In vizor

Un cal salvat și un om înjunghiat. Poliția Locală din Florești nu a intervenit. O reconstituire

Un localnic din Florești a observat, duminica trecută, un cal care păștea pe un câmp din Florești, de pe strada Florilor 324. Animalul era legat la picioare și destul de pipernicit. Ovidiu Marian a postat imediat pe un grup de protecție a animalelor câteva imagini cu acest cal și solicita mai multe informații de la membrii grupului. Problema calului fără stăpân a devenit publică și au fost propuse tot felul de soluții pentru identificarea proprietarului.

Din păcate, stăpânul animalului abandonat nu a fost identificat. Astfel, în cursul zilei de duminică, nu se știa încă nimic despre situația ciudată de pe strada Florilor. Luni după-masa, când Ovidiu s-a întors de la muncă, calul era căzut jos, după o noapte petrecută în câmp și frig. Astfel, floreșteanul a repostat pe grup o somație prin care să atragă atenția cu privire la cazul ciudat al acestui cal fără stăpân. 

Tot luni, în jurul orei 20.00, un grup de localnici s-a adunat la fața locului pentru a decide soarta calului. Înainte de acest moment, un echipaj al Poliției Locale din Florești, cu care Ovidiu a avut o discuție, au susținut că “nu au ce să facă“. Aceștia au declarat că sunt conștienți de situația ciudată, dar nu au cum să intervină. Trebuie respectate procedurile, adică notificat proprietarul. Iar întrucât medicul veterinar din comună nu răspundea la telefon, echipajul de poliție a plecat de la locul cu pricina. Practic, aceștia nu au intervenit în nici un fel. 

Oamenii dispuși să rezolve situația imposibilă a calului abandonat erau adunați pentru a găsi o soluție. O doamnă cu un cititor de cip, a citit datele de identificare ale animalului părăsit, însă grupul adunat nu dispunea și de o bază de date (aflată în posesia medicului veterinar) prin care să poată afla numele proprietarului.

Câteva ore mai târziu, un grup de romi sosit la fața locului a revendicat dreptul de proprietate asupra animalului părăsit. Rezultatul? O încăierare pe cinste cu cei care s-au arătat dispuși să îngrijească calul nimănui. În urma incidentului, un cetățean a fost înjunghiat.

Calul, care a stat întins pe câmp câteva zile, semn că era rănit, ar fi ajuns la un adăpost de protecție a animalelor. Un cetățean în schimb a fost înjunghiat.

Și o ghicitoare care nu necesită răspuns: dacă Poliția Locală din Florești ar fi intervenit de la bun început, ar mai fi avut loc încăierarea ce s-a soldat cu rănirea unui om?

Vom reveni cu detalii.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *