La data de 15 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Biroul de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de supraveghere din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 41 de ani, din județul Mureș, bănuit de săvârșirea infracțiunii de șantaj.
Din cercetările efectuate a rezultat că, în cursul lunii octombrie a.c., bărbat de 30 de ani, din municipiul Cluj-Napoca ar fi accesat o platformă online de anunțuri, secțiunea matrimoniale, unde ar fi fost contactat de o persoană necunoscută, care pretindea că este femeie.
Aceasta i-ar fi solicitat sume de bani sub pretextul unor interacțiuni prin apel video, iar ulterior, începând cu luna decembrie a.c., ar fi recurs la amenințări, cerând în mod repetat alte sume de bani.
Sub imperiul stării de temere create, bărbatul de 30 de ani, ar fi remis persoanei, la diferite intervale de timp, suma totală de aproximativ 6.700 de lei, prejudiciul fiind nerecuperat.
În urma activităților investigativ-operative desfășurate, la data de 15 decembrie a.c., polițiștii au identificat și depistat persoana bănuită de comiterea faptei, respectiv un bărbat de 41 de ani, acesta fiind condus la sediul Poliției municipiului Cluj-Napoca pentru audieri.
În baza probatoriului administrat, pe numele acestuia, a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore, iar la data de 16 decembrie a.c., judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
