Din oras

Unde se duce Fabrica de bere Ursus cand se duce

Una dintre marile legende ale Clujului a inceput sa dispara, putin cate putin. In urma cu doua saptamani, dintii excavatoarelor au muscat pentru prima data din zidurile Fabricii de bere Ursus. Chiar daca trecatorii nu pot sa vada peste perdelele intinse la strada pe schelele imense, pot intui ce se intampla in curte, dupa zgomotele buldozerelor.

Imaginea e dezolanta – din vechea fabrica de bere, vestita la nivel international, a mai ramas doar un bloc si cele patru doze care se vad de pe Calea Manastur, ce servesc pe post de paravan. Pe maldarele de moloz stau cocotate excavatoarele si zeci de muncitori – buldozerele lucreaza acum la ultimii pereti ramasi in picioare. Un furtun urias uda suprafata pe care se lucreaza, pentru a evita formarea unui nor de praf.

Cladirile din interiorul curtii au fost deja culcate la pamant. Din ele a ramas doar fundatia de beton, din care o masinarie cu colti uriasi alege cele mai mari si importante bucati de fier. Restul molozului se incarca in camioane, se acopera cu o prelata si se duce. Dar unde se duce? Unde sfarseste o legenda a Clujului, poate chiar ultima?!?

Pe urmele camionului

Unde pleaca Fabrica de bere?

Nu este usor de aflat. Accesul in curte e interzis, nici macar presa, fara un acord prealabil, nu poate intra; asa ca asteptam ca unul dintre camioane sa iasa pe poarta, purtand in remorca o parte din batrana fabrica. Dupa zeci de minute de asteptare, portarul deschide gratiile, iar un camion mare si rosu paraseste incinta. Nerabdatoare, ne pornim dupa el, manate de instincte de detectiv incepator. Numai ca soferul observa „coada” si se opreste brusc. Neavand ce face, i-o luam inainte si il asteptam cateva strazi mai incolo. Nu trece mult pana cand camionul mare si rosu revine, iar noi i-o luam din nou pe urme, de data asta, mai precaute, la cateva masini distanta.

Masina iese din oras, pe drumul spre Oradea si nu tine cont de limitele de viteza. Intre Floresti si Gilau, in apropiere de piata auto, camionul coteste la stanga si noi dupa el. Se opreste pe un teren plin de moloz si noroi, unde e intampinat de un buldozer si o mana de oameni.

 Camionul ajunge la destinatie

Sunt imbracati in haine ponosite si poarta cizme de cauciuc pentru a putea razbi in noroiul alunecos. In maini au sape si tarnacoape, sunt pregatiti de munca. Asteapta masina, urcati pe un munte de betoane sparte, semn ca nu e primul camion care ajunge azi aici. Pe fete li se citeste bucuria atunci cand soferul masinii goleste incarcatura, iar bucatile de fier inchistate in beton ies la vedere. Se grabesc sa apuce cea mai buna bucata, pe care o duc repede in gramada de pe margine, gramada care o sa le puna astazi painea pe masa.

Cartite, cat e ziua de lunga

Soferul goleste camionul si pleaca, noi ramanem acolo, cu oamenii care incep sa scurme in gramada de moloz. Sunt oameni simpli, cu familii, care se intretin din munci ocazionale si pentru care acest moloz este aur curat. S-au ocupat de vanzarea fierului vechi inainte de demolarea fabricii si vor face asta si dupa terminarea gramezilor de acolo. In momentul de fata, insa, deseurile din Cluj sunt o raza de soare in viata lor.

 

Oamenii sparg betonul cu tot felul de unelte

„Strangem si 100 de kilograme, in zilele bune. Cand e soare, suntem ca furnicile, intr-o zi am fost peste 30”, ne spune una dintre femeile de pe platforma.

I se lumineaza ochii atunci cand ne povesteste despre firele de cupru sau despre caramizile intacte descoperite. Asta inseamna mai multi bani pentru ea – kilogramul de cupru costa 18 lei, mult mai mult decat fierul care se vinde cu doar 70 de bani. Pentru 500 de caramizi intregi primeste 50 de lei, la sfarsitul fiecarei zile. La asta se adauga kilogramele de fier, pescuite fir cu fir, dintre betoane sau chiar de sub lama buldozerului care niveleaza straturile.

 Saracie si beton

Soferul buldozerului intra puternic in muntii de moloz, indiferent ca oamenii au plecat, sau nu din fata masinariei furioase. Impinge cu lama gramezile de moloz, scotand astfel la iveala alte fiare, la care oamenii se reped, entuziasti.

Oamenii se reped sa ia cea mai buna bucata de fier

Utilajul intra in marsarier la fel de lejer si de repede cum merge cu fata, fara sa se asigure ca oamenii au timp sa se fereasca de senilele distrugatoare. Intre ei se desfasoara un concurs continuu. Cel care aduna cele mai multe fire de fier este si cel care duce cei mai multi bani acasa la finalul zilei. Pentru fierul care se incapataneaza sa ramana blocat in blocuri de beton, oamenii au solutii: iau in maini ciocane si dalte cu care sparg surplusul.

http://www.youtube.com/watch?v=cX9OjuWG2xA&feature=youtu.be

 „Ce adunam, ducem la Gilau, la un punct de colectare a fierului vechi. Ne ducem cu caruta, unii cu masinile sau cu bicicleta. Nu mergem in fiecare zi, nu strangem chiar atat. Cel mai bine e cand facem cate o stiva de caramizi, asa stim sigur ca la sfarsitul zilei primim 50 de lei. Vin niste oameni de la firma si ni le platesc”, ne mai spune femeia.

Pentru aceasta mana de oameni, care de dimineata de la opt, pana seara, la lasarea intunericului, cauta fiare intre betoane, demolarea Fabricii de bere Ursus nu e o tragedie. Din contra, sunt bucurosi ca au ce lucra, chiar daca nu sunt mandri de munca pe care sunt nevoiti s-o faca. Se feresc de aparatele de fotografiat, nu vor sa fie vazuti. Nu cer mila, vor doar sa fie lasati in pace: astazi e o zi buna, o sa ajunga la punctul de colectare cu cateva kilograme bune de fier.

http://www.youtube.com/watch?v=ta337zhBWlc&feature=youtu.be

Drumul fierului

Centrul de colectare e departe, peste podul din Gilau, „dupa apa”, cum ne indruma o localnica. Gramezile de fier scos dintre betoane se vad inca de la intrare, semn ca aici e valorificata mare parte din truda cartitelor din Floresti. Dar drumul fierului nu se opreste aici. In cele ce urmeaza o s-o ia catre centrele mari de colectare, catre Remat sau portul din Constanta.

 „In ultimele saptamani am primit mai mult fier decat de obicei. Sunt aceiasi oameni amarati, care cu asta se ocupa; cauta fier si il vand la noi. Nu stiam ca e de la Fabrica de bere. Le platim 70 de bani pe kilogram, e putin. Cat pot sa stranga?!? Cateva zeci de kilograme; si dupa o zi intreaga, primesc 30-40 de lei”, spune, cu parere de rau, angajatul punctului de colectare.

Intre timp, in curte opreste o masina cu numere de Franta. Inauntru, patru dintre barbatii cu care ne-am intalnit pe gramezile de moloz. Au venit sa-si revendice castigul pe ziua de azi. Ploua prea tare si nu mai pot ramane sa lucreze.

Fierul se vinde cu 70 de bani kilogramul

Prada nu e prea mare, din portbagaj scot numai cateva kilograme de fier. Banii primiti nu sunt multi, dar camioanele vor veni si maine.

Inaintam, cu greu, pe ploaia deasa, inapoi spre Cluj. Pe drum, sub pasarela de la autostrada, doi baieti uzi leoarca imping fara spor o bicicleta veche. E incarcata cu trei saci plini cu fiarele Fabricii de bere. O farama din fundatia unitatilor de productie de la Ursus le va pune astazi, si lor, painea pe masa.

 

Elza Almasi

Adina Fartusnic

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *