In vizor

Unul dintre cei mai reputați cercetători din USAMV Cluj, blocat din răzbunare de rectorul suspendat

Profesorul și cercetătorul Andrei Mihalca de la USAMV este țina răzbunării rectorului suspendat Cătoi. O inițiativă a profesorului Mihalca pe care acesta era dispus să o facă volintar, pentru studenți, a fost blocată de conducerea universității.
Urmează o postare lungă, care arată o stare de fapt în USAMV Cluj-Napoca.
Am prevăzut asta. Mi se pun tot mai multe bețe în roate, să spunem că fără legătură cu opțiunile mele electorale de la precedentele alegeri pentru funcția de rector. Am decis să nu mai tac și să înghit în sec și să ies public. Astăzi, povestea 1. Vor urma și altele.
Fiind Specialist European și Președinte al European College of Zoological Medicine, mi-am propus să înființez la USAMV un curs facultativ pentru studenți, pe tema Medicina animalelor sălabatice și Medicina Conservării. Aveam două opțiuni. Să îl încadrez în curicula Facultății de Medicină Veterinară (și cursul să fie ținut de trei ori pe săptămână, o dată în română, o dată în engleză și o dată în franceză) sau la Departamentul de Competențe Transversale (cu un singur curs pe săptămână, în limba engleză).
Din motive logistice și până la urmă financiare, varianta pe care am discutat-o și cu conducerea facultății și cu cea a Departamentului de Competențe Transversale a fost cea din urmă. Având în vedere că eu, din motive legale, nu pot să am ore în sistem „plata cu ora”, nu aveam aici niciun interes financiar. Aș fi ținut cursul voluntar. Ieri, colegii sau colegele din Departamentul cu pricina, au decis să nu aprobe acest curs. Le mulțumesc (ironic) că m-au scutit de o muncă în plus. Singurii care pierd, sunt studenții. Mi s-a sugerat să refac cererea peste un an. Mulțumesc, nu. Îl voi face probabil la o altă instituție, din străinătate. Pentru studenții lor.