In vizor

Un bărbat din Chiuiești a fost arestat, după ce a fost prins a doua oară conducând un tractor, beat și fără permis

La data de 9 februarie a.c., în jurul orei 12.30, un bărbat de 64 de ani, din comuna Chiuiești, a fost depistat în timp ce conducea un vehicul agricol (tractor) pe DN18B, în localitatea Chiuiești. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar tractorul nu era înmatriculat sau înregistrat.

Totodată, acesta nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice. În urma expertizei a rezultat că bărbatul avea o îmbibație alcoolică peste limita legală, respectiv 2,98 g/l alcool pur în sânge.

Cercetările au fost demarate pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

La data de 10 februarie a.c., la propunerea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej, bărbatul a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți, care a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

De asemenea, acesta este cercetat într-un alt dosar penal pentru fapte similare comise în cursul lunii septembrie 2025, când ar fi fost depistat conducând un tractor, având o alcoolemie de 2,47 mg/l alcool pur în sânge. Cele două cauze au fost reunite, cercetările fiind continuate sub coordonarea unității de parchet competente.