FOTOGRAFILA

URBANISM DE CUMETRIE ÎN FUNĂRIA LUI BOC: Oraşul se dezvoltă după nevoile amicilor edilului, imobiliarii, în nici un caz după cele ale clujenilor

Şi nici nu a trecut săptămâna de când Emil Boc reşapa din vreun sertar al funăriei un proiect de „coridor de mobilitate urbană, pe partea de nord a oraşului”, adică autostrada prevăzută prin anii 70 ai secolului trecut de inginerii lui Ceauşescu de-a lungul căii ferate ce străbate municipiul, că amicii săi, imobiliarii, au şi sărit cu un proiect „masiv” de blocuri conectate la acest proiect de dezvoltare urbană. Pe care Boc, generos, l-a şi aprobat.

Până să vă explic pe larg ce şi cum, trebuie să înţelegeţi un lucru: pe banii noştri, ai clujenilor, Emil Boc face proiecte de dezvoltare prin care fie ridică valoare investiţiilor amicilor săi, imobiliarii, fie le face front de lucru pentru viitoarele investiţii.

Citez din ce zicea Emil Boc din faţa unui microfon prietenos, în 19 februarie la Ziua Live: „Este pregătită acolo să se facă documentaţia tehnică, studiu de fezabilitate, PUZ, pentru ce înseamnă culoarul de mobilitate urbană, pe lângă calea ferată, este vorba despre culoarul Câmpul Pâinii, care vine până la gară, un drum nou care se va crea pe un drum de mobilitate şi care va aduce în toată zona respectivă un maxim de decongestionare a traficului şi o calitate a vieţii. O să vă prezint în momentul în care specialiştii finalizează toate detaliile, inclusiv un coridor de exproprieri. Atunci vom avea acel culoar extrem de important pe partea de nord a oraşului, pe lângă calea ferată”.

Prin urmare, vom avea pe lângă calea ferată un drum de 21 de metri lățime, cu patru benzi de circulație rutieră, trotuare şi piste de biciclete. După ce se va face şi podul de pe strada Răsăritului, vom beneficia de o şosea cu traseu până la IRA (acolo unde moare proiectul Metroului ciocnit de un bulgăre de sare) care va cuprinde strada Căii Ferate – strada Răsăritului – strada Câmpul Pâinii.

Că Emil Boc atunci când este presat de cine trebuie şi face ceea ce spune, o dovedeşte faptul că în 2 martie a şi anunţat că „s-a lansat licitația pentru cel mai nou proiect din Cluj-Napoca, și anume Bulevardul Gară – Ira pe culoarul Câmpul Pâinii.”

Citez din comunicatul municipalităţii: „Primăria Cluj-Napoca a lansat licitația publică pentru acest proiect privind „studiul de fezabilitate, plan urbanistic zonal, documentație pentru autorizarea lucrărilor de construcții și proiect tehnic, detalii de execuție și asistență tehnică din partea proiectantului pentru obiectivul de investiții: Culoar de mobilitate Nord-Pod Oașului-Răsăritului-străzile Răsăritului-Câmpul Pâinii-Pod Ira”. Valoarea contractului este de 3.250.000 lei, banii fiind alocați din fonduri bugetare. Data limită de depunere a ofertelor este 05.04.2021.”

Prin urmare, iată că avem un proiect cu termene extrem de strânse: februarie – anunţul; martie – licitaţia; aprilie – declararea câştigătorului. Oare de ce?

Păi, conform Actual de Cluj, în data de 16 februarie, amicii imobiliari ai lui Boc s-au şi prezentat cu un proiect de „bloace” pe traseul viitorului coridor „de mobilitate urbană”. A dracului mobilitate urbană, să bagi mai multe maşini pe traseu, construind blocuri de 8 etaje pe lângă calea ferată!

Citez din materialul Actual de Cluj: „Un proiect de birouri și locuințe (peste 150 de apartamnete) al Nord Conforest din Grupul ACI propus în zona Fabricii de Zahăr- Câmpul Pâinii, pe o suprafață de aproape 1 hectar, a fost avizat de primarul Emil Boc pe loc, chiar dacă mulți specialiști din comisie au arătat că nu au ce căuta locuințele lângă calea ferată sau că nu există bază legală pentru a oferi o densificare de genul celei cerute prin proiect, cu  atât de multe etaje. Cu o minge la fileu ridicată de arhitectul Adrian Iancu ca beneficiarii să investească pe partea de soluții de antifonare a apartamentelor, Boc a tăiat de pe planșe doar etajul retras, arătând că e o prostie și s-a făcut că nu pricepe sau aude celelalte argumente ale arhitecților din comisie, avizând investiția imobiliară. Proiectanții de la Atelier RVD, cei care s-au ocupat de proiect, au adus ca argument pentru regimul de înălțime dorit faptul că dau tonul de dezvoltare pe un nou bulevard de trafic anunțat în oraș de-a lungul căii ferate dar și deblochează proiectul Primăriei prin relocarea bisericii ordodoxe construite ilegal pe acest culoar, pe terenul viitorului ansamblu.”

Ca să fie lucrurile clare, Emil Boc a declarat: „E un proiect de mare amploare pentru Cluj si ne ajuta și pe noi în implementarea bulevardului de-a lungul căii ferate pentru care am inițiat deja PUZ-ul”.

Nimeni nu a întrebat câte grădiniţe a cerut Boc de la investitor pentru a-i aproba „din pix” blocurile de 8 etaje care-l ajută pentru „implementarea” bulevardului pentru care s-a şi hărnicit cu PUZ-ul…

Staţi cu noi că şi noi stăm cu ochii pe Boc, să vedem ce se mai hărniceşte să facă pentru amicii săi, imobiliarii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *