va asigura că bătrânul va avea alimente, lemne de foc și medicamente pentru câteva luni. 

 

Dacă doriți să donați, o puteți face în contul de mai jos. Din banii strânși se vor cumpăra alimente, medicamente și cele necesare pentru sezonul de iarnă. Orice sumă, oricât de mică, va fi binevenită. Vă mulțumim!

Asociaţia Beard Brothers

RO74BTRLRONCRT0249735204

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *