
UPDATE
La data de 3 iulie a.c., în jurul orei 13.30, polițiștii din cadrul Secției Regionale Poliție Transporturi Cluj-Napoca au fost sesizați cu privire la faptul că un tânăr ar fi fost accidentat de un tren care circula pe relația Cluj-Oradea, în apropierea localității Câmpenești.
În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă, urmând a fi stabilite împrejurările în care a avut loc evenimentul, precum și identitatea persoanei.
Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit în apropierea localității Câmpenești, unde un bărbat a fost lovit de tren.
Ajunse la fața locului, forțele noastre au găsit victima care prezenta leziuni incompatibile cu viața.
La misiune au luat parte pompierii de la Punctul de Lucru Jucu, respectiv o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă de la Cluj-Napoca.
Este al doilea accident feroviar mortal din ultimele zile în județul Cluj. Acum patru zile un alt bărbat și-a pierdut viața după ce a fost lovit de un tren în apropiere de podul IRA.