
La data de 3 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Câmpia Turzii au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, în municipiul Câmpia Turzii, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de port sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, amenințare și distrugere.
Activitățile polițiștilor au fost demarate în urma unei sesizări primite la data de 29 septembrie a.c., din partea unui bărbat de 58 de ani, din municipiul Turda, care a reclamat faptul că, în timp ce se afla în punctul de lucru al unei persoane juridice de interes public, în calitate de agent de securitate, a observat un bărbat care fi pătruns în incintă, purtând echipamentul specific al unei firme de pază, având asupra sa un pistol, din cauza unor nemulțumiri privind soluționarea unei sesizări adresate companiei.
Ulterior, la data de 2 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpia Turzii au fost sesizați de către un tânăr de 24 de ani, despre faptul că, în timp ce efectua o livrare de mâncare la domiciliu, ar fi fost amenințat de un bărbat necunoscut cu un obiect contondent, acesta lovindu-i autoturismul utilizat pentru activitatea de livrare cu un baston telescopic.
În urma activităților investigativ-operative și a probatoriului administrat, polițiștii au identificat un bărbat, de 29 de ani, din municipiul Câmpia Turzii, bănuit de comiterea faptelor.
În urma percheziției domiciliare efectuate, au fost identificate și ridicate mai multe bunuri de interes pentru cauză, respectiv un pistol neletal, tip airsoft, nesupus autorizării, un baston telescopic, precum și articole de îmbrăcăminte specifice unei firme de securitate.
Bărbatul de 29 de ani a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, iar ulterior, la data de 4 octombrie a.c., acesta a fost prezentat ca procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda care a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase și al Serviciului Criminalistic.