
Un incident tragic a avut loc azi pe strada Aurel Vlaicu din Mărăști.
Un bărbat s-a aruncat de la etajul unui bloc sub privirile șocate ale trecătorilor.
Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit în urmă cu puține momente pentru a acorda îngrijri medicale unei persoane care ar fi căzut de la înălțime pe strada Aurel Vlaicu din municipiul Cluj-Napoca.
La fața locului s-au deplasat o autospecială cu modul de descarcerare și o ambulanță SAJ, iar echipajele au găsit un bărbat în stop cardio-respirator. S-au aplicat manevre de resuscitare, însă în ciuda tuturor eforturilor a fost declarat decesul unui tânăr de aproximativ 27 de ani.