
Un bărbat din Cluj a fost condamnat la opt luni de închisoare cu suspendare pentru fals în declarații, după ce a mințit că și-a pierdut permisul de conducere. În realitate, documentul fusese reținut în Norvegia pentru conducere sub influența alcoolului.
Pe baza declarației false, bărbatul a obținut un duplicat de la Cluj. Frauda a ieșit la iveală după ce autoritățile norvegiene au informat Poliția Română, iar permisul original și duplicatul au fost trimise în țară.
Individul și-a recunoscut fapta, iar instanța a decis suspendarea pedepsei, avertizând că orice nouă abatere va duce la închisoare cu executare.