Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Turda au reținut un bărbat bănuit de comiterea mai multor infracțiuni.
Din verificările efectuate a reieșit că, în data de 31 octombrie a.c., un bărbat de 27 de ani, din municipiul Turda, ar fi abordat două persoane pe o stradă din municipiu, solicitându-le o sumă de bani. În urma refuzului acestora, bărbatul ar fi aplicat lovituri uneia dintre persoane, încercând totodată să îi sustragă bunuri din buzunar. Ulterior, ar fi sustras telefonul mobil al celeilalte persoane, pe care ar fi agresat-o, de asemenea, fizic.
În data de 1 noiembrie a.c., bărbatul a fost citat la sediul Poliției municipiului Turda, pentru continuarea cercetărilor. În acest context, polițiștii au constatat că avea asupra sa un obiect tăietor-înțepător, fiind extinse cercetările și pentru infracțiunea de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase.
În urma probatoriului administrat, pe numele bărbatului a fost emisă ordonanță de reținere 24 de ore.
În data de 2 noiembrie a.c., instanța a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.
În cauză, investigațiile continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tâlhărie, tentativă la tâlhărie și port sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.
