UPDATE: Procurorii de la DIICOT Structura Centrală anunță că au mandat pentru audierea a 38 de persoane ce au avut legătură cu activitatea infracțională, anchetată în prezentul dosar.
„ La sediul DIICOT-Structura Centrală vor fi aduse, în vederea audierii, un număr de 38 de persoane. Echipa comună de anchetă a beneficiat de sprijin logistic şi finanţare din partea Eurojust. Activităţile investigative au beneficiat de sprijinul EUROPOL” precizează oficiali din DIICOT.
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti au efectuat un număr de 15 percheziţii domiciliare pe raza muncipiului Bucureşti şi a judeţelor Ilfov, Vâlcea, Cluj, Bihor, Constanţa, Giurgiu şi Buzău în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de fals informatic, acces ilegal la un sistem informatic, efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos şi spălare de bani. De asemenea, concomitent, în Italia, sunt efectuate 20 percheziţii la adresele membrilor grupului.
Rechizitoriu DIICOT:
În fapt, suspecţii obţineau în mod neautorizat datele de contact ale victimelor iar ulterior le trimiteau mesaje email, aparent din partea reprezentanților băncilor, prin care le solicitau datele confidențiale, sub pretextul că le sunt necesare pentru remedierea unor probleme de securitate ale contului bancar.
Totodată, victimele erau îndrumate să acceseze un link din cuprinsul e-mailului, pentru remediere; acesta reprezenta o adresă de web, care conținea o clonă a paginii de internet a băncii.
În urma accesării link-ului, victimele erau redirecționate pe pagina web falsificată, în care introduceau datele de identificare ale cardului bancar precum și datele de acces la contul de online banking. Aceste date erau colectate de către membrii grupării, care ulterior controlau sumele de bani din conturi.
Ulterior, sumele de bani erau retrase în numerar de la ATM-uri din Italia și din România direct de pe cardurile preplătite, de către titularul contului atașat cardului, în schimbul unui comision. Restul sumei de bani era fie încărcat pe alte carduri preplătite, care erau utilizate la retrageri în Italia și în România, fie era transferat prin serviciile de transfer monetar rapid în România, unde acestea erau ridicate de către mai multe persoane de cetățenie română.
În urma activității infracționale, au fost compromise conturile a aproximativ 200 de victime, valoarea totală a prejudiciului cauzat fiind de aproximativ 1.000.000 de euro. În urma perchezițiilor, până în prezent, au fost ridicate mai multe computere, carduri bancare, documente de transfer bancar, dar și peste 50 de grame de cocaină. Pentru destructurarea grupului infracţional organizat s-a constituit o echipă comună de anchetă între autorităţile judiciare din Romania şi Italia.
La nivelul Eurojust, în cadrul echipei comune de anchetă au fost organizate două întâlniri de coordonare.
De asemenea, la sediul Eurojust a fost constituit un centru de coordonare pentru acţiunea comună simultană desfăşurată astăzi de către DIICOT şi autorităţilor judiciare din Italia.