In vizor

VIDEO Primarul din Tureni luptă cu morile de vânt ale CNAIR Cluj. Sătenii au ajuns în pragul disperării

3000 de suflete suferă din cauza unor separatoare de sens montate fără cap pe Drumul Național 1. Oamenii din comuna clujeană Tureni nu își mai pot cultiva terenurile agricole din cauza separatoarelor de beton, montate pe mijlocul străzii. Pentru că nici măcar nu pot trece de pe o parte pe alta a drumului. 

”S-au montat garduri si parapeți de o parte si de alta a drumului national, suntem ca la gradina zoologica aici. Vrem să se facă o breșa în care să fie o trecere pe partea cealaltă, rezolvată cu un sens giratoriu”, a declarat pentru Ziar de Cluj și NCN primarul Elena Mănăilă.

Localnicii au ajuns în culmea disperării. Și nu înțeleg de ce nu e posibil ca măcar un singur panou de gard, de pe raza comunei, să fie înlăturat. 

”Cea mai mare problema e că nu putem să trecem șoseaua din cauza betoanelor. Mai demult treceam și cu oile pentru îmbăiat, mai am terenuri acolo și nu mai putem să trecem”, a spus un fermier.

”Trebuie să ocolim foarte mult cu utilajele agricole. Ocolim pe sens vreo 7 kilometri”, a punctat un alt bărbat.

Ca să vină în ajutorul oamenilor, primarul comunei a mers, azi în audiență la șeful Drumurilor Naționale Cluj, Radu Ilie Băruță. Să îi ceară să rezolve cumva problema. Dar degeaba. Radu Ilie Băruță nici măcar nu știe cum arată separatoarele și gardurile de pe drumul din Tureni. 

”I-am explicat despre ce este vorba, am văzut că încurcă problemele și l-am rugat frumos să vină până în Tureni. Răspunsul dânsului a fost ca nu are timp. Mi-a explicat că sunt bani europeni la mijloc legat de gardurile din Tureni. Am zis: domnule eu știu că povestea asta am auzit-o de 30 de ori. Eu nu am venit să îmi explicați care sunt bani. Eu am venit să găsiți o soluție. Aștept să vină un proiectant de la secție, de la dânșii, să  explic încă o dată despre ce e vorba”, a afirmat Elena Mănăilă.

Pe lângă faptul că nu înțelege disperarea oamenilor,  directorul  a venit și cu soluții științifico-fantastice, susține primarul.

”Dânsul mi-a propus o pasarelă care nu îsi are rostul, i-am spus domnul director ce să facem cu pasarela că nu putem trece ”Gloria” peste pasarelă?!”, mai adaugă edilul.

Acum, locuitorii din Tureni au două soluții: fie se obișnuiesc cu situația și cu gardurile, fie așteaptă ca marii șefi ai Companiei de Drumuri să trimită cândva niște experți să rezolve problema.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *