
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, au probat activitatea infracțională a trei bărbați, cu vârste cuprinse între 20 și 38 de ani, din municipiile Vaslui și Turda (județul Cluj) și comuna Hoceni, județul Vaslui, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de ‘deținerea de către orice persoană sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile, prevăzute la art. 439 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limita a 7 kilograme de tutun destinat inhalării fără ardere, conținut în produsele care se încadrează la codul NC 2404 11 00’.
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Vaslui efectuează cercetări față de trei bărbați, unul din municipiul Vaslui și 2 care locuiesc fără forme legale în municipiul Huși, județul Vaslui, bănuiți de comiterea infracțiunii de ‘deținerea de către orice persoană sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile, prevăzute la art. 439 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limita a 7 kilograme de tutun destinat inhalării fără ardere, conținut în produsele care se încadrează la codul NC 2404 11 00′, faptă prevăzută și pedepsită de art. 452, alin. 1, lit. m din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal’, în perioada ianuarie 2023 – mai 2025.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că, în perioada sus-menționată, persoanele cercetate ar fi achiziționat dispozitive de vapat de tip ‘țigări electronice’ de pe diferite site-uri din străinătate, pe care, ulterior, le-ar fi revândut unor intermediari sau consumatori pentru a obține profit.
La data de 25 mai 2025, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Vaslui, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași, au pus în executare 6 mandate de percheziție domiciliară, la adrese din municipiile Huși, Vaslui și Iași și în comuna Hoceni, fiind identificate și ridicate mai multe mijloace materiale de probă.
În aceeași zi, 25 mai 2025, în baza probatoriului administrat, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Vaslui au luat față de cele 3 persoane cercetate măsura reținerii, pe o perioadă de 24 de ore, urmând ca acestea să fie prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși, în vederea dispunerii unor măsuri preventive.
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Vaslui continuă cercetările, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși, pentru stabilirea și probarea întregii activități infracționale a bărbaților.