Din oras

Un medic se plange de petrecerile pana in zori ale clubului La Gazette: "Suntem 7 familii absolut terorizate de sunetul produs de clubul Gazette"

Clubul underground La Gazette are deja notorietate in Cluj, avand o activitate de 11 ani. Cu toate ca localul este preferat de foarte multa lume, intrucat gazduieste diverse evenimente preponderent muzicale, cei care locuiesc in zona se plang de petrecerile galagioase de aici. Mai exact, este vorba despre sapte familii, dintre care trei sunt familii de medici cu copii mici. Acestia spun ca evenimentele tin pana in zori, iar ei nu pot sa se odihneasca. Reprezentantii Primariei informeaza ca, in prezent, Politia Locala monitorizeaza acest local.

La Gazette se afla in zona turistica a Cetatuii si e cunoscut pentru petrecerile care variaza de la un stil muzical la altul, de la jazz la funk, de la reggae la hip hop, drum&bass, dubstep si altele. Cu toate acestea, se pare ca in special petrecerile de drum&bass din zilele de joi si sambata devin deranjante pentru locatarii din apropiere. Astfel, prin intermediul site-ului domnuleprimar.ro, un medic se arata nemultumit de faptul ca muzica se aude pana dimineata in contextul in care au copii mici, care nu pot sa adoarma din aceasta cauza. In plus, medicii sustin ca nu reusesc sa se odhineasca corespunzator, lucru care le afecteaza serviciul avand in vedere ca trebuie sa trateze diversi pacienti 

„Buna ziua, d-le Primar! suntem un grup format din 7 familii care suntem absolut terorizati de sunetul produs de clubul Gazette (langa Belvedere, in una din casele monument de pe Cetatuie). In fiecare joi si sambata sunt petreceri drum and bass care se aud pe toata Cetatuia pana la 6am a 2-a zi! Momentul redactarii aceste sesizari este la ora 6:44 am duminica dimineata. Suntem familii cu copii, 3 familii de medici care trateaza pacienti in cursul saptamanii si chiar avem nevoie de odihna in weekend! Va rugam sa luati masuri pentru rezolvarea acestei situatii cat mai urgent, noi suntem la capatul rabdarii!
PS: De asemenea, in zilele de dupa patreceri este plin de sticle sparte in parc si pe strada Cetatuie, de la clientii clubului care sunt in stare de ebrietate”, se plange medicul dentist Catalin Dimir.

Cu privire la situatia acestui local si petrecerile care se desfasoara aici, reprezentantii Primariei ii raspund acestuia ca La Gazette se afla in vizorul Politiei Locale.

„Politia Locala va monitoriza acest local, dar va recomandam ca in astfel de situatii sa sunati Dispeceratul Politiei Locale, telefon 0264/598784, pentru intervetia prompta, la fata locului”, a fost raspunsul furnizat de Biroul Mass-Media al Primariei.

Foto: clujlife.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *